Ediția sinodală, București 1914

Faptele Apostolilor 10

Botezul lui Cornilie. Vedenia lui Petru pentru chemarea neamurilor la credință.

  1. Iar un bărbat oarecare erà în Chesariea, anume Cornilie, sutaș din ceata ce se chemà Italienească.
  2. Cucernic și temător de Dumnezeu cu toată casa lui, și făcând milostenii multe norodului, și rugându-se lui Dumnezeu deapururea. Dan. 4, 24
  3. A văzut întru vedenie aevea ca la al nouălea ceas din zi pre îngerul lui Dumnezeu intrând către el, și zicând lui: Cornilie!
  4. Iar el căutând spre dânsul, și înfricoșindu-se, a zis: ce este, Doamne? Și i-au zis lui: rugăciunile tale și milosteniile tale s’au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu.
  5. Și acum trimete în Iopi bărbați, și chiamă pre oarecare Simon, ce se numește Petru.
  6. Acesta găzduiește la oarecare Simon curelar, căruia este casa lângă mare; acesta va spune ție ce trebuie tu să faci.
  7. Și dacă s’a dus îngerul, care grăià cu Cornilie, chemând pre doi din slugile sale, și pre un ostaș cucernic din cei ce îi slujiau lui;
  8. Și povestindu-le lor toate, i-a trimes în Iopi.
  9. Iar a doua zi, mergând ei pre cale, și de cetate apropiindu-se, s’a suit Petru în casa de sus să se roage în ceasul al șaselea;
  10. Și foarte flămânzind, vreà să guste; și gătind aceia, căzut-a preste dânsul uimire.
  11. Și a văzut cerul deschis, și pogorându-se preste el un vas oarecare, ca o masă mare de pânză în patru colțuri legat, și slobozindu-se pre pământ;
  12. Întru care erau toate cele câte cu patru picioare ale pământului, și hiarele, și cele ce se târăsc, și pasările cerului.
  13. Și s’a făcut glas către el: sculându-te, Petre, junghie și mănâncă.
  14. Iar Petru a zis: nicidecum, Doamne; că niciodată n’am mâncat tot ce este spurcat sau necurat. Lev. 11, 4 Iezech 4, 14
  15. Și glasul iarăș a doua oară grăià către el: cele ce Dumnezeu au curățit, tu nu le spurcà.
  16. Și aceasta s’a făcut de trei ori; și iarăș s’a ridicat vasul la cer.
  17. Și dacă a venit întru sine, se mirà Petru, ce ar puteà să fie vedenia care a văzut, și iată bărbații cei trimeși dela Cornilie întrebând de casa lui Simon, au stătut înaintea porței.
  18. Și strigând, întrebau de găzduește aicea Simon, cel ce se numește Petru.
  19. Iar Petru gândind pentru vedenie, i-a zis lui Duhul: iată, trei bărbați te caută pre tine.
  20. Ci sculându-te, te pogoară și mergi împreună cu ei, nimic îndoindu-te; pentru că eu i-am trimes pre ei.
  21. Și pogorându-se Petru către bărbații cei trimeși dela Cornilie către el a zis: iată, eu sunt pre care căutați; ce este pricina pentru care ați venit?
  22. Iar ei au zis: Cornilie sutașul, bărbat drept și temător de Dumnezeu și mărturisit de tot neamul Iudeilor, răspuns a luat dela înger sfânt să te cheme pre tine la casa lui, și să auză graiuri dela tine.
  23. Deci el chemând înlăuntru pre ei, i-a ospătat. Iar a doua zi Petru a ieșit cu ei, și unii din frații cei din Iopi au mers cu dânsul.
  24. Și în cealaltă zi au intrat în Chesariea. Iar Cornilie erà așteptându’i pre ei, chemându’și împreună rudeniile sale și prietenii cei iubiți.
  25. Și a fost când erà să intre Petru, i-a întâmpinat Cornilie, și căzând la picioarele lui, s’a închinat lui.
