Facerea 2

Sfințirea zilei a șaptea. Așezarea omului în Raiu. Căsătoria.

i Versetele cu acest semn au o notă despre ce spune originalul. Apasă ca s-o deschizi.

1. Și s’au săvârșit cerul și pământul și toată podoaba lor. Eșire 20, 11 31, 17
2. Și au săvârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrurile sale, care au făcut; și s’au odihnit în ziua a șaptea de toate lucrurile sale, care au făcut.
   i

   „Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șaptea lucrarea sa pe care o făcuse, și s-a odihnit în ziua a șaptea.” Ebraica spune de două ori a șaptea: Dumnezeu sfârșește în ziua a șaptea și se odihnește în ziua a șaptea. Septuaginta a schimbat prima cifră în „a șasea”, cel mai probabil ca să nu pară că Dumnezeu a lucrat în ziua odihnei, iar 1914 o urmează. E una dintre cele mai cunoscute diferențe dintre cele două texte, și e în al doilea capitol al Scripturii.
   A 2 Lege 5, 14 Evr. 4, 4
3. Și au binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și o au sfințit pre ea; că întru aceea s’au odihnit de toate lucrurile sale, care au început Dumnezeu a face.
4. Aceasta este cartea facerii cerului și a pământului, când și în care zi au făcut Domnul Dumnezeu cerul și pământul.
   i

   „Acestea sunt generațiile cerurilor și ale pământului, când au fost făcute.” „Cartea facerii” e titlul grecesc, biblos geneseos. Ebraica are toledot — „generații”, „urmași”, „istoria a ceea ce a ieșit din” — cuvânt care împarte toată Facerea în secțiuni, de aici până la Iacov. Nu e „carte”. Tot aici apare pentru prima oară perechea YHWH Elohim, „Domnul Dumnezeu”: până acum textul spusese numai Elohim.
5. Și toată verdeața câmpului mai înainte de ce s’a făcut pre pământ și toată iarba țarinii mai înainte de ce a răsărit, că nu dedese Dumnezeu ploaie pre pământ și om nu erà, care să-l lucreze pre dânsul. 3, 23
6. Și izvor ieșeà din pământ și adăpà toată fața pământului.
7. Și au făcut Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ și au suflat în fața lui suflare de vieață și s’a făcut omul cu suflet viu.
   i

   „Și a plăsmuit Domnul Dumnezeu pe om, țărână din pământ, și a suflat în nările lui suflare de viață, și omul s-a făcut ființă vie.” Două lucruri pe care româna nu le poate purta. Întâi, un joc de cuvinte: ha-adam (omul) e luat din ha-adamah (pământul, țărâna) — omul e, prin nume, „cel din țărână”. Apoi, „suflet viu”: ebraica spune nefeș chaiah, „ființă vie”, exact expresia folosită la 1, 24 pentru animale. Nefeș nu e „sufletul” în înțelesul de mai târziu, ci făptura care respiră. Ce înseamnă nefeș.
   1 Cor. 15, 45
8. Și au sădit Dumnezeu Raiu în Edem către răsărit; și au pus acolo pre omul pre care l-au făcut.
9. Și au făcut Dumnezeu să răsară încă din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare; și pomul vieții în mijlocul Raiului și pomul științii binelui și al răului.
10. Și rîu ieșeà din Edem, ca să ude Raiul, care de acolo se împarte în patru rîuri.
11. Numele unuia Fison: acesta încunjură tot pământul Evilatului; acolo este aur.
12. Și aurul pământului aceluia este bun, și acolo este rubin și piatră verde.
13. Și numele rîului celui de al doilea Gheon: acesta încunjură tot pământul Etiopiei.
14. Și rîul cel de al treilea Tigru: acesta curge spre Asiria. Iară rîul al patrulea Eufrat.
15. Și au luat Domnul Dumnezeu pre omul, pre carele l-au făcut și l-au pus în Raiul desfătării să-l lucreze și să-l păzească.
16. Și au poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând: din tot pomul, care este în Raiu să mănânce;
17. Iară din pomul științii binelui și al răului să nu mâncați dintr’însul, că ori în ce zi veți mâncà din el cu moarte veți murì. Rom. 5, 12
18. Și au zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui.
    i

    „Nu e bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor pe potriva lui.” Ezer kenegdo: „ajutor” plus „ca în fața lui”, „pe potriva lui”, „care îi corespunde”. „Asemenea lui” e grecescul kat’ auton. Și ezer nu e un cuvânt de subordonare — e folosit în Psalmi pentru Dumnezeu însuși ca ajutor al lui Israel. Ebraica spune că femeia e cea care îi stă omului în față, pe măsură; nu că îi e asemenea, nici că îi e sub mână.
19. Și au făcut Dumnezeu încă din pământ toate hiarele țarinii și toate pasările cerului, și le-au adus la Adam să vază, ce nume le va pune; și tot sufletul viu, cum l-a numit Adam, acesta este numele lui.
20. Și a pus Adam nume tuturor dobitoacelor și tuturor pasărilor cerului și tuturor hiarelor pământului; iară lui Adam nu s’a aflat ajutor asemenea lui.
21. Și au pus Dumnezeu somn în Adam și a adormit; și au luat o coastă dintru ale lui și au plinit cu carne locul ei. 1 Cor. 11, 8
22. Și au făcut Dumnezeu coasta, care o au luat din Adam, muere, și o au adus pre ea la Adam. 1 Tim. 2, 13
23. Și a zis Adam: iată acum os din oasele mele și trup din trupul meu, aceasta se va chemà femee, pentru că din bărbatul său s’a luat.
    i

    Ebraica joacă pe două cuvinte care sună la fel: ișah (femeie) din iș (bărbat). „Aceasta se va chema ișah, pentru că din iș a fost luată.” Nicio traducere nu-l poate păstra — nici greaca, nici româna — fiindcă în nicio altă limbă cele două cuvinte nu se înrudesc. Versetul românesc e corect; doar că e mai puțin decât ebraica.
24. Pentru aceea va lăsà omul pre tatăl său și pre muma sa și se va lipì de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Mat. 19, 5 Marc. 10, 7
25. Și erau amândoi goli și Adam și femeea lui, și nu se rușinau.
    i

    Ultimul cuvânt al capitolului, arumim — „goi” — pregătește primul cuvânt despre șarpe din capitolul următor, arum — „viclean”. În ebraică sună aproape la fel, și textul le pune dinadins față în față: goliciunea nevinovată și viclenia. Capitolele au fost tăiate între ele abia în Evul Mediu; în text, legătura e la vedere.
    3, 7

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.