Mustrarea Iudeilor pentru trândăvie. Îndemnare la rezidirea templului.
- În al doilea an pre vremea lui Darie împăratul, în luna a șasea, în ziua dintâi a lunei, fost-a cuvântul Domnului în mâna lui Agheu prorocul, zicând: grăește către Zorovavel fiul lui Salatiil din neamul lui Iuda și către Isus fiul lui Iosedec preotul cel mare, zicând: Esdra 3, 2 5, 1
- Acestea grăiește Domnul atotțiitorul, zicând: poporul acesta zice, n’a venit vremea a zidì casa Domnului.
- Și a fost cuvântul Domnului în mâna lui Agheu prorocul, zicând:
- De este vouă vreme, ca să lăcuiți în casele voastre cele înfundate, iar casa mea aceasta este pustie. 2 Împ. 7, 2
- Și acum acestea zice Domnul atotțiitorul: puneți inimile voastre întru căile voastre.
- Ați semănat mult și ați cules puțin, mâncat-ați și nu v’ați săturat, băut-ați și nu v’ați îmbătat, îmbrăcatu-v’ați și nu v’ați încălzit într’însele, și cel ce adună neamurile le-au adunat într’o legătură spartă. A 2 Lege 28, 38 Mih. 6, 15 Isaia 5, 11
- Acestea zice Domnul atotțiitorul: puneți inimile voastre întru căile voastre.
- Suiți-vă în munte, și tăiați lemne, și zidiți casa, și bine voiu voì întru dânsa, și mă voiu proslăvì, zice Domnul.
- Căutat-ați la multe și s’au făcut puține, s’au adus în casă și le-am suflat pre ele, pentru aceea acestea zice Domnul atotțiitorul: pentrucă casa mea este pustie, și voi vă duceți fiecare în casa sa.
- Pentru aceea va încetà cerul a dà rouă, și pământul își va trage odraslele sale. Lev. 26, 19
- Și voiu aduce sabie preste pământ și preste munți și preste grâu și preste vin și preste untuldelemn și preste toate câte scoate pământul, și preste oameni și preste dobitoace și preste toate lucrurile mâinilor lor. Amos 4, 7
- Și a auzit Zorovavel fiul lui Salatiil din neamul lui Iuda, și Isus fiul lui Iosedec preotul cel mare, și toți ceilalți ai poporului glasul Domnului Dumnezeului său, și cuvintele lui Agheu prorocul, precum l-au trimis pre el Domnul Dumnezeul lor la ei, și s’a temut poporul de fața Domnului.
- Și a zis Agheu vestitorul Domnului din vestitorii Domnului către popor: eu sunt cu voi, zice Domnul. 2 Cor. 5, 19
- Și au deșteptat Domnul duhul lui Zorovavel fiul lui Salatiil din neamul lui Iuda, și duhul lui Isus fiul lui Iosedec preotul cel mare, și duhul celorlalți ai tot poporului, și au intrat, și făceau lucrurile în casa Domnului atotțiitorul Dumnezeul său.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.