Ediția sinodală, București 1914

Facerea 26

Întâmplările lui Isaac.

i Versetele cu acest semn au o notă despre ce spune originalul. Apasă ca s-o deschizi.

  1. Și a fost foamete pre pământ, afară de foametea cea mai dinainte care a fost în zilele lui Avraam și a mers Isaac la Avimeleh împăratul Filistenilor în Gherara. 12, 10 20, 1
  2. Și s’au arătat Dumnezeu lui și i-au zis: nu te pogorî în Eghipet; ci lăcuește în pământul care voiu spune eu ție.
  3. Și lăcuește în pământul acesta și eu voiu fi cu tine și te voiu binecuvântà, că ție și seminției tale voiu dà tot pământul acesta, și voiu întări jurământul meu care am jurat lui Avraam tatăl tău.
  4. Și voiu înmulțì sămânța ta ca stelele cerului și voiu dà seminției tale tot pământul acesta; și întru sămânța ta se vor binecuvântà toate neamurile pământului. 12, 7 18, 18 22, 18
  5. Pentrucă a ascultat Avraam tatăl tău cuvântul meu și a păzit poruncile mele și învățăturile mele și îndreptările mele și legile mele. Evr. 11, 8
  6. Și a lăcuit Isaac în Gherari.
  7. Și au întrebat oamenii locului pentru Reveca femeea lui și a zis: soră’mi este, că s’a temut a zice: femee’mi este, ca nu cumvà să’l ucigă oamenii locului pentru Reveca, că era frumoasă la față. 12, 13
  8. Și a fost acolo mulți ani și uitându-se Avimeleh, împăratul Gherarilor pe fereastră, a văzut pre Isaac jucându-se cu Reveca femeea sa.
    i
    Avimeleh îl vede pe Isaac mețacheq cu Rebeca — același verb ca râsul Sarei și ca „joaca” lui Ismael, rădăcina numelui lui Isaac. Aici e limpede un eufemism pentru mângâieri: de aceea regele înțelege pe loc că nu-i sunt frați. Capitolele 17–26 sunt străbătute de acest cuvânt, și traducerile, 1914 inclusiv, nu-l pot ține același peste tot.
  9. Și a chemat Avimeleh pre Isaac și i-a zis lui: cu adevărat femee îți este? Pentruce dar ai zis: că’ți este soră? Și a zis Isaac: am zis pentru ca nu cumvà să mor pentru dânsa. 20, 11
  10. Și a zis Avimeleh lui: pentru ce ai făcut aceasta nouă? Puțin a fost că n’a dormit cinevà din neamul meu cu femeea ta și ai fi adus preste noi neștiință. 20, 9
  11. Și a poruncit Avimeleh la tot poporul său zicând: tot cel ce se va atinge de omul acesta și de femeea lui, vinovat va fi morții. 20, 6
  12. Și a semănat Isaac în pământul acela și a aflat în anul acela orzul dând însutit, că l-au binecuvântat pre el Domnul. Luc. 8, 8
  13. Și s’a înălțat omul și mergând înainte mai mare se făceà, până ce s’a făcut mare foarte.
  14. Și s’au făcut lui turme de oi și cirezi de boi și ogoare multe și’l pismuiau Filistenii.
  15. Și toate fântânile câte au săpat slugile tatălui său pe vremea lui, le-au astupat Filistenii și le-au umplut cu pământ. 21, 25
  16. Și a zis Avimeleh către Isaac: du-te dela noi, că te-ai făcut mai tare decât noi foarte.
  17. Și s’a dus de acolo Isaac și a tăbărît în valea Gherarilor și a lăcuit acolo.
  18. Și Isaac iarăși a săpat fântânile de apă, care le-au fost săpat slugile lui Avraam tatăl său și le-au astupat Filistenii după ce a murit Avraam tatăl său și le-au chemat cu numele, cu care le-a fost numit tatăl său. 21, 25
  19. Și au săpat slugile lui Isaac în valea Gherarilor și au aflat acolo izvor de apă vie.
  20. Și s’au sfădit păstorii Gherarilor cu păstorii lui Isaac zicând: că a lor este apa; și a numit numele fântânii: strâmbătate, pentrucă strâmbătate i-au făcut lui.
  21. Și ducându-se de acolo au săpat altă fântână și se priceau și pentru aceea, și a numit numele ei vrajbă.
  22. Și ridicându-se de acolo au săpat altă fântână și nu s’au bătut pentru aceea, și a numit numele ei lățime, zicând: că acum ne-au lățit pre noi Domnul și ne-au crescut pre pământ.
  23. Și s’a suit de acolo la fântâna jurământului. 46, 1
  24. Și s’au arătat lui Domnul în noaptea aceea și i-au zis: eu sunt Dumnezeul lui Avraam tatălui tău, nu te teme, că cu tine sunt și te voiu binecuvântà și voiu înmulțì sămânța ta pentru Avraam tatăl tău.
  25. Și a zidit acolo altar și a chemat numele Domnului și a pus acolo cortul său; și au săpat acolo slugile lui Isaac fântână în valea Gherarilor.
  26. Și Avimeleh s’a dus la dânsul dela Gherari și Ohozat, carele țineà pre noru-sa și Fihol voevodul oștirii puterii lui. 21, 22
  27. Și a zis către dânșii Isaac: pentruce ați venit la mine? Că voi m’ați urît și m’ați scos dela voi.
  28. Iar ei au zis: văzând am văzut, că Domnul este cu tine și am zis: să fie jurământ între noi și între tine și să punem legătură cu tine.
  29. Ca să nu faci nouă rău, precum nici noi nu ne-am scârbit de tine; ci bine am făcut ție și te-am scos cu pace și tu acum ești binecuvântat dela Domnul. 24, 31
  30. Și a făcut lor ospăț: și au mâncat și au băut.
  31. Și sculându-se dimineața au jurat fiecarele de aproapelui său, și i-a slobozit pre dânșii Isaac și s’au dus dela el cu pace.
  32. Și într’aceiași zi venind slugile lui Isaac, i-au spus pentru fântâna ce au săpat zicându-i: n’am aflat apă.
  33. Și o au numit jurământ, pentru aceea au chemat numele cetății aceleia fântâna jurământului, până în ziua de astăzi. 21, 31
  34. Iar Isav erà de patruzeci de ani, și a luat femee pre Iudit fata lui Veoh Heteul și pre Vasimat fata lui Elon Heteul. 36, 2
  35. Și necăjiau ele pre Isaac și pre Reveca. 27, 46

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.