Despre Iosiea și împărații Iudii. Despre prorocii mari și mici și despre alți bărbați și patriarhi vestiți.
- Pomenirea lui Iosie întru tocmirea tămâiei meșteșugită cu lucrul făcătorului de mir.
- În toată gura, ca mierea se va îndulcì și ca muzica la ospățul vinului.
- Acesta s’a îndreptat, când s’a întors poporul, și a stricat urîciunile fărădelegii. 4 Împ. 23, 4
- Îndreptat-a către Domnul inima sa în zilele celor fărădelege, întărit-a buna credință.
- Afară de David și de Ezechia și de Iosiea, toți au păcătuit.
- Pentrucă au părăsit legea celui prea Înalt; împărații lui Iuda au încetat, pentrucă au dat cornul său altora, și mărirea sa neamului strein.
- Ars-au cetatea cea aleasă a sfințirei, și au pustiit căile ei prin mâna lui Ieremia. 4 Împ. 25, 9
- Că l-a chinuit pre el și în mitras s-a sfințit proroc, ca să desrădăcineze și să necăjească și să piarză, asemenea să zidească și să sădească.
- Iezechiil cel ce a văzut vedeniea mărirei, care i-au arătat lui pre carul Heruvimilor. Ezechiil 1, 4
- Că și-au adus aminte de vrăjmași cu ploaie, și bine au făcut celor ce și-au îndreptat căile.
- Și oasele celor doisprezece Prooroci, să odrăslească din locul lor.
- Și au mângâiat pre Iacov, și i-au mântuit pre ei cu credința nădejdei.
- Cum vom mărì pre Zorovavel? Că și el este ca o pecete în mâna dreaptă.
- Așà Isus fiul lui Iosedec, carii în zilele lor au zidit casă și au înălțat Biserică sfântă Domnului, gătită spre mărire veșnică. Agheu 1, 1 12
- Și pomenirea lui Neemiea este întru multă vreme, cel ce ne-a ridicat nouă zidurile cele căzute și a întărit porți și zăvoare și a ridicat casele noastre. Zah. 3, 1 Neem. 7, 1
- Nici unul nu s’a făcut ca Enoh pre pământ, pentru că și el s’a luat de pre pământ.
- Nici ca Iosif s’a făcut bărbat povățuitor fraților, întărire poporului și oasele lui s’au cercetat. Fac. 41, 40
- Sit și Sim între oameni s’au mărit, și mai mult decât tot viețuitorul întru zidirea lui Adam. Fac. 4, 25
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.