Ediția sinodală, București 1914

Agheu 2

Prorocie despre rezidirea templului al doilea și strălucirea lui.

  1. În ziua a douăzeci și patru a lunei a șasea, în anul al doilea al împărăției lui Darie împărat.
  2. În luna a șaptea în douăzeci și una de zile ale lunei grăit-au Domnul prin mâna lui Agheu prorocul zicând:
  3. Grăiește către Zorovavel fiul lui Salatiil din neamul lui Iuda, și către Isus feciorul lui Iosedec preotul cel mare, și către toți ceilalți ai poporului zicând:
  4. Cine dintru voi a văzut casa aceasta întru mărirea sa cea dintâiu? Și cum voi o vedeți pre ea acum, ca și cum n’ar fi înaintea voastră?
  5. Și acum întărește-te Zorovavele, zice Domnul; și te întărește Isuse fiul lui Iosedec preotul cel mare, și să se întărească tot poporul pământului, zice Domnul, și faceți, pentrucă eu cu voi sunt, zice Domnul atotțiitorul.
  6. Cuvântul care am spus vouă, când ați ieșit din pământul Eghipetului, și duhul meu a stătut în mijlocul vostru, îndrăsniți.
  7. Că acestea zice Domnul atotțiitorul: încă o dată eu voiu clătì cerul și pământul și marea și uscatul. Evrei 12, 26
  8. Și voiu clătì toate neamurile, și vor venì cele alese ale tuturor neamurilor, și voiu umpleà casa aceasta de mărire, zice Domnul atotțiitorul.
  9. Al meu este argintul și al meu este aurul, zice Domnul atotțiitorul.
  10. Că mărirea cea de pre urmă a casei aceștia mai mare va fi de cât cea dintâiu, zice Domnul atotțiitorul, și în locul acesta voiu dà pace, zice Domnul atotțiitorul, și pacea sufletului spre ocrotire la tot cel ce zidește, ca să ridice Biserica aceasta.
  11. În douăzeci și patru ale lunei a noua, în anul al doilea în zilele lui Darie, fost-a cuvântul Domnului către Agheu prorocul, zicând:
  12. Acestea zice Domnul atotțiitorul: întreabă pre preoți legea, zicând:
  13. De va luà om carne sfântă cu marginea hainei lui, și se va atinge marginea hainei lui de pâine, au de fiertură, au de vin, au de untdelemn, au de ori ce mâncare, au sfinți-se-va? Și au răspuns preoții, și au zis: nu.
  14. Și a zis Agheu: de se va atinge cel pângărit cu sufletul de acestea, oare pângărì-se-vor? Și au răspuns preoții, și au zis: pângărì-se-vor.
  15. Și a răspuns Agheu, și a zis: așà este poporul acesta, și așà este neamul acesta înaintea mea, zice Domnul, și așà toate lucrurile mâinilor lor, și tot care se va apropià acolo, se va pângări; pentru luările lor cele de dimineața, vor aveà durere de către fața ostenelelor sale, și urâți pre cel ce mustrà în porți.
  16. Și acum puneți în inimile voastre din ziua aceasta, și înainte, mai înainte de a se pune piatră pre piatră în Biserica Domnului.
  17. Cari ați fost, când ați băgat în groapă douăzeci de măsuri de orz, și s’au făcut zece măsuri de orz, și ați intrat în teasc, ca să scoateți cincizeci de vedre, și s’au făcut douăzeci. Amos 4, 9
  18. Bătutu-v’am pre voi cu nerodire, și cu stricăciunea aerului și cu grindine toate lucrurile mâinilor voastre, și nu v’ați întors la mine, zice Domnul.
  19. Deci acum puneți inimile voastre din ziua aceasta, și înainte din douăzeci și patru de zile ale lunei a noua, din ziua în care s’a întemeiat Biserica Domnului, puneți în inimile voastre.
  20. De se va cunoaște mai mult în arie, și mai mult viea și smochinul și rodiul, și lemnele maslinului, care nu aduc roadă, din ziua aceasta le voiu binecuvântà.
  21. Și a fost cuvântul Domnului a doua oară către Agheu prorocul în douăzeci și patru ale lunei, zicând:
  22. Grăiește către Zorovavel fiul lui Salatiil din neamul lui Iuda, zicând: eu cutremur cerul și pământul și marea și uscatul.
  23. Și voiu pierde scaunele, și puterea împăraților neamurilor, și voiu sfărâmà carele și călăreții, și se vor pogorî caii și călăreții lor, fiecare cu sabie asupra fratelui său.
  24. În ziua aceea zice Domnul atotțiitorul: luà-te-voiu pre tine, Zorovavel feciorul lui Salatiil sluga mea, zice Domnul, și te voiu pune ca pre o pecetie, că pre tine te-am ales zice Domnul atotțiitorul.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.