Psalm

Psalmul 105

Mărturisiți-vă Domnului că este bun; că în veac este mila lui

Septuaginta și 1914: 105 ebraic: 106 Cartea a patra a Psaltirii Catisma 15 48 de versete

Numerotarea

Septuaginta și ediția 1914
Psalmul 105
Textul ebraic (masoretic)
Psalmul 106
Locul în Psaltire
Cartea a patra (psalmii 89–105)
În slujbă
Catisma 15 (psalmii 105–108)

Ediția 1914 are aici 48 de versete, textul ebraic 48 de versete, fără titlu. Granițele dintre versete nu cad în aceleași locuri, așa că numerele diferă pe tot psalmul. Butonul de deasupra textului arată unde e fiecare verset în ebraică.

În Bibliile care numără după ebraică (Cornilescu și cele protestante), „Psalmul 105” e alt text: cel care aici are numărul 104, „Mărturisiți-vă Domnului, și chemați numele lui, vestiți…”.

De ce au psalmii două numerotări →

Textul Psalmului 105

Ediția sinodală, București 1914

Aliluia.
  1. Mărturisiți-vă Domnului că este bun; că în veac este mila lui. ebr. 106, 1 Iudita 13, 21 Ps. 104, 1
  2. Cine va grăì puterile Domnului, auzite va face toate laudele lui. ebr. 106, 2 Sirah 43, 34
  3. Fericiți cei ce păzesc judecata și fac dreptate în toată vremea. ebr. 106, 3
  4. Adu-ți aminte de noi Doamne întru bună vrerea poporului tău, cercetează-ne pre noi întru mântuirea ta. ebr. 106, 4 Isaia 38, 3 Neem. 5, 19
  5. Ca să vedem bunătatea aleșilor tăi, să ne veselim întru veselia neamului tău, și să ne lăudăm cu moștenirea ta. ebr. 106, 5
  6. Greșit-am cu părinții noștri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate. ebr. 106, 6 Esdra 9, 7 Ierem. 3, 24
  7. Părinții noștri în Eghipet n’au înțeles minunile tale, nu ș’au adus aminte de mulțimea milei tale. ebr. 106, 7a Eșire 14, 11 12 Isaia 64, 6
  8. Și te-au amărît suindu-se la marea Roșie. ebr. 106, 7b
  9. Și i-au mântuit pre dânșii pentru numele său, ca să cunoască puterea lui. ebr. 106, 8
  10. Și au certat marea Roșie și a secat, și i-au povățuit pre dânșii întru adânc ca în pustie. ebr. 106, 9 Isaia 63, 13 Eșire 14, 21
  11. Și i-au mântuit pre ei din mâna celui ce îi urà, și i-au izbăvit pre ei din mâna vrăjmașilor. ebr. 106, 10
  12. Acoperit-a apa pre cei ce îi necăjeà pre ei, nici unul dintr’înșii n’a rămas. ebr. 106, 11 Eșire 14, 28 15, 10
  13. Și au crezut cuvântului lui, și au cântat laudei lui. ebr. 106, 12
  14. Sârguit-au, uitat-au lucrurile lui, n’au suferit sfatul lui. ebr. 106, 13
  15. Și au poftit poftă în pustie, și au ispitit pre Dumnezeu în loc fără de apă. ebr. 106, 14 Num. 11, 4 1 Cor. 10, 6
  16. Și le-au dat lor cererea lor, trimis-au sațiu în sufletele lor. ebr. 106, 15 Num. 11, 31 Ps. 77, 31
  17. Și au mâniat pre Moisì în tabără, și pre Aaron sfântul Domnului. ebr. 106, 16 Num. 16, 2
  18. S’a deschis pământul și a înghițit pre Datan, și a acoperit întru adunare pre Aviron. ebr. 106, 17 Num. 16, 27 32
  19. Și s’a aprins foc întru adunarea lor, văpaie a ars pre păcătoși. ebr. 106, 18
  20. Și au făcut vițel în Horiv, și s’au închinat celui cioplit. ebr. 106, 19 Eșire 32, 4
  21. Și au schimbat slava lui întru asemănare de vițel, ce mănâncă iarbă. ebr. 106, 20 Ierem. 2, 11
  22. Și au uitat pre Dumnezeu cel ce i-au mântuit pre dânșii; pre cel ce au făcut mari în Eghipet. ebr. 106, 21
