Îndemnare spre a dà milostenie creștinilor din Ierusalim și lauda celor care le adună.
- Și arătăm, fraților, darul lui Dumnezeu cel dat întru bisericile Machedoniei; Rom. 15, 26
- Că întru multă ispită de necaz, prisosința bucurie lor și sărăcia lor cea adâncă a sporit spre bogăția bunătăței lor.
- Căci după puterea lor (mărturisesc însumi), și preste putere voioși au fost;
- Cu multă rugăminte rugându-ne pre noi ca să luăm darul, și împărtășirea slujbei celei către sfinți. 2 Cor. 9, 1 Fapt. 11, 29
- Și nu precum aveam nădejde, ci singuri pre sine s’au dat întâiu Domnului, și nouă prin voea lui Dumnezeu. Rom. 15, 32
- Cât am rugat noi pre Tit, ca precum mai înainte a început, așà să și săvârșiască întru voi și darul acesta.
- Și precum întru toate prisosiți, cu credința și cu cuvântul și cu cunoștința și cu toată sârguință și cu dragostea voastră către noi, așà și întru darul acesta să prisosiți. 2 Cor. 1, 5
- Nu ca și cum aș poruncì grăiesc, ci prin sârguința altora, și adeverința dragostei voastre dovedind. 1 Cor. 7, 6
- Că știți Darul Domnului nostru Iisus Hristos, că pentru voi au sărăcit, bogat fiind, ca voi cu sărăcia lui să vă îmbogățiți. Zah. 9, 9 Mat. 8, 20 Luc. 9, 58
- Și sfat întru aceasta vă dau: că aceasta este de folos vouă, cari nu numai a face, ci încă și a vreà ați început mai înainte din anul trecut.
- Iar acum și a face să pliniți; ca precum v’a fost osârdia a vreà, așà să fie și a plinì dintru cele ce aveți. Filip. 2, 13
- Că de este pusă înainte osârdia, după cât are cinevà, este bine primită, iar nu după cât nu are. Pild. 3, 28 Marc. 12, 43
- Că nu ca să fie altora odihnă, iar vouă necaz;
- Ci dintru întocmire în vremea de acum, ca prisosința voastră să împlinească lipsa acelora, ca și prisosința acelora să împlinească lipsa voastră; ca să fie întocmire;
- Precum este scris: celui cu mult nu i-a prisosit; și celui cu puțin nu i-a lipsit. Eș. 16, 18
- Mulțămită fie lui Dumnezeu, celui ce au dat aceastaș osârdie pentru voi în inima lui Tit. 2 Cor. 9, 15 1 Cor. 15, 57
- Căci îndemnarea aceea o a primit; și fiind mai osârduitor, de bună voie a venit la voi.
- Și am trimes împreună cu el și pre fratele, a cărui laudă întru evanghelie este prin toate bisericile;
- Și nu numai atât ci și hirotonisit este de biserici să fie soție călătoriei noastre cu darul acesta ce se slujește de noi spre slava Domnului, și spre a lăudà osârdia voastră; Gal. 2, 10
- Ferindu-ne de aceasta, ca să nu ne prihănească pre noi cinevà întru această îndestulată și mare strânsoare ce se slujește de noi; 2 Cor. 6, 3
- Că facem purtare de grije de cele bune, nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. Rom. 12, 17
- Și am trimes împreună cu ei și pre fratele nostru, pre care l-am ispitit întru multe de multe ori, că este osârduitor, iar acum cu mult mai osârduitor pentru nădăjduirea cea multă spre voi.
- Și ori pentru Tit, părtaș mie este și întru voi împreună lucrător; ori pentru frații noștri, apostolii bisericilor sunt, și slava lui Hristos. 2 Cor. 7, 3 12, 18 Rom. 16, 7
- Drept aceea dovada dragostei voastre, și a laudei noastre pentru voi, spre dânșii să o arătați în fața bisericilor. 2 Cor. 7, 14
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.