Textul Psalmului 5
Ediția sinodală, București 1914
- Graiurile mele ascultă-le Doamne, înțelege strigarea mea. ebr. 5, 2
- Ia aminte glasul rugăciunei mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu; căci către tine mă voiu rugà Doamne. ebr. 5, 3 Ps. 140, 1
- Dimineața vei auzì glasul meu, dimineața voiu stà înaintea ta și mă vei vedeà. ebr. 5, 4 Ps. 56, 11 58, 19 87, 14 129, 6
- Că Dumnezeu, cel ce nu voești fărădelege, tu ești. Nu va lăcuì lângă tine cel ce viclenește. ebr. 5, 5
- Nici vor petrece călcătorii de lege în preajma ochilor tăi; urît-ai pre toți cei ce lucrează fărădelege. ebr. 5, 6 Ps. 11, 5
- Pierde-vei pre toți cei ce grăesc minciună. Pre bărbatul sângiuirilor și vicleanul, urăște Domnul. ebr. 5, 7 A 2 Lege 33, 19
- Iar eu întru mulțimea milei tale voiu intrà în casa ta, închinà-mă-voiu spre sfântă Biserica ta, întru frica ta. ebr. 5, 8
- Doamne, povățuește-mă întru dreptatea ta; pentru vrăjmașii mei, îndreptează înaintea ta calea mea; ebr. 5, 9 Ps. 26, 11 ps. 24, 4
- Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deșartă, groapă deschisă gâtlejul lor, cu limbile sale vicleneau. ebr. 5, 10 Ps. 33, 15 Rom. 3, 13
- Judecă-i pre ei Dumnezeule, cază din cugetele sale, dupre mulțimea păgânătăților lor, leapădă-i pre dânșii, că te-au amărît Doamne. ebr. 5, 11 Ps. 34, 23 40, 6
- Și să se veselească toți cei ce nădăjduesc întru tine, în veac se vor bucurà, și te vei sălășluì întru dânșii, și se vor lăudà întru tine cei ce iubesc numele tău. ebr. 5, 12
- Că tu vei binecuvântà pre cel drept Doamne, că cu arma bunei voiri ne-ai încununat pre noi. ebr. 5, 13
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai — inclusiv accentele care marchează formele verbale vechi. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției. Transcriere: Wikisource.