  23. Minunate în pământul lui Ham, înfricoșate în marea Roșie. ebr. 106, 22 Eșire 32, 10 A 2 Lege 9, 14
  24. Și au zis să-i piarză pre dânșii, de n’ar fi stătut Moisì cel ales al lui întru zdrobire înaintea lui. ebr. 106, 23a
  25. Ca să întoarcă mânia lui, ca să nu-i piarză pre ei. ebr. 106, 23b Eșire 32, 10
  26. Și au defăimat pământul cel dorit, n’au crezut cuvântul lui; și au cârtit în sălașele sale, n’au ascultat glasul Domnului. ebr. 106, 24–25
  27. Și au ridicat mâna sa asupra lor, ca să-i surpe pre ei în pustie. ebr. 106, 26 Num. 14, 28
  28. Ca să surpe sămânța lor întru neamuri, și să-i risipească prin țări. ebr. 106, 27 Iezechil 20, 23
  29. Și au jertfit lui Velfegor, și au mâncat jertfele morților. ebr. 106, 28 Num. 25, 3
  30. Și l-au întărîtat pre el întru izvodirile sale, și s’a înmulțit întru dânșii căderea. ebr. 106, 29
  31. Și a stătut Finees, și l-au îmblânzit, și a încetat bătaea. ebr. 106, 30 Num. 25, 7
  32. Și i s’a socotit lui întru dreptate, în neam și în neam până în veac. ebr. 106, 31
  33. Și l-au mâniat pre el la apa prigonirii, și s’a dosădit Moisì pentru dânșii, că au amărît duhul lui. ebr. 106, 32–33a Num. 25, 10
  34. Și au osebit întru buzele sale, n’a pierdut neamurile care au zis Domnul lor. ebr. 106, 33b–34
  35. Și s’au amestecat între păgâni, și au deprins lucrurile lor, și au slujit celor ciopliți ai lor, și li s’au făcut lor spre sminteală. ebr. 106, 35–36 Jud. 1, 21
  36. Și au jertfit pre fiii săi și pre fetele sale dracilor. ebr. 106, 37 Ierem. 32, 35
  37. Și au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor săi și al fetelor, pre cari i-au jertfit celor ciopliți ai lui Hanaan. ebr. 106, 38a Lev. 17, 7 A 2 Lege 12, 31 4 Împ. 16, 3 21, 6 2 Paral. 28, 3
  38. Și s’a omorît pământul lor întru sângiuri, și s’au spurcat în faptele lor, și au curvit întru izvodirile lor. ebr. 106, 38b–39
  39. Și s’au mâniat cu iuțime Domnul asupra norodului său, și au urît moștenirea sa. ebr. 106, 40 Ps. 77, 65
  40. Și i-au dat pre dânșii în mâinile vrăjmașilor, și i-au stăpânit pre ei cei ce îi urau pre ei. ebr. 106, 41 Jud. 2, 14
  41. Și i-au necăjit pre ei vrăjmașii lor, și i-au împilat supt mâinile lor, de multe ori i-au izbăvit pre dânșii. ebr. 106, 42–43a
  42. Iar ei l-au amărît pre el întru sfatul lor, și s’au împilat întru fărădelegile lor. ebr. 106, 43b
  43. Și au văzut Domnul când se necăjeau ei, când au auzit el rugăciunea lor. ebr. 106, 44
  44. Și ș’au adus aminte de așezământul de lege al său, și s’au căit după mulțimea milei sale. ebr. 106, 45 A 2 Lege 30, 1
  45. Și i-au dat pre ei spre milostivire înaintea tuturor celor ce i-au robit pre dânșii. ebr. 106, 46
  46. Mântuește-ne pre noi Doamne Dumnezeul nostru, și ne adună din neamuri. ebr. 106, 47a A 2 Lege 30, 3 Neemia 1, 9
  47. Ca să ne mărturisim numelui tău celui sfânt, ca să ne fălim întru lauda ta. ebr. 106, 47b
  48. Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, din veac și până în veac, și va zice tot norodul: fie, fie. ebr. 106, 48

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai — inclusiv accentele care marchează formele verbale vechi. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției. Transcriere: Wikisource.

