Ediția sinodală, București 1914

Amos 4

Mustrarea și amenințarea celor răi din poporul lui Israil.

  1. Auziți cuvântul acesta junincele Vasanului cele din muntele Samariei, cele ce asupriți pre săraci și călcați pre mișei, cele ce zic stăpânilor săi: dați-ne nouă ca să bem.
  2. Jură-se Domnul pre cele sfinte ale sale, că iată vor venì zile preste voi, și vă vor luà pre voi cu arme, și pre cei ce sunt cu voi în căldări arzând de desupt îi vor băgà neguțători ucigași. Avacum 1, 14 15
  3. Și vă veți scoate goale una împrotiva alteia, și vă veți lepădà în muntele Armanà, zice Domnul.
  4. Venit-ați în Vetil și păgânește ați lucrat și în Galgala și ați înmulțit a lucrà păgânește, și ați adus dimineața jertfele voastre, a treia zi zeciuelile voastre. Osie 4, 16
  5. Și a cetit afară legea, și au chemat mărturisiri, spuneți, că acestea au iubit fiii lui Israil, zice Domnul Dumnezeu.
  6. Și eu voiu dà vouă strepezire dinților în toate cetățile voastre, și lipsă de pâine în toate locurile voastre, și nu v’ați întors la mine, zice Domnul.
  7. Și am oprit dela voi ploaea cu trei luni mai ’nainte de seceriș, și voiu plouà preste o cetate, iar preste o cetate nu voiu plouà, o parte se va udà, și partea preste care nu voiu plouà, se va uscà. A 2 Lege 11, 17
  8. Și se vor adunà două și trei cetăți la o cetate, ca să beà apă, și nu se vor săturà și nu v’ați întors către mine, zice Domnul.
  9. Bătutu-v’am pre voi cu pârjol și cu gălbinare, înmulțit-ați grădinile voastre, și viile voastre și smochinetul vostru, și maslinetul vostru le-au mâncat omida, și nici așà nu v’ați întors la mine, zice Domnul. A 2 Lege 28, 22 39 Osie 7, 10
  10. Trimis-am asupra voastră moarte în calea Eghipetului, și am omorît cu sabie pre tinerii voștri, cu robimea cailor voștri, și am adus în foc taberile voastre întru mâniea mea, și nici așà nu v’ați întors la mine, zice Domnul. Iezech. 14, 19
  11. Prăpăditu-v’am pre voi, precum au prăpădit Dumnezeu Sodoma și Gomora, v’ați făcut ca tăciunile cel scos din foc; și nici așà nu v’ați întors la mine, zice Domnul. Facere 14, 15
  12. Pentru aceea așà voiu face ție Israile! Însă pentrucă voiu face ție așà, gătește-te, ca să chemi pre Dumnezeul tău Israile.
  13. Pentru aceea iată eu cel ce întăresc tunetul și fac vântul, și cel ce vestesc la oameni pre unsul lui, cel ce fac zorile și negura, și cel ce mă suiu preste înălțimile pământului, Domnul Dumnezeu atotțiitorul numele lui.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.