Ediția sinodală, București 1914

Iacov 3

Sfătuire despre înfrânarea limbei. Înțelepciunea dumnezeească.

  1. Nu fiți mulți dascăli, frații mei, știind că mai mare judecată vom să luăm. Μὴ πολλοὶ διδάσκαλοι γίνεσθε, ἀδελφοί μου, εἰδότες ὅτι μεῖζον κρίμα λημψόμεθα·
  2. Că multe greșim toți. De nu greșește cinevà în cuvânt, acesta este bărbat desăvârșit, puternic a’și înfrânà și tot trupul. πολλὰ γὰρ πταίομεν ἅπαντες. εἴ τις ἐν λόγῳ οὐ πταίει, οὗτος τέλειος ἀνήρ, δυνατὸς χαλιναγωγῆσαι καὶ ὅλον τὸ σῶμα.
  3. Că iată, și cailor frâele în guri le punem, ca să se supue ei nouă; și tot trupul lor îl întoarcem. ⸂εἰ δὲ⸃ τῶν ἵππων τοὺς χαλινοὺς εἰς τὰ στόματα βάλλομεν ⸀εἰς τὸ πείθεσθαι αὐτοὺς ἡμῖν, καὶ ὅλον τὸ σῶμα αὐτῶν μετάγομεν. Ps. 31, 10
  4. Iată și corăbiile, mari fiind și de iuți vânturi împingându-se, se întorc de prea mică cârmă, încotro voește pornirea cârmaciului. ἰδοὺ καὶ τὰ πλοῖα, τηλικαῦτα ὄντα καὶ ὑπὸ ⸂ἀνέμων σκληρῶν⸃ ἐλαυνόμενα, μετάγεται ὑπὸ ἐλαχίστου πηδαλίου ὅπου ⸂ἡ ὁρμὴ τοῦ εὐθύνοντος βούλεται⸃·
  5. Așà și limba mic mădular este și mari se laudă. Iată, puțin foc și cât de mare materie aprinde! οὕτως καὶ ἡ γλῶσσα μικρὸν μέλος ἐστὶν καὶ ⸂μεγάλα αὐχεῖ⸃. Ἰδοὺ ⸀ἡλίκον πῦρ ἡλίκην ὕλην ἀνάπτει· Ps. 11, 4
  6. Și limba este foc, lumea nedreptăței, așà limba este așezată întru mădulările noastre, care spurcă tot trupul și aprinde roata firei; și se aprinde de gheena. καὶ ἡ γλῶσσα πῦρ, ὁ κόσμος τῆς ⸀ἀδικίας ἡ γλῶσσα καθίσταται ἐν τοῖς μέλεσιν ἡμῶν, ἡ σπιλοῦσα ὅλον τὸ σῶμα καὶ φλογίζουσα τὸν τροχὸν τῆς γενέσεως καὶ φλογιζομένη ὑπὸ τῆς γεέννης. Mat. 15, 11
  7. Că toată firea și a hiarelor și a pasărilor, și a celor ce se târăsc, și a peștilor, se domolește, și s’a domolit de firea omenească. πᾶσα γὰρ φύσις θηρίων τε καὶ πετεινῶν ἑρπετῶν τε καὶ ἐναλίων δαμάζεται καὶ δεδάμασται τῇ φύσει τῇ ἀνθρωπίνῃ·
  8. Iar limba nimeni din oameni nu poate să o domolească; neînfrânată răutate, plină de otravă aducătoare de moarte. τὴν δὲ γλῶσσαν οὐδεὶς ⸂δαμάσαι δύναται ἀνθρώπων⸃· ⸀ἀκατάστατον κακόν, μεστὴ ἰοῦ θανατηφόρου. Ps. 139, 3
  9. Cu dânsa binecuvântăm pre Dumnezeu și Tatăl; și cu dânsa blestemăm pre oameni, cari sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. ἐν αὐτῇ εὐλογοῦμεν τὸν ⸀κύριον καὶ πατέρα, καὶ ἐν αὐτῇ καταρώμεθα τοὺς ἀνθρώπους τοὺς καθ’ ὁμοίωσιν θεοῦ γεγονότας· Fac. 1, 27
  10. Dintru aceeaș gură iese binecuvântarea și blestemul. Nu trebue, frații mei, acestea așà să fie. ἐκ τοῦ αὐτοῦ στόματος ἐξέρχεται εὐλογία καὶ κατάρα. οὐ χρή, ἀδελφοί μου, ταῦτα οὕτως γίνεσθαι.
  11. Au doară isvorul dintru aceiaș vână isvorăște dulce și amar? μήτι ἡ πηγὴ ἐκ τῆς αὐτῆς ὀπῆς βρύει τὸ γλυκὺ καὶ τὸ πικρόν;
  12. Au doară poate, frații mei, smochinul să facă masline? Sau vița viei, smochine? Așà nici un isvor poate a face apă sărată și dulce. μὴ δύναται, ἀδελφοί μου, συκῆ ἐλαίας ποιῆσαι ἢ ἄμπελος σῦκα; ⸂οὔτε ἁλυκὸν⸃ γλυκὺ ποιῆσαι ὕδωρ.
  13. Cine este înțelept și bine știutor între voi? Să’și arate din vieața cea bună faptele sale întru blândețele înțelepciunei. Τίς σοφὸς καὶ ἐπιστήμων ἐν ὑμῖν; δειξάτω ἐκ τῆς καλῆς ἀναστροφῆς τὰ ἔργα αὐτοῦ ἐν πραΰτητι σοφίας. Efes. 5, 15
  14. Iar de aveți râvnire amară și prigonire întru inimele voastre, nu vă lăudați, nici mințiți împrotiva adevărului. εἰ δὲ ζῆλον πικρὸν ἔχετε καὶ ἐριθείαν ἐν τῇ καρδίᾳ ὑμῶν, μὴ κατακαυχᾶσθε καὶ ψεύδεσθε κατὰ τῆς ἀληθείας. Efes. 4, 31
  15. Nu este înțelepciunea aceasta de sus pogorându-se, ci este pământească, sufletească, drăcească. οὐκ ἔστιν αὕτη ἡ σοφία ἄνωθεν κατερχομένη, ἀλλὰ ἐπίγειος, ψυχική, δαιμονιώδης· Iacov 1, 17
  16. Pentrucă unde este râvnire și prigonire, acolo este neașezare și tot lucrul rău ὅπου γὰρ ζῆλος καὶ ἐριθεία, ἐκεῖ ἀκαταστασία καὶ πᾶν φαῦλον πρᾶγμα.
  17. Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi făcătoare de pace, blândă, plecată, plină de milă și de roduri bune, fără de judecată, și nefățarnică. ἡ δὲ ἄνωθεν σοφία πρῶτον μὲν ἁγνή ἐστιν, ἔπειτα εἰρηνική, ἐπιεικής, εὐπειθής, μεστὴ ἐλέους καὶ καρπῶν ἀγαθῶν, ⸀ἀδιάκριτος, ἀνυπόκριτος·
  18. Iar roada dreptăței cu pace se seamănă celor ce fac pace. καρπὸς ⸀δὲ δικαιοσύνης ἐν εἰρήνῃ σπείρεται τοῖς ποιοῦσιν εἰρήνην. Is. 32, 17

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.