Ediția sinodală, București 1914

Evrei 4

Îndemnare spre a ne silì să dobândim odihna lui Hristos. Puterea cuvântului dumnezeesc. Folosul darului preoțesc cel dela Hristos.

  1. Să ne temem dar, ca nu cumvà părăsind făgăduința a intrà întru odihna lui, să se socotească cinevà din voi a fi lipsit.
  2. Pentrucă și nouă s’a binevestit ca și acelora, ci n’a folosit pre aceia cuvântul auzului, nefiind amestecat cu credința celor ce au auzit.
  3. Că intrăm întru odihnă cei ce am crezut, precum au zis: că m’am jurat întru mânia mea, de vor intrà întru odihna mea, măcar că erau făcute lucrurile dela întemeierea lumei. Num. 12, 7
  4. Că au zis oare unde de ziua a șaptea într’acest chip, și s’au odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile sale. Fac. 2, 2
  5. Și de aceasta iarăș: de vor intrà întru odihna mea.
  6. Deci de vreme ce a rămas ca oarecari să intre întru dânsa, și aceia cărora mai ’nainte li s’au bine vestit n’au intrat pentru necredința;
  7. Iarăș o zi oarecare rânduește astăzi, întru David zicând, după atâția ani, precum s’a zis: astăzi de veți auzì glasul lui, nu vă învârtoșați inimile voastre. Ps. 94, 8-11
  8. Că de le-ar fi făcut Iisus acelora odihnă, n’ar fi grăit de altă zi după acestea. Eș. 17, 7 Num. 14, 22 A 2 Lege 31, 7
  9. Drept aceea, s’a lăsat odihnă norodului lui Dumnezeu.
  10. Că cel ce a intrat întru odihna lui, și acela s’a odihnit de lucrurile sale, precum și Dumnezeu de ale sale. Apoc. 14, 13
  11. Deci să ne nevoim a intrà întru acea odihnă, ca să nu cază cinevà întru aceeaș pildă a neascultărei.
  12. Pentrucă viu este cuvântul lui Dumnezeu și lucrător și mai ascuțit decât toată sabia ascuțită de amândouă părțile și străbate până la despărțirea sufletului și a duhului și a mădulărilor și a măduvei, și este judecător cugetelor și gândurilor inimei. Ecl. 12, 11 Ier. 23, 29
  13. Și nu este nici o făptură nearătată înaintea lui; ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor lui către carele ne este nouă cuvântul.
  14. Drept aceea, având Arhiereu mare, carele au străbătut cerurile, pre Iisus Fiul lui Dumnezeu, să ținem mărturisirea. Evr. 3, 1 6, 20 7, 26 8, 1 9, 11
  15. Că n’avem Arhiereu carele să nu poată pătimì împreună cu neputințele noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea fără de păcat. Evr. 2, 17
  16. Să ne apropiem dar cu îndrăzneală la scaunul darului lui, ca să luăm milă și să aflăm har spre ajutor la bună vreme. 1 Ioan 3, 21 Rom. 3, 25

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.