Ediția sinodală, București 1914

Iacov 4

A fugì de pofte deșarte. A ne pocăì. A nu judecà pe aproapele. Dumnezeu este cel ce îndreaptă pașii noștri.

  1. De unde sunt răsboaie și sfezi între voi? Au nu de aici, din desmerdările voastre care se oștesc întru mădulările voastre? Πόθεν πόλεμοι καὶ ⸀πόθεν μάχαι ἐν ὑμῖν; οὐκ ἐντεῦθεν, ἐκ τῶν ἡδονῶν ὑμῶν τῶν στρατευομένων ἐν τοῖς μέλεσιν ὑμῶν; 1 Petr. 2, 11 Rom. 7, 23
  2. Poftiți și nu aveți; ucideți și pismuiți, și nu puteți dobândì; vă sfădiți și faceți răsboaie, și nu aveți, pentrucă nu cereți. ἐπιθυμεῖτε, καὶ οὐκ ἔχετε· φονεύετε καὶ ζηλοῦτε, καὶ οὐ δύνασθε ἐπιτυχεῖν· μάχεσθε καὶ πολεμεῖτε. οὐκ ἔχετε διὰ τὸ μὴ αἰτεῖσθαι ὑμᾶς· Mat. 7, 7
  3. Cereți și nu luați, pentrucă rău cereți, ca întru desmerdările voastre să cheltuiți. αἰτεῖτε καὶ οὐ λαμβάνετε, διότι κακῶς αἰτεῖσθε, ἵνα ἐν ταῖς ἡδοναῖς ὑμῶν δαπανήσητε.
  4. Preacurvarilor și preacurvelor, au nu știți că dragostea lumei acesteia vrajbă este către Dumnezeu? Deci oricare va vrea să fie prieten lumei, vrăjmaș lui Dumnezeu se face. ⸀μοιχαλίδες, οὐκ οἴδατε ὅτι ἡ φιλία τοῦ κόσμου ἔχθρα τοῦ θεοῦ ἐστιν; ὃς ⸀ἐὰν οὖν βουληθῇ φίλος εἶναι τοῦ κόσμου, ἐχθρὸς τοῦ θεοῦ καθίσταται. Rom. 8, 7
  5. Au vi se pare că în deșert scriptura grăește: spre zavistie poftește duhul care lăcuește întru noi? ἢ δοκεῖτε ὅτι κενῶς ἡ γραφὴ λέγει· Πρὸς φθόνον ἐπιποθεῖ τὸ πνεῦμα ὃ ⸀κατῴκισεν ἐν ἡμῖν; Gal. 5, 17
  6. Ci mai mare dar dă. Pentru aceea zice: Domnul celor mândri le stă împrotivă, iar celor smeriți le dă har. μείζονα δὲ δίδωσιν χάριν· διὸ λέγει· Ὁ θεὸς ὑπερηφάνοις ἀντιτάσσεται ταπεινοῖς δὲ δίδωσιν χάριν. Iov. 22, 29 Pild. 3, 34 1 Petr. 5, 5 Mat. 23, 12
  7. Supuneți-vă, drept aceea, lui Dumnezeu. Stați împrotivă diavolului, și va fugì dela voi. ὑποτάγητε οὖν τῷ θεῷ· ἀντίστητε δὲ τῷ διαβόλῳ, καὶ φεύξεται ἀφ’ ὑμῶν· Efes. 6, 12 1 Petr. 5, 6
  8. Apropiați-vă de Dumnezeu, și se va apropià de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; și vă curățiți inimile voastre cei îndoiți la suflet. ἐγγίσατε τῷ θεῷ, καὶ ⸀ἐγγιεῖ ὑμῖν. καθαρίσατε χεῖρας, ἁμαρτωλοί, καὶ ἁγνίσατε καρδίας, δίψυχοι. Zah. 1, 3 Is. 1, 16
  9. Pătimiți și lăcrămați și plângeți, râsul vostru spre plâns să se întoarcă, și bucuriea întru tânguire. ταλαιπωρήσατε καὶ πενθήσατε καὶ κλαύσατε· ὁ γέλως ὑμῶν εἰς πένθος ⸀μετατραπήτω καὶ ἡ χαρὰ εἰς κατήφειαν·
  10. Smeriți-vă înaintea lui Dumnezeu, și vă va înălțà pre voi. ταπεινώθητε ἐνώπιον ⸀κυρίου, καὶ ὑψώσει ὑμᾶς.
  11. Nu grăiți de rău unul pre altul, fraților. Că cela ce grăește de rău pre fratele său, și judecă pre fratele său, grăește de rău legea, și judecă legea; iar dacă judeci legea, nu ești făcător legei, ci judecător. Μὴ καταλαλεῖτε ἀλλήλων, ἀδελφοί· ὁ καταλαλῶν ἀδελφοῦ ⸀ἢ κρίνων τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ καταλαλεῖ νόμου καὶ κρίνει νόμον· εἰ δὲ νόμον κρίνεις, οὐκ εἶ ποιητὴς νόμου ἀλλὰ κριτής. Ps. 14, 3 1 Petr. 2, 1
  12. Unul este puitorul legei și judecătorul carele poate să mântuiască și să piarză; iar tu cine ești care judeci pre altul? εἷς ⸀ἐστιν νομοθέτης ⸂καὶ κριτής⸃, ὁ δυνάμενος σῶσαι καὶ ἀπολέσαι· σὺ δὲ τίς εἶ, ⸂ὁ κρίνων⸃ τὸν ⸀πλησίον; Mat. 7, 1 Rom. 2, 1 14, 4
  13. Veniți acum, cei ce ziceți: astăzi sau mâine vom merge întru acea cetate, și vom face acolo un an și vom neguțătorì și vom dobândì; Ἄγε νῦν οἱ λέγοντες· Σήμερον ⸀ἢ αὔριον ⸀πορευσόμεθα εἰς τήνδε τὴν πόλιν καὶ ⸀ποιήσομεν ἐκεῖ ⸀ἐνιαυτὸν καὶ ⸀ἐμπορευσόμεθα καὶ ⸀κερδήσομεν· Pild. 27, 1
  14. Cari nu știți ce se va întâmpla mâine. Că ce este vieața voastră? Că abur este care întru puțin se arată, și după aceea piere. οἵτινες οὐκ ἐπίστασθε ⸀τὸ τῆς αὔριον ⸀ποία ἡ ζωὴ ὑμῶν· ἀτμὶς γάρ ⸀ἐστε ⸀ἡ πρὸς ὀλίγον φαινομένη, ⸀ἔπειτα καὶ ἀφανιζομένη· Luc. 12, 20
  15. În loc de a zice voi: de va vreà Domnul, și vom fi vii, vom face aceasta sau aceea. ἀντὶ τοῦ λέγειν ὑμᾶς· Ἐὰν ὁ κύριος ⸀θελήσῃ, καὶ ⸀ζήσομεν καὶ ⸀ποιήσομεν τοῦτο ἢ ἐκεῖνο. Fapt. 18, 21
  16. Iar acum vă lăudați întru trufiile voastre; toată lauda de acest fel, rea este. νῦν δὲ καυχᾶσθε ἐν ταῖς ἀλαζονείαις ὑμῶν· πᾶσα καύχησις τοιαύτη πονηρά ἐστιν. 1 Cor. 5, 6
  17. Drept aceea, celui ce știe a face bine, și nu’l face, păcat este lui. εἰδότι οὖν καλὸν ποιεῖν καὶ μὴ ποιοῦντι, ἁμαρτία αὐτῷ ἐστιν. Luc. 12, 47

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.