Ediția sinodală, București 1914

Apocalipsis 6

Deschiderea celor șase peceți dintâiu, a căror înțeles este: învățătura apostolească; răsboiul celor necredincioși împrotiva credincioșilor; căderea celor slabi din credință; bătăile celor ce neavând răbdare se leapădă de Domnul; strigarea izbândirei dumnezeești; ranele ce vor fi la sfârșit.

  1. Și am văzut când au deschis Mielul una din cele șapte peceți, și am auzit pre unul din cei patru viețuitori zicând cu glas ca de tunet: vino și vezi. Apoc. 4, 6 5, 6
  2. Și am văzut, și iată un cal alb; și cel ce ședeà pre el aveà arc; și s’a dat lui cunună; și a ieșit biruind, și ca să biruiască.
  3. Și când a deschis a doua pecete, am auzit pre al doilea viețuitor zicând: vino și vezi. Apoc. 4, 7
  4. Și a ieșit alt cal, roib; și celui ce ședeà pre el s’a dat lui să ià pacea de pre pământ, și ca unul pre altul să se junghie; și s’a dat lui sabie mare. Zah. 1, 8 Is. 9, 20
  5. Și când a deschis pecetea a treia, am auzit pre viețuitorul al treilea zicând: vino și vezi. Și am văzut, și iată un cal negru; și cel ce ședeà pre el aveà cumpănă în mâna sa. Apoc. 4, 7
  6. Și am auzit glas în mijlocul celor patru viețuitori zicând: un hinic de grâu într’un dinar, și trei hinici de orz într’un dinar; și untuldelemn și vinul să nu vătămați.
  7. Și când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul viețuitorului celui al patrulea zicând: vino și vezi.
  8. Și am văzut, și iată un cal galben; și celui ce ședeà pre el îi erà numele Moartea, și Iadul urmà cu ea. Și s’a dat lor putere ca să omoare preste a patra parte a pământului, cu sabie și cu foamete și cu moarte și de hiarele pământului. Apoc. 20, 14
  9. Și când a deschis a cincea pecete, am văzut supt jertfelnic sufletele celor junghiați pentru cuvântul lui Dumnezeu, și pentru mărturisirea care aveau;
  10. Și strigau cu glas mare, zicând: până când, Stăpânul cel sfânt și adevărat, nu judeci și nu izbândești sângele nostru dela cei ce lăcuesc pre pământ? Luc. 18, 7 Ps. 34, 17
  11. Și fiecăruia li s’a dat veșminte albe și li s’a zis lor: ca să se odihnească încă puțină vreme, până ce se vor plinì și cei dimpreună robi cu ei și frații lor, cari vor să se omoare ca și ei. Apoc. 3, 5
  12. Și am văzut când a deschis pecetea a șasea, iată, cutremur mare s’a făcut, și soarele s’a făcut negru ca un sac de păr și luna s’a făcut ca sângele;
  13. Și stelele cerului au căzut pre pământ, precum smochinul leapădă smochinele cele crude ale lui, când se clătește de vânt mare.
  14. Și cerul s’a osebit ca o carte învălindu-se, și tot muntele și ostrovul din locurile sale s’au mișcat. Ps. 101, 27 Evr. 1, 11
  15. Și împărații pământului și domnii și bogații și căpitanii și cei puternici, și tot cel rob și cel slobod, s’au ascuns în peșteri și în pietrele munților;
  16. Și zic munților și pietrelor: cădeți preste noi și ne ascundeți pre noi de către fața celui ce șade pre Scaun și de mânia Mielului. Luc. 23, 30
  17. Că a venit ziua cea mare a mâniei lui, și cine va puteà să steà?

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.