Psalmul 34

Textul Psalmului 34

Psalmul lui David.

1. Judecă Doamne pre cei ce’mi fac mie strâmbătate; dă răsboiu împrotiva celor ce se oștesc asupra mea.
2. Apucă armă și pavăză, și te scoală întru ajutorul meu.
3. Varsă sabie, și mă apără împrotiva celor ce mă gonesc; zì sufletului meu: mântuirea ta sunt eu.
4. Să se rușineze și să se înfrunteze cei ce caută sufletul meu; întoarcă-se înapoi și să se rușineze cei ce-mi gândesc mie rele.
5. Să fie ca praful înaintea feței vântului, și îngerul Domnului necăjindu-i pre ei; facă-se calea lor întunerec și alunecare, și îngerul Domnului gonindu-i pre dânșii.
6. Că în zadar a ascuns mie stricăciunea lațului său, în deșert a ocărît sufletul meu.
7. Să-i vie lui cursa, pre carea nu o știe, și prinzătoarea pre carea o a ascuns, să-l prinză pre el, și în laț să cază într’însul.
8. Iar sufletul meu se va bucurà de Domnul, veselì-se-va de mântuirea lui.
9. Toate oasele mele vor zice: Doamne, Doamne, cine este asemenea ție? Cel ce izbăvești pre săracul, din mâna celor mai tari decât el, și pre săracul și mișelul dela cei ce-l răpesc pre dânsul.
10. Sculându-se asupra mea mărturii nedrepte, de cele ce nu știam m’au întrebat.
11. Răsplătit-au mie rele pentru bune, și nerodire sufletului meu.
12. Iar eu când mă supărau aceia, m’am îmbrăcat cu sac, și am smerit cu post sufletul meu, și rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce.
13. Ca unui vecin, ca unui frate al nostru, așà bine am făcut spre plăcere; ca și cum m’aș jelì și m’aș mâhnì, așà m’am smerit.
14. Și asupra mea s’au veselit și s’au adunat; adunatu-s’au preste mine bătăi și nu am știut.
15. Despărțitu-s’au și nu s’au umilit; ispititu-m’au, batjocoritu-m’au cu batjocoră, scârșnit-au asupra mea cu dinții lor.
16. Doamne, când vei vedeà? Întoarce sufletul meu dela fapta lor cea rea, dela lei, pre cea una născută a mea.
17. Mărturisì-mă-voiu ție întru adunare multă; întru norod mult te voiu lăudà.
18. Să nu se bucure de mine cei ce-mi vrăjmășesc mie cu nedreptate, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii;
19. Că mie adică cele de pace îmi grăiau, și spre mânie vicleșuguri gândeau.
20. Lărgit-au asupra mea gura lor, zis-au: bine, bine! Văzut-au ochii noștri.
21. Văzut-ai Doamne; să nu taci! Doamne, nu te depărtà dela mine.
22. Scoală-te Doamne, ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre îndreptarea mea.
23. Judecă-mă Doamne după dreptatea ta, Dumnezeul meu, și să nu se bucure de mine.
24. Să nu zică întru inimile lor: bine, bine, este sufletului nostru; nici să zică: înghițitu-l-am pre dânsul.
25. Să se rușineze și să se înfrunteze împreună cei ce se bucură de relele mele; îmbrace-se cu rușine și înfruntare, cei ce grăesc mari asupra mea.
26. Să se bucure și să se veselească cei ce voesc dreptatea mea, și să zică pururea: slăvească-se Domnul, cei ce voesc pacea robului lui.
27. Și limba mea se va învățà dreptatea ta, toată ziua lauda ta.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai — inclusiv accentele care marchează formele verbale vechi. Transcriere: Wikisource.

Ce spune textul

Psalmul se mișcă în valuri: cerere, descriere, mulțumire anticipată, iar cerere. Se repetă de trei ori.

Cererea de judecată. Primul verset dă tonul: „Judecă, Doamne, pre cei ce-mi fac mie strâmbătate." Verbul e juridic. Omul nu cere răzbunare în nume propriu — cere ca judecata să fie făcută de altcineva.

Acuzația. Versetele 10–15 spun ce s-a întâmplat, și aici psalmul devine personal: martori nedrepți, întrebări despre lucruri pe care nu le știa, rău întors pentru bine. Detaliul care doare e în versetul 12: când aceiași oameni erau la necaz, el a postit și s-a îmbrăcat cu sac pentru ei. Când a ajuns el la necaz, s-au adunat și s-au veselit.

Încheierea. Ultimul verset nu cere nimic: „limba mea se va învăța dreptatea ta, toată ziua lauda ta."

Partea incomodă

Versetele 4–7 cer ca dușmanii să se rușineze, să fie ca praful în vânt, să cadă în cursa pe care au întins-o. Psalmii de acest fel se numesc, în literatura de specialitate, imprecatorii — de la latinescul „blestem".

Ar fi necinstit să trecem peste ei sau să-i explicăm până dispar. Ce se poate spune cu temei e următorul lucru: cererea e adresată, nu executată. Omul care vorbește nu ridică mâna; cere ca judecata să fie a lui Dumnezeu. Între a te răzbuna și a cere să fii judecat de altcineva există o diferență reală, iar psalmul stă de partea a doua.

Tradiția creștină a citit asemenea texte în mai multe feluri — ca vorbire a lui Hristos care ia asupra Sa nedreptatea, ca strigăt al celui prigonit căruia îi e îngăduit să îl rostească, sau ca descriere a ceea ce răul își face singur. Niciuna dintre citiri nu e impusă, și toate recunosc că textul spune ce spune.

Versetul citat în Evanghelii

Versetul 18 — „cei ce mă urăsc în zadar" — e citat în Evanghelia după Ioan 15, 25, unde Iisus spune că se împlinește ce era scris în Lege: „M-au urât fără temei."

Citarea face din acest psalm unul dintre textele prin care Evangheliile citesc Patima. E și motivul pentru care tradiția l-a așezat printre psalmii mesianici.

Pentru ce se citește

De ce apare și ca Psalmul 35

Septuaginta unește psalmii 9 și 10 din textul ebraic, deci numerotarea greacă merge de acolo cu unu în urmă. Psalmul 34 ortodox e 35 protestant. Tabelul de corespondență.

E locul unde confuzia e cea mai ușoară: Psalmul 35 ortodox e alt text, care poartă numărul 36 la protestanți. Dacă ai auzit „Psalmul 35" la o biserică neoprotestantă, caută aici.

Întrebări frecvente

Surse

• Biblia sinodală, 1914, Psalmul 34
• Evanghelia după Ioan 15, 25
• Psaltirea, Catisma a cincea