Trimiteri spre acest psalm

Ediția 1914 pune în dreptul versetelor trimiteri la alte locuri din Biblie — cele ale psalmului sunt sub fiecare verset, mai sus. Aici sunt locurile ale căror trimiteri duc la el, între ele și citatele lui în Noul Testament.

Din Noul Testament 4

  • Romani 1, 24 „Pentru aceea i-au și dat Dumnezeu pre ei întru poftele inimilor lor în necurăție, ca să se spurce trupurile lor întru s…” versetul 20
  • 1 Corinteni 10, 20 „Ci eu zic că cele ce jertfesc neamurile, dracilor jertfesc și nu lui Dumnezeu; nu voiesc dar ca să vă faceți voi părtaș…” versetul 36
  • Apocalipsis 9, 20 „Și ceilalți oameni, cari n’au murit de ranele acestea, nu s’au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine drac…” versetul 37
  • Apocalipsis 19, 4 „Și au căzut bătrânii cei douăzeci și patru și cei patru viețuitori și s’au închinat lui Dumnezeu celui ce șade pre Scau…” versetul 48

Din Vechiul Testament 36

  • Eșirea 12, 35 „Iar fiii lui Israil au făcut după cum a poruncit lor Moisì, și au cerut dela Eghipteni vase de argint și de aur și hain…” versetul 36
  • Eșirea 14, 22 „Și au intrat fiii lui Israil în mijlocul mării pre uscat, și le erà lor apa părete deadreapta și părete deastânga.” versetul 10
  • Eșirea 14, 28 „Și întorcându-se apa a acoperit carăle și călărașii și toată puterea lui Faraon, carii intrase după dânșii în mare, și …” versetul 12
  • Eșirea 15, 10 „Trimis-ai Duhul tău, acoperit-a pre ei marea, afundatu-s’au ca plumbul în apă mare.” versetul 12
  • Eșirea 32, 4 „Și i-a luat din mâinile lor, și i-a închipuit în tipar, și a făcut vițel turnat, și a zis: aceștia sunt dumnezeii tăi I…” versetele 19, 20
  • Eșirea 32, 11 „Și s’a rugat Moisì înaintea Domnului Dumnezeu, și a zis: pentru ce Doamne te mânii cu iuțime pre norodul tău, pre care …” versetul 23
  • Leviticul 17, 7 „Și nu vor mai junghià jertfele sale idolilor deșerți după cari ei curvesc. Lege veșnică va fi vouă întru neamurile voas…” versetul 37
  • Numerii 11, 4 „Și amestecătura cea dintre ei s’a aprins de poftă; și înșiși fiii lui Israil șezând plângeau și ziceau: cine ne va hrăn…” versetul 15
  • Numerii 14, 27 „Până când această adunare rea, care cârtește înaintea mea, căci cârtirea fiilor lui Israil, care au cârtit împrotiva me…” versetul 26
  • Numerii 16, 32 „Și s’a deschis pământul, și i-a înghițit pre ei cu casele lor, și pre toți oamenii carii erau cu Core, și cu vitele lor.” versetul 18
  • Numerii 25, 7 „Și văzând Finees feciorul lui Eleazar fiul lui Aaron preotul, s’a sculat din mijlocul adunării, și luând în mână sulița,” versetul 30
  • Numerii 25, 12 „Așà am zis: iată eu am dat lui legătură de pace.” versetul 31
  • A doua lege 9, 14 „Și acum lasă-mă să-i pierz pre ei și să sting numele lor de supt cer, și te voiu face pre tine neam mare și tare, și ma…” versetul 23
  • A doua lege 11, 6 „Și câte au făcut lui Datan și lui Aviron fiii lui Eliav fiul lui Ruvim, pre carii deschizând pământul gura sa, i-a îngh…” versetul 18
  • A doua lege 12, 31 „Să nu faci așà Domnului Dumnezeului tău, pentrucă spurcăciunile, care Domnul le-au urît, le-au făcut dumnezeilor săi, c…” versetul 37
  • A doua lege 30, 3 „Va vindecà Domnul păcatele tale și te va miluì și iar te va adunà din toate neamurile între care te-au împrăștiat Domnu…” versetele 45, 46
