Pilda viei. Plata dajdiei. Saducheii tăgăduind Învierea. Legiuitorul. Al cui Fiu este Hristos. Fățărnicia Cărturarilor. Cei doi bani ai văduvei.
- Și au început în pilde a grăì lor: un om a sădit vie, și o a îngrădit împrejur cu gard, și a săpat într’însa teasc, și a zidit turn, și o a dat pre eà lucrătorilor, și s’a dus departe. Mat. 21, 33 Luc. 20, 9 Ps. 79, 9 Is. 5, 1 Ier. 2, 21
- Și la vreme a trimis o slugă la lucrători, ca să ià dela lucrători din rodul viei.
- Iar ei apucându’l pre dânsul, l-au bătut și l-au trimis deșert.
- Și iarăș a trimis către dânșii pre altă slugă; și pre acela bătându’l cu pietre, i-au sfărâmat capul și l-au trimis cu necinste.
- Și iarăș a trimis pre altul; și pre acela l-au omorît și pre alții mulți pre unii bătându’i, pre alții omorându’i.
- Deci având încă un fiu iubit al său, l-a trimis și pre acela mai pre urmă la ei, zicând: se vor rușinà de fiul meu.
- Iar lucrătorii aceia au zis între sine: acesta este moștenitorul, veniți să’l ucidem pre el, și va fi moșia a noastră. Ps. 2, 2 8 Mat. 26, 3
- Și apucându’l pre el, l-au omorît și l-au scos afară din vie. Evr. 13, 12
- Ce, dar, va face stăpânul viei? Venì-va și va pierde pre lucrătorii aceia și viea o va dà altora.
- Au nici scriptura aceasta n’ați cetit? Piatra care nu o au băgat în seamă ziditorii, aceasta s’a făcut în capul unghiului; Ps. 117, 21 22 Mat. 21, 42
- Dela Domnul s’a făcut aceasta, și este minunată întru ochii noștri.
- Și căutau să’l prinză pre el, dar se temeau de norod; căci au cunoscut că împrotiva lor au zis pilda; și lăsându’l pre el, s’au dus. Mat. 14, 5
- Și au trimis către dânsul pre unii din Farisei și din Irodiani, ca să’l prinză pre el în cuvânt. Mat. 22, 15 Lucà 20, 20
- Iar ei venind, i-au zis lui: Învățătorule, știm că adevărat ești, și nu’ți este ție grije de nimeni, că nu cauți în fața oamenilor, ci întru adevăr calea lui Dumnezeu înveți. Se cade a dà dajdie Chesarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?
- Dar el știind fățărnicia lor, au zis lor: ce mă ispitiți? Aduceți’mi un dinar să’l văz.
- Iar ei i-au adus. Și au zis lor: al cui este chipul acesta și scriptura cea de pre el? Și ei i-au zis lui: ale Chesarului.
- Și răspunzând Iisus, au zis lor: dați înapoi pre cele ce sunt ale Chesarului, Chesarului, și pre cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și s’au mirat de dânsul. Rom. 13, 7
- Și au venit la dânsul Saducheii, cari zic că nu este înviere, și l-au întrebat pre el, zicând: Mat. 22, 23 Lucà 20, 27
- Învățătorule, Moisì a scris nouă, că de va murì fratele cuivà, și’i va rămâneà muierea, și feciori nu va lăsà, să ià fratele lui pre muierea lui și să ridice sămânța fratelui său. A 2 Lege 25, 5
- Deci șapte frați au fost, și cel dintâiu a luat muiere, și murind n’a lăsat sămânță;
- Și al doilea o a luat pre dânsa, dar a murit, și nici acela n’a lăsat sămânță, și al treilea așijderea.
- Și o au luat pre dânsa toți șapte și n’au lăsat sămânță, iar mai pre urmă de toți, a murit și muierea.
- Deci la înviere, când vor învià, a căruia dintr’înșii va fi muiere, că toți șapte o au avut pre ea muiere?
- Și răspunzând Iisus, au zis lor: au nu pentru aceasta vă rătăciți, neștiind scripturile nici puterea lui Dumnezeu?
- Căci după ce vor învià din morți, nici se vor însurà, nici se vor mărità, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
- Iar pentru morți, că se vor sculà, au n’ați cetit în cartea lui Moisì, la rug, cum i-au grăit Dumnezeu lui, zicând: eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Eș. 3, 6
- Nu este Dumnezeu al morților, ci Dumnezeu al viilor, deci voi mult vă rătăciți.
- Și apropiindu-se unul din Cărturari, care auzise pre ei prigonindu-se cu dânsul, și văzând că bine le-au răspuns lor, l-a întrebat pre el: care poruncă este mai întâiu de toate? Mat. 22, 35 Lucà 10, 27
- Iar Iisus i-au răspuns lui, că mai întâiu de toate poruncile este: auzi Israile: Domnul Dumnezeul nostru, Domnul unul este; A 2 Lege 6, 4 5
- Și să iubești pre Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din tot cugetul tău și din toată tăria ta; aceasta este porunca cea dintâiu.
- Iar a doua, asemenea acesteia: să iubești pre aproapele tău, ca însuți pre tine. Mai mare decât acestea altă poruncă nu este. Lev. 19, 18 Ioan 13, 34 15, 12 17 Rom. 13, 9 Gal. 5, 6 14 6, 2 Efes. 5, 2 17 1 Tes. 4, 9 1 Petr. 1, 22
- Și a zis lui cărturarul: bine, Învățătorule, adevărat ai zis, că unul este Dumnezeu, și nu este altul afară de dânsul; A 2 Lege 4, 35 Is. 45, 6
- Și a’l iubì pre el din toată inima și din tot cugetul și din tot sufletul și din toată tăria; și a iubì pre aproapele ca însuș pre sine, mai mult este decât toate prinoasele și jertfele.
- Iar Iisus văzând că, cu înțelepciune a răspuns, i-au zis lui: nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni mai mult nu îndrăznià să’l întrebe pre el. Mat. 22, 45 Luc. 20, 40
- Și începând Iisus, au zis, învățând în biserică: cum zic Cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Mat. 22, 41 Luc. 20, 41
- Că însuș David a zis cu Duhul Sfânt: zis-au Domnul, Domnului meu: șezi deadreapta mea, până ce voiu pune pre vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale. Psalm 109, 1
- Deci însuș David îl numește pre el Domn, și de unde dar este fiu al lui? Și norodul cel mult ascultà pre el cu dulceață.
- Și grăià lor întru învățătura sa; păziți-vă de Cărturari, cari voiesc a umblà în podoabe și iubesc închinăciunile prin târguri, Mat. 23, 6 Lucà 11, 43 20, 46
- Și scaunele cele mai de sus în sinagoguri, și șederile cele mai întâiu la ospețe;
- Cari mănâncă casele văduvelor și cu pricină îndelung se roagă; aceștia vor luà mai grea osândă.
- Și șezând Iisus în preajma gazofilachiei, privià cum aruncă norodul bani în gazofilachie; și mulți bogați aruncau multe. 4 Împ. 12, 9 Lucà 21, 1
- Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi filiari, ce este un codrant.
- Și chemând pre ucenicii săi, le-au zis lor: amin zic vouă, că această văduvă săracă, a aruncat mai mult decât toți cei ce au aruncat în gazofilachie;
- Că toți din prisosința lor au aruncat, iar aceasta din lipsa sa, toate câte a avut a aruncat, toată avuția sa.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.