Ediția sinodală, București 1914

Faptele Apostolilor 11

Petru dă seamă înaintea Apostolilor despre botezul lui Cornilie. Varnava trimis în Antiohia. Prorocia lui Agav despre foamete. Trimitere de ajutoare la Ierusalim.

  1. Și au auzit apostolii și frații cari erau în Iudeea, că și neamurile au primit cuvântul lui Dumnezeu. Efes. 3, 1
  2. Și când s’a suit Petru în Ierusalim, se priceau cu el cei din tăierea împrejur.
  3. Zicând: căci către bărbați netăieți împrejur ai intrat și ai mâncat cu ei.
  4. Și începând Petru le-a spus lor pre rând zicând:
  5. Eu eram în cetatea Iopi rugându-mă, și am văzut întru uimirea minței vedenie: pogorându-se un vas ca o masă mare de pânză, de patru colțuri slobozindu-se din cer, și a venit până la mine; Fapt. 10, 10
  6. În care căutând, luam seamă, și am văzut cele câte cu patru picioare ale pământului, și hiarele și cele ce se târăsc, și pasările cerului.
  7. Și am auzit glas zicând mie: sculându-te Petre, junghie și mănâncă.
  8. Și am zis: nicidecum Doamne; că tot ce este spurcat sau necurat niciodată n’a intrat în gura mea. Levit. 11, 4
  9. Și mi-a răspuns mie glasul al doilea rând din cer, zicând: cele ce Dumnezeu au curățit tu nu le spurcà.
  10. Și aceasta s’a făcut de trei ori, și iarăș s’au ridicat toate la cer.
  11. Și iată îndată trei oameni veniră la casa în care eram, trimeși dela Chesariea la mine. Fapt. 10, 17
  12. Și mi-au zis mie Duhul să merg împreună cu ei, nimic îndoindu-mă. Și au venit împreună cu mine și acești șase frați, și am intrat în casa bărbatului;
  13. Și a vestit nouă cum a văzut pre înger în casa lui stând și zicând lui: trimete la Iopi bărbați și chiamă pre Simon, cel ce se numește Petru;
  14. Care va grăì către tine graiuri, întru care te vei mântuì, tu și toată casa ta.
  15. Și când am început eu a grăì, au căzut Duhul Sfânt preste ei, ca și preste noi întru început. Fapt. 2, 4 10, 44
  16. Și mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, cum au zis: Ioan a botezat cu apă, iar voi vă veți botezà cu Duhul Sfânt. Fapt. 1, 5 Mat. 3, 11
  17. Deci dacă au dat lor Dumnezeu întocma darul ca și nouă, crezând întru Domnul Iisus Hristos; dar eu ce puternic eram, să opresc pre Dumnezeu.
  18. Și auzind acestea au încetat, și slăveau pre Dumnezeu, zicând: și neamurilor dar au dat Dumnezeu pocăință spre vieață.
  19. Deci cei ce s’au risipit pentru turburarea ce s’a făcut pentru Ștefan, au trecut până la Finichia, și la Chipru și la Antiohia, nimenui grăind cuvântul fără numai Iudeilor. Fapt. 8, 1
  20. Și erau unii dintru ei bărbați Chipriani și Chirineni, cari intrând în Antiohia grăiau către Elini, binevestind pre Domnul Iisus.
  21. Și erà mâna Domnului cu ei; și mult număr crezând, s’au întors la Domnul. Fapt. 2, 41
  22. Și s’a auzit cuvântul pentru dânșii în urechile bisericei celei din Ierusalim; și au trimes pre Varnava, să meargă până la Antiohia.
  23. Care mergând și văzând harul lui Dumnezeu, s’a bucurat, și îndemnà pre toți ca întru voința inimei să petreacă întru Domnul. Fapt. 13, 43
  24. Căci erà bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință; și s’a adaos norod mult la Domnul.
  25. Și a mers Varnava în Tars să caute pre Savlu;
  26. Și aflându’l l-a dus în Antiohia. Și a fost un an deplin de s’au adunat ei în biserică, și au învățat norod mult. Și s’au numit întâiu în Antiohia ucenicii creștini. Gal. 2, 11
  27. Iar în zilele acelea s’au pogorît din Ierusalim proroci în Antiohia. Fapt. 15, 32
  28. Și sculându-se unul dintru dânșii anume Agav, însemnà prin duhul că foamete mare va să fie în toată lumea; care a și fost în zilele lui Claudie Chesarul. Fapt. 21, 10
  29. Iar ucenicii, după cum cine aveà, au așezat fiecare din ei a trimete spre slujbă fraților celor ce locuiau în Iudeea; Rom. 15, 26
  30. Care au și făcut, trimețând la cei bătrâni prin mâna lui Varnava și a lui Savlu. Fapt. 12, 25

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.