Ediția sinodală, București 1914

Evrei 10

Jertfa Noului Testament șterge toate păcatele și covârșește fără asemănare pre cea a Vechiului Testament, care nu le puteà curăți. Îndemnare spre fapte bune dela frica judecăței ce va să fie. Începutul aduce sfârșit bun.

  1. Pentrucă legea având umbra bunătăților celor viitoare, iar nu însuș chipul lucrurilor, cu aceleași jertfe care în fiecare an aduc pururea, niciodată nu poate pre cei ce vin să’i facă desăvârșit. Col. 2, 17
  2. De vreme ce ar fi încetat a se aduce, pentrucă n’ar mai avea nici o știință de păcate cei ce slujesc, odată fiind curățiți.
  3. Ci întru dânsele pomenire de păcate în fiecare an se face. Lev. 16, 21
  4. Că cu neputință este sânge de tauri și de țapi să ridice păcatele. Ps. 49, 14
  5. Pentru aceea intrând în lume, zice: jertfa și prinosul n’ai voit, iar trupul mi-ai săvârșit; Ps. 39, 9
  6. Arderile de tot și pentru păcat n’ai voit.
  7. Atunci am zis: iată viu (în capul cărței scris este pentru mine), ca să fac voea ta Dumnezeule.
  8. Mai sus zicând: jertfa și prinosul și arderile de tot și pentru păcat n’ai voit, nici ai poftit; care se duc după lege;
  9. Atunci au zis: iată viu ca să fac voea ta Dumnezeule. El ridică pre cea dintâiu, ca să pue pre cea de a doua.
  10. Întru care voie suntem sfințiți prin jertfirea trupului lui Iisus Hristos odată.
  11. Și tot preotul stă în toate zilele slujind și aceleași jertfe de multe ori aducând, care niciodată nu pot să curățească păcatele;
  12. Iar acesta o jertfă aducând pentru păcate pururea, au șezut deadreapta lui Dumnezeu; Evr. 7, 27 9, 12 12, 2
  13. De aceea așteptând până se vor pune vrăjmașii lui așternut picioarelor lui.
  14. Că cu o jertfă au săvârșit pururea pre cei ce se sfințesc.
  15. Și ne mărturisește nouă și Duhul cel Sfânt, că după ce au zis mai înainte:
  16. Acesta este așezământul de lege care voiu face cu dânșii după zilele acelea, zice Domnul: dând legile mele în inimele lor, și în cugetele lor le voiu scrie pre ele. Evr. 8, 10 Ier. 31, 33 Rom. 11, 27
  17. Apoi zice: și păcatele lor și fărădelegile lor nu le voiu mai pomenì. Ier. 31, 34
  18. Iar unde este iertare acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.
  19. 19 Drept aceea fraților, având îndrăsneală a intrà întru cele sfinte prin sângele lui Iisus, Ioan 14, 6 Efes. 3, 12
  20. Pre cale nouă și vie, care o au înnoit nouă, prin catapeteazmă, adică prin trupul său; Evr. 9, 8
  21. Și având preot mare preste casa lui Dumnezeu;
  22. Să ne apropiem cu adevărată inimă întru deplină credință, fiind stropiți la inimi de știință rea, și spălați la trup cu apă curată. Evr. 4, 16
  23. Să ținem mărturisirea nădejdei nesmintită; (pentrucă credincios este cel ce au făgăduit);
  24. Și să cunoaștem unul pre altul spre îndemnarea dragostei și a faptelor bune; Marcu 12, 31
  25. Nepărăsind adunarea noastră, precum au unii obicei; ci îndemnând unul pre altul; și cu atâta mai mult, cu cât vedeți apropiindu-se ziua. 1 Cor. 10, 11 Evr. 6, 4
  26. Că păcătuind noi de bunăvoie după ce am luat cunoștința adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate,
  27. Ci o așteptare oarecare înfricoșată a judecăței și iuțimea focului, care va să mănânce pre cei protivnici. Sof. 1, 18
  28. Lepădând cinevà legea lui Moisì fără de milă prin doi sau trei martori moare; Ioan 8, 17
  29. Cât de mai amară muncă, socotiți, va luà cel ce a călcat pre Fiul lui Dumnezeu, și a socotit a fi de obște sângele legei, cu care s’a sfințit și a ocărît Duhul darului? Evr. 2, 3 1 Cor. 11, 29
  30. Că știm pre cel ce au zis: a mea este răsplătirea, eu voiu răsplătì, zice Domnul. Și iarăș. Domnul va judecà pre norodul său. Rom. 12, 19
  31. Înfricoșat lucru este a cădeà în mâinile Dumnezeului celui viu.
  32. Iar aduceți-vă aminte de zilele cele mai dinainte, întru care luminându-vă, multă luptă de patimi ați suferit. Fil. 1, 29
  33. Deoparte cu ocări și cu necazuri priveală făcându-vă, iar de altă parte, părtași făcându-vă celor ce viețuesc așà.
  34. Pentrucă ați și pătimit împreună cu legăturile mele și jefuirea de averile voastre cu bucurie ați primit, știind că aveți voi avuție în ceruri mai bună și stătătoare. Mat. 6, 20
  35. Nu lepădați dar îndrăzneala voastră, care are mare răsplătire. Evr. 11, 26
  36. Că aveți trebuință de răbdare, ca voea lui Dumnezeu făcând, să luați făgăduința.
  37. Că încă puțin oarece cel ce este să vie va venì, și nu va zăbovì. Agheu 2, 7 1 Petru 1, 6
  38. Iar dreptul din credință va fi viu; și de se va îndoì cinevà, nu va binevoì sufletul meu întru dânsul. Rom. 1, 17
  39. Iar noi nu suntem ai îndoirei spre pieire, ci ai credinței spre câștigarea sufletului.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.