Ziua izbândirei.
- Cine este acesta carele a venit din Edom? Roșala hainelor lui din Vosor? Acesta este împodobit în haina sa, strigă cu tărie: eu grăesc dreptate și judecată de mântuire. Ierem. 48, 24
- Pentruce sunt hainile tale roșii, și îmbrăcămintele tale ca ale unui ce calcă în teasc? Fiind plin l-am călcat de tot. Apoc. 19, 13
- Și din neamuri nu este bărbat cu mine, și i-am călcat pre ei întru mâniea mea, și i-am zdrobit pre ei ca pământul, și am vărsat sângele lor pre pământ și toate hainele mele le-am stropit. Ps. 68, 24 Ioan 16, 33
- Că ziua răsplătirei a venit lor și anul răscumpărărei este de față.
- Și am căutat, și nu erà ajutător, și am privit, și nimeni n’ajutà, și i-a mântuit pre ei brațul meu și mâniea mea a sosit.
- Și i-am călcat pre ei întru mâniea mea, și am vărsat sângele lor pre pământ.
- De mila Domnului mi-am adus aminte, de bunătățile Domnului întru toate, care ne-au răsplătit nouă. Domnul este judecător bun casei lui Israil, răsplătì-ne-va nouă după mila sa și după mulțimea dreptății sale.
- Și au zis: acesta este poporul meu, fiii nu se vor lepădà; și le-au fost lor spre mântuire din tot necazul lor.
- Nu sol, nici înger, ci însuș Domnul i-au mântuit pre ei, pentrucă i-au iubit pre ei, și i s’au făcut milă de ei, însuș i-au răscumpărat pre ei, și i-au primit, și i-au înălțat în toate zilele veacului. A 2 Lege 7, 7-9
- Iar ei n’au ascultat, și au întărâtat pre Duhul cel sfânt al lui, și s’au întors Domnul spre vrajbă, însuș au dat răsboiu asupra lor. Eșire 16, 2 Num. 14, 4 11 Efes. 4, 30
- Și și-au adus aminte de zilele cele de demult, unde este cel ce au scos din pământ pre păstorul oilor? Unde este cel ce au pus într’înșii Duhul cel sfânt? Eșire 14, 27 30
- Cel ce au scos cu dreapta pre Moisì, brațul slavei sale; care au închegat apa dela fața lui, ca să’și facă luiș nume slăvit în veci.
- Dusu-i-au pre ei prin adânc, ca pre un cal prin pustie, și nu s’au ostenit. Ps 105, 10
- Și ca pre niște dobitoace pre câmp, pogorîtu-s’au Duh dela Domnul, și i-au povățuit pre ei, așà ai povățuit pre poporul tău, ca să’ți faci ție nume slăvit.
- Caută din cer și vezi din casa cea sfântă a ta și a slavei tale; unde este râvna ta și tăria ta? Unde este mulțimea milei tale și a îndurărilor tale, că ne-ai răbdat pre noi? A 2 Lege 26, 15 Varuh 2, 16 Ps. 79, 15
- Pentrucă tu ești Părintele nostru, că Avraam nu ne-a știut pre noi, și Israil nu ne-a cunoscut; ci tu Doamne Părintele nostru mântuește-ne pre noi, din început numele tău preste noi este.
- Pentruce ne-ai făcut pre noi Doamne de am rătăcit dela calea ta? Învârtoșat-ai inimile noastre, ca să nu ne temem de tine? Întoarce-te pentru robii tăi, pentru neamurile moștenirei tale.
- Ca să moștenim cât de puțin muntele tău cel sfânt, protivnicii noștri călcat-au sfințitorul tău. Ps. 73, 7
- Făcutu-ne-am ca din început când nu ne-ai stăpânit pre noi, nici s’a chemat numele tău preste noi. Ierem. 14, 9
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.