Ediția sinodală, București 1914

Pilde 11

Folosul și piedicele în calea dreptății.

  1. Cumpenele viclene urîciune sunt înaintea Domnului; iar cumpăna dreaptă primită este lui. Lev. 19, 36 Iezech. 45, 10
  2. Ori unde intră sudalma, acolo și ocara; iar gura smeriților cugetă înțelepciune.
  3. Săvârșirea drepților va îndreptà pre dânșii; iar împiedecarea călcătorilor de lege, îi va prădà pre ei.
  4. Nu vor folosì averile în ziua mâniei, iar dreptatea va izbăvì din moarte; murind dreptul lasă grija, iar pierirea necredincioșilor este urîtă și de râs. Iezech. 7, 19
  5. Dreptatea nevinovatului îndreptează căile; iar necredința cade întru nedreptate.
  6. Dreptatea oamenilor drepți va izbăvì pre ei; iar cei fărădelege se vânează de păgânătatea lor.
  7. Sfârșindu-se omul drept nu-i piere nădejdea; iar lauda necredincioșilor va pierì.
  8. Dreptul din cursă va scăpà, și în locul lui se va dà cel necredincios.
  9. În gura celor necredincioși lațul cetățenilor; iar chibzuirea drepților cu bună sporire.
  10. Întru bunătățile drepților se îndreptă cetatea, și întru pierirea necredincioșilor bucurie.
  11. Întru binecuvântarea drepților se va înălțà cetatea; iar cu gura necredincioșilor se va săpà.
  12. Batjocorește pre cetățeni cel lipsit de minte; iar bărbatul înțelept liniște aduce.
  13. Omul cel cu două limbi descopere sfaturi întru adunare; iar cel credincios cu duhul ascunde lucrurile.
  14. Cei ce n’au cârmurire cad ca frunzele; iar mântuirea este întru mult sfat.
  15. Cel rău, rău face când se împreună cu dreptul, și urăște sunetul adeverinții.
  16. Femeia cinstită face bărbatului mărire; iar femeia care urăște cele drepte este scaun de ocară; cei leneși sunt nevrednici de avuții, iar cei harnici se reazimă în bogății.
  17. Omul milostiv bine face sufletului său; iar cel nemilostiv pierde trupul său.
  18. Cel necredincios face lucruri nedrepte; iar sămânța drepților plata adevărului. Galat. 6, 8
  19. Fiul drept se naște spre vieață; iar urmarea celui necredincios spre moarte.
  20. Urîciune sunt înaintea Domnului căile strâmbe; iar primiți sunt lui toți cei nevinovați în cale.
  21. Cel ce-și pune mâinile în mână cu strâmbătate, nu va fi necertat; iar cel ce seamănă dreptate, va luà plata drepților.
  22. Precum este cercelul de aur în nările porcului, așà este frumusețea femeii cei cu nărav rău.
  23. Pofta drepților toată este bună; iar nădejdea necredincioșilor va pierì.
  24. Sunt cari semănând ale sale mai multe fac; sunt și cari adunând cele streine sărăcesc. Ps. 111, 9
  25. Tot sufletul drept este binecuvântat; iar omul mânios nu este cu bună cuviință.
  26. Cel ce strânge grâul îl ține neamurilor, și pre cel ce vinde grâul scump îl blesteamă poporul; iar binecuvântarea este preste capul celui darnic.
  27. Cel ce face bine, caută dar bun; iar cel ce caută rele, relele îl vor ajunge pre el. Ps. 7, 17
  28. Cel ce nădăjduește întru avuțiea sa, acela va cădeà; iar cel ce sprijinește pre cei drepți, acela va răsărì. Iezechil 7, 19 Sirah 5, 10 1 Tim. 6, 17 Ps. 51, 7
  29. Cel ce nu poartă grije de casa sa, va moștenì vânturi, și va slujì cel neînțelept celui înțelept.
  30. Din rodul dreptății, crește pomul vieții; iar sufletele călcătorilor de lege se vor luà fără de vreme.
  31. Că de vreme ce dreptul abeà se mântuește, dar necredinciosul și păcătosul unde se va aflà? 1 Petru 4, 18

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.