În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Deșertăciunea iubirei de avuție.
- Este răutate, care o am văzut supt soare, și multă este la oameni.
- Om, căruia îi dă Dumnezeu bogăție și avere și mărire, și nimic nu este ce să lipsească sufletului lui din toate câte poftește, și nu’l va învrednicì Dumnezeu ca să mănânce dintru aceea, că om strein mănâncă aceea; aceasta deșertăciune și boală rea este.
- De ar naște cinevà o sută de fii și mulți ani ar trăì, și cât de multe ar fi zilele anilor lui, sufletul lui nu se va săturà de bunătate, și încă nici îngropăciune nu va aveà, zis-am: mai bine este a fì o stârpitură, decât acela. A 2 Lege 28, 26 Isaia 14, 19 20
- Că întru deșertăciune a venit, și întru întunerec se duce, și întru întunerec numele lui se va acoperì.
- Și încă soarele nu l-a văzut, nici l-a cunoscut, odihna acestuia mai multă este decât a aceluia.
- Și de ar trăì de două ori o mie de ani, și bunătate n’a văzut, au nu toate la un loc vor merge? Ps. 88, 47 48, 14 36, 36 Evr. 9, 27
- Toată osteneala omului de ar venì în gura lui și încă sufletul lui nu se va săturà.
- Că ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Că săracul știe a umblà în preajma vieții.
- Mai bună este vederea ochilor, decât ceeace ai în gând; ci și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
- Ori și ce fie, iată s’a chemat numele lui, și s’a cunoscut, că el este om, și nu se va puteà judecà cu cel mai tare decât el. Iov 9, 32
- Că sunt cuvinte multe, care înmulțesc deșertăciunea.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.