  26. Iar Petru l-a ridicat pre el, zicând: scoală și eu însumi om sunt.
  27. Și vorbind cu el, a intrat și a aflat pre mulți cari se adunaseră.
  28. Și a zis către ei: voi știți că nu se cuvine bărbatului Iudeu să se lipească sau să se apropie către cel de alt neam; și mie Dumnezeu mi-au arătat ca pre nici un om să nu zic spurcat sau necurat. Ioan 4, 9
  29. Drept aceea, și fără îndoire am venit, fiind chemat; deci vă întreb, pentruce pricină m-ați chemat?
  30. Și Cornilie a zis: din ziua a patra până în ceasul acesta eram postindu-mă; și întru al nouălea ceas rugându-mă în casa mea, și iată un bărbat a stătut înaintea mea în haină luminată.
  31. Și a zis: Cornilie, auzitu-ți-s’a rugăciunea ta, și milosteniile tale s’au pomenit înaintea lui Dumnezeu.
  32. Trimete dar în Iopi, și chiamă pre Simon, ce se numește Petru; acesta găzduește în casa lui Simon curelarul lângă mare, care venind, va spune ție.
  33. Deci numai decât am trimes la tine; și tu bine ai făcut căci ai venit. Acum dar noi toți înaintea lui Dumnezeu stăm, să ascultăm toate câte sunt poruncite ție dela Dumnezeu.
  34. Și deschizând Petru gura, a zis: cu adevărat cunosc că Dumnezeu nu este fățarnic; A 2 Lege 10, 17 Iov 34, 19 Rom. 2, 11 1 Petr. 1, 17
  35. Ci în tot neamul, cela ce se teme de el și face dreptate, primit este la dânsul.
  36. Cuvântul care l-au trimes Dumnezeu fiilor lui Israil, binevestind pace prin Iisus Hristos; (acesta este al tuturor Domn). Mat. 28, 18 Rom. 5, 1
  37. Voi știți cuvântul ce s’a făcut prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul care l-a propoveduit Ioan. Mat. 4, 12
  38. Pre Iisus cel din Nazaret cum l-au uns pre el Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere; care a umblat bine făcând și vindecând pre toți cei împresurați de diavolul; că Dumnezeu erà cu dânsul. Is. 61, 1
  39. Și noi suntem marturi tuturor care le-au făcut și în ținutul Iudeilor și în Ierusalim; pre care l-au omorît spânzurându’l pre lemn.
  40. Pre acesta Dumnezeu l-au învieat a treia zi, și l-au dat să se facă arătat. Fapt. 3, 15 26
  41. Nu la tot norodul, ci nouă marturilor celor mai înainte rânduiți dela Dumnezeu, cari am mâncat și am băut împreună cu el, după ce au învieat din morți. Ioan 14, 22 20, 19 26
  42. Și au poruncit nouă să propoveduim norodului, și să mărturisim că el este cel rânduit dela Dumnezeu Judecătorul viilor și al morților. 2 Tim 4, 1
  43. De acesta toți prorocii mărturisesc, că iertare păcatelor va luà prin numele lui tot cel ce va crede întru dânsul. Is. 53, 5 6 Ier. 31, 34 Ez. 34, 16 Dan. 9, 24 Os. 1, 7 Mih. 7, 18
  44. Încă grăind Petru cuvintele acestea, au căzut Duhul Sfânt preste toți cei ce auzeau cuvântul.
  45. Și s’au spăimântat credincioșii cei din tăierea împrejur, câți veniseră cu Petru, căci și preste neamuri darul Duhului Sfânt s’a vărsat. Is. 60, 5
  46. Pentrucă îi auzeau pre ei grăind în limbi și slăvind pre Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:
  47. Au doară poate cinevà a opri apa, ca să nu se boteze aceștia, cari au luat Duhul Sfânt ca și noi?
  48. Și le-a poruncit lor să se boteze întru numele Domnului. Atunci l-au rugat pre el să petreacă la dânșii câtevà zile. Ioan 4, 40

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.