  • A doua lege 32, 17 „Jertfit-a dracilor, și nu lui Dumnezeu, dumnezeilor pe carii nu i-au știut; cei noi și decurând au venit, pe carii nu i…” versetul 37
  • 4 Împărați 21, 6 „Și treceà pre fiii săi prin foc, și se descântà și se vrăjeà, și a făcut grăitori din pântece și ghicitori, și a înmulț…” versetul 37
  • Esdra 9, 7 „Din zilele părinților noștri suntem în păcat mare până în ziua aceasta, și pentru fărădelegile noastre ne-am dat noi și…” versetul 6
  • Neemia 5, 19 „Adu-ți aminte de mine Dumnezeule spre bine pentru toate câte am făcut poporului acestuia.” versetul 4
  • Isaia 12, 5 „Lăudați numele Domnului, că înalte au făcut, vestiți acestea în tot pământul.” versetul 1
  • Isaia 38, 3 „Adu’ți aminte Doamne, cum am umblat înaintea ta cu dreptate și cu inimă curată, și cele plăcute înaintea ta am făcut; ș…” versetul 4
  • Isaia 63, 13 „Dusu-i-au pre ei prin adânc, ca pre un cal prin pustie, și nu s’au ostenit.” versetul 10
  • Isaia 64, 6 „Și ne-am făcut ca niște necurați toți, și ca o cârpă lepădată toată dreptatea noastră, și am căzut ca frunzele pentru f…” versetele 6, 7
  • Ieremia 2, 11 „De și-au schimbat păgânii dumnezeii săi, și aceia nu sunt dumnezei, iar poporul meu, a schimbat mărirea sa întru aceia …” versetul 21
  • Ieremia 3, 24 „Dormit-am întru rușinea noastră, și ne-a acoperit pre noi necinstea noastră, pentrucă înaintea Dumnezeului nostru am pă…” versetul 6
  • Ieremia 32, 35 „Și au zidit capiștile lui Vaal cele din valea fiului lui Enom, ca să aducă pre fiii săi și pre fetele sale lui Moloh îm…” versetul 36
  • Ieremia 32, 37 „Iată eu îi adun pre ei din tot pământul, unde i-am risipit pre ei întru mâniea mea și întru iuțimea mea și întru întărâ…” versetele 45, 46
  • Iezechiil 20, 23 „Am ridicat mâna mea asupra lor în pustie, ca să’i risipesc pre ei între neamuri, și să’i împrăștiez pre ei prin țări.” versetul 28
  • Iezechiil 20, 26 „Și îi voiu pângărì pre ei întru obiceiurile lor, când vor aduce pre tot cel ce deschide mitrasul, pentru ca să’i sting …” versetul 37
  • Daniil 9, 15 „Și acum Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai scos pre poporul tău din pământul Eghipetului cu mână tare, și ai făcut ție …” versetul 7
  • Daniil 9, 16 „Doamne cu toată mila ta, întoarce mâniea ta și urgiea ta dela cetatea ta Ierusalimul și dela muntele cel sfânt al tău, …” versetul 6
  • Osie 9, 12 „Ca strugurul în pustie am aflat pre Israil, și ca smochina timpurie în smochin, am văzut pre părinții lor; iar ei au in…” versetul 28
  • Iudita 7, 25 „Mărturisim asupra voastră cerul și pământul, și pre Dumnezeul nostru și pre Domnul părinților noștri cel ce ne pedepseș…” versetul 6
  • Iudita 13, 19 „Și s’a minunat tot poporul foarte, și plecându-se s’a închinat lui Dumnezeu, și au zis toți cu o inimă: binecuvântat eș…” versetul 2
  • Sirah 43, 34 „Slăvind pre Domnul, înălțați’l cât veți puteà, pentrucă va prisosì încă.” versetul 2

Din alți psalmi 2

  • Psalmul 77, 31 „Și au plouat preste dânșii ca pulberea cărnuri, și ca nisipul mării pasări sburătoare.” versetul 31
  • Psalmul 104, 1 „Mărturisiți-vă Domnului, și chemați numele lui, vestiți întru neamuri lucrurile lui.” versetul 1