Ediția sinodală, București 1914

1 Corinteni 6

A nu se judecà înaintea celor necredincioși. Sfaturi împrotiva desfrânărei.

  1. Au doară îndrăznește cinevà din voi, având vre-o pâră împrotiva altuia a se judecà la cei nedrepți și nu la cei sfinți?
  2. Au nu știți că sfinții vor să judece lumea? Și de se va judecà lumea prin voi, nevrednici sunteți de judecăți mai mici? Apoc. 2, 26
  3. Au nu știți că pre îngeri vom să judecăm? Cu cât mai vârtos cele lumești?
  4. Deci de aveți judecăți lumești, pre cei nebăgați în seamă întru adunare să’i puneți să judece.
  5. Și aceasta ca să vă rușinați zic vouă. Așà, nu este între voi înțelept nici unul, care să poată judecà între fratele său? 1 Cor. 15, 34
  6. Ci frate cu frate se judecă și aceasta la necredincioși.
  7. Deci dar cu adevărat păcat este vouă, căci judecăți aveți între voi. Pentruce mai bine nu suferiți strâmbătatea? Pentruce mai bine nu răbdați paguba? Mat. 5, 39 Rom. 12, 19 1 Petr. 3, 9
  8. Ci voi înșivă faceți strâmbătate, și aduceți pagubă, și mai vârtos fraților.
  9. Au nu știți că nedrepții împărăția lui Dumnezeu nu o vor moștenì? Nu vă înșelați; nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici preacurvarii, nici malachii, nici sodomnenii, Gal 5, 19 Rom. 1, 29
  10. Nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, împărăția lui Dumnezeu nu o vor moștenì.
  11. Și acestea unii ați fost; ci v’ați spălat, ci v’ați sfințit, ci v’ați îndreptat întru numele Domnului Iisus și întru Duhul Dumnezeului nostru.
  12. Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt slobode, ci eu nu voiu să fiu biruit de cevà. 1 Cor. 10, 23
  13. Bucatele pântecelui și pântecele bucatelor; iar Dumnezeu și pre acela și pre acelea va stricà. Iar trupul nu curviei, ci Domnului; și Domnul trupului. Mat. 15, 17 1 Tes. 4, 3
  14. Iar Dumnezeu și pre Domnul l-au sculat, și pre noi ne va sculà cu puterea sa. Fapt. 3, 15 Rom. 8, 11 2 Cor. 4, 14
  15. Dar nu știți că trupurile voastre sunt mădulările lui Hristos? Deci dar pre mădulările lui Hristos le voiu face mădulări ale curviei? Să nu fie. Efes. 4, 12
  16. Au nu știți că cel ce se lipește de curvă un trup este? Că vor fi, zice, amândoi un trup. Fac. 2, 24 Mat. 19, 5 Efes. 5, 31
  17. Iar cel ce se lipește de Domnul, un duh este. Ioan 17, 21 Efes. 5, 30
  18. Fugiți de curvie. Că tot păcatul care va face omul, afară de trup este; iar cel ce curvește, într’al său trup păcătuește.
  19. Au nu știți că trupul vostru este locaș Duhului Sfânt ce locuește întru voi, pre carele aveți dela Dumnezeu, și nu sunteți ai voștri? 1 Cor. 3, 16 2 Cor. 6, 16
  20. Că sunteți cumpărați cu preț; proslăviți dar pre Dumnezeu în trupul vostru și întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. 1 Cor. 7, 23 1 Petr. 1, 18

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.