Ediția sinodală, București 1914

Romani 5

Roadele îndreptărei prin credință. Adam și Hristos.

  1. Drept aceea îndreptați fiind din credință, pace avem către Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos; Ioan 16, 33
  2. Prin care și apropiere am aflat prin credință la darul acesta întru care stăm, și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Efes. 2, 18
  3. Și nu numai, ci ne și lăudăm întru necazuri; știind că necazul răbdare lucrează; Iac. 1, 2
  4. Iar răbdarea curățire; iar curățirea nădejde;
  5. Iar nădejdea nu rușinează; că dragostea lui Dumnezeu s’a vărsat întru inimile noastre prin Duhul Sfânt cel ce s’au dat nouă. Evr. 6, 18 19 1 Petr. 3, 18
  6. Pentrucă Hristos, încă fiind noi neputincioși, în vremea cea cuviincioasă pentru cei necredincioși au murit.
  7. Că abia va murì cineva pentru cel drept; că pentru cel bun poate și îndrăznește cinevà a murì. Ioan 15, 13
  8. Și întărește Dumnezeu dragostea sa spre noi, că încă păcătoși fiind noi, Hristos pentru noi au murit. Ioan 3, 16
  9. Cu mult mai vârtos dar acum, îndreptați fiind cu sângele lui, ne vom mântuì printr’însul de mânie. 1 Petr. 1, 19
  10. Că de vreme ce fiind noi vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului lui, cu mult mai vârtos fiind împăcați, ne vom mântuì întru vieața lui.
  11. Și nu numai, ci ne și lăudăm întru Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care acum împăcarea am luat.
  12. Pentru aceea, precum printr’un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea; și așà la toți oamenii moartea a trecut, întru acela, prin care toți au păcătuit. 1 Cor. 15, 21
  13. Că până la lege păcatul erà în lume; dar păcat nu se socoteà, nefiind legea. Rom. 4, 15
  14. Ci a împărățit moartea dela Adam până la Moisì, și preste cei ce n’au păcătuit după asemănarea greșelei lui Adam, care era chip al celui viitor. 1 Cor. 15, 45
  15. Ci nu precum greșala, așà și darul. Că de au murit prin greșala unuia cei mulți, cu mult mai vârtos harul lui Dumnezeu și darul prin harul unui om, Iisus Hristos, întru mulți s’a înmulțit.
  16. Și nu precum prin unul ce a păcătuit, este darul, că păcatul dintr’unul este spre osândire, iar darul din multe greșale spre îndreptare.
  17. Că de vreme ce pentru greșala unuia moartea a împărățit prin unul; cu mult mai vârtos cei ce au luat prisosința harului și a darului dreptăței, vor împărățì întru vieață prin cel unul, Iisus Hristos.
  18. Pentru aceea dar, precum prin greșala unuia întru toți oamenii a intrat osândirea; așà și prin îndreptarea unuia întru toți oamenii a intrat îndreptarea vieței.
  19. Că precum pentru neascultarea unui om, păcătoși s’au făcut cei mulți, așà și prin ascultarea unuia, drepți se vor face cei mulți.
  20. Însă legea a intrat, ca să se înmulțească greșala. Și unde s’a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul; Rom. 4, 15 Gal. 3, 19
  21. Că precum a împărățit păcatul spre moarte, așà și harul să împărățească prin dreptate spre vieață veșnică, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Rom. 6, 23

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.