Căsătoria a doua a lui Avraam.
i Versetele cu acest semn au o notă despre ce spune originalul. Apasă ca s-o deschizi.
- Și Avraam ș’a luat altă femee a căreia numele erà Hetura. 1 Paralip. 1, 31
- Și a născut lui pre Zomvran și pre Iezan și pre Mădal și pre Madiam și pre Iezvoc și pre Șoie.
- Și Iezan a născut pre Sava și pre Taman și pre Dedan; iară fiii lui Dedan au fost: Raguil și Navdeil și Asuriim și Latusiim și Laomim.
- Și fiii lui Madiam: Ghefar și Afir și Enoh și Avida și Eldaga: toți aceștia erau feciorii Heturei. 1 Paralip. 1, 33
- Și a dat Avraam toate averile sale lui Isaac feciorul său.
- Și feciorilor țiitoarelor sale a dat Avraam daruri, și încă fiind el viu i-a scos pre ei în laturi dela Isaac fiul său către răsărit la pământul răsăriturilor.
- Aceștia sunt anii zilelor vieții lui Avraam câți a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani.
- Și slăbind Avraam a murit întru bătrânețe bune, bătrân și plin de zile și s’a adăogat lângă poporul său. 15, 15 35, 29
- Și l-au îngropat pre dânsul Isaac și Ismail amândoi feciorii lui în peștera cea îndoită, în țarina lui Efron feciorul lui Saar Heteul care este în preajma Mamvrei. 23, 19 20 49, 30
- În țarina și peștera care a cumpărat-o Avraam dela fiii lui Het, acolo au îngropat pre Avraam și pre Sarra femeea lui. 47, 30
- Și a fost după ce a murit Avraam, au binecuvântat Dumnezeu pre Isaac fiul lui, și a lăcuit Isaac lângă fântâna vederii. 16, 14
- Și acestea sunt nașterile lui Ismail feciorul lui Avraam, pre care l-a născut Agar Eghipteanca slujnica Sarrei. 21, 13
- Și acestea sunt numele fiilor lui Ismail după numele neamurilor lui: cel dintâiu născut Ismail și Navaiot și Kidar și Navdeil și Masam, 1 Paralip. 1, 29
- Și Masma și Duma și Masì,
- Și Hodan și Teman și Ietur și Nafes și Kedma.
- Aceștia sunt fiii lui Ismail și acestea sunt numele lor, în corturile lor, întru lăcașurile lor, doisprezece boieri erau după neamul lor. 17, 20
- Și aceștia sunt anii vieții lui Ismail o sută treizeci și șapte de ani, și slăbind a murit și s’a adăogat lângă neamul său.
- Și a lăcuit dela Evilat până la Sur, care este înaintea feții Eghipetului până la Asirieni, înaintea tuturor fraților săi a lăcuit.
- Și acestea sunt nașterile lui Isaac fiul lui Avraam: Avraam a născut pre Isaac.
- Iar Isaac erà de patruzeci de ani când a luat pre Reveca fata lui Vatuil din Mesopotamia Siriei, sora lui Lavan Sirului, luiș femee. 24, 67
- Și s’a rugat Isaac Domnului pentru Reveca femeea sa că erà stearpă, și l-au ascultat pre el Dumnezeu și a zămislit Reveca femeea lui.
- Și săltà pruncii într’însa, și a zis ea: de erà să fie așà, pentruce mie aceasta? Și s’a dus să întrebe pre Domnul.
-
Și au zis ei Domnul: două neamuri în pântecele tău sunt, și două popoare din pântecele tău se vor împărți, și popor pre popor va întrece, și cel mai mare va sluji celui mai mic. Rom. 9, 10
i
„Și cel mare va sluji celui mic.” Rav iaavod țair: ebraica nu marchează care e subiectul și care obiectul, așa încât fraza poate însemna „cel mare va sluji celui mic” — cum au citit toate traducerile vechi, Septuaginta și 1914 inclusiv — dar, gramatical, și „celui mare îi va sluji cel mic”. Tradiția e unanimă; textul, luat singur, e ambiguu. Pentru o profeție pe care s-a construit atât, merită știut. - Și s’au umplut zilele ca să nască ea, și erau gemeni în pântecele ei.
- Și a ieșit fiul cel întâiu născut roșu tot, ca o piele păroasă, și a chemat numele lui Isav. 27, 11 38, 27 Osie 12. 3 Mat. 1, 2
-
Și după acesta a ieșit fratele lui, și mâna lui țineà de călcâiu pre Isav, și a chemat numele lui Iacov. Iar Isaac erà de șasezeci de ani când a născut Reveca pre aceștia.
i
Numele fraților sunt jocuri de cuvinte, pierdute toate în traducere. Esau iese „roșu” (admoni) și „păros” (sear) — de unde Edom și muntele Seir; Iacov, Iaaqov, ține de „călcâi”, aqev, și numele va însemna, la 27, 36, și „cel care ia pe la spate”. În versetul 30, „fiertura roșietică” e în ebraică ha-adom ha-adom ha-ze, „din roșul, roșul acesta” — Esau nici n-are cuvânt pentru mâncare, arată doar culoarea — și de aici, zice textul, Edom. - Și au crescut tinerii, și a fost Isav om care știà a vânà și erà câmpean sălbătaric; iar Iacov a fost om fără vicleșug lăcuind acasă.
- Și iubeà Isaac pre Isav pentrucă mâncà din vânatul lui; iară Reveca iubeà pre Iacov.
- Și a fiert Iacov fiertură, și a venit Isav dela câmp ostenit.
- Și a zis Isav lui Iacov: dă’mi să mănânc dintr’această fiertură roșietecă că slăbesc eu, pentru aceea s’a chemat numele lui Edom. 36, 1 19
- Și a zis Iacov lui Isav: vinde’mi astăzi nașterea ta cea dintâiu.
- Și a zis Isav: iată eu mă duc să mor, și ce’mi este mie bună nașterea cea dintâiu?
- Și a zis Iacov lui: jură-te mie astăzi, și i-a jurat lui și a vândut Isav nașterea cea dintâiu lui Iacov. Evr. 12, 16
- Și Iacov a dat lui Isav pâine și fiertură de linte, și a mâncat și a băut, și sculându-se s’a dus și n’a băgat seamă Isav de nașterea cea dintâiu. 27, 36
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.