În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Pedeapsa, îndemnarea la pocăință și făgăduința mântuirei.
- Trâmbițați cu trâmbiță în Sion, strigați în muntele cel sfânt al meu, și să se turbure toți cei ce lăcuesc pământul, că a sosit ziua Domnului. Ieremia 3, 7 Amos 5, 18 Sofon. 1, 15
- Că aproape este ziua întunericului și a ceții, ziua cea de nor și de negură, ca zorile se va vărsà preste munți popor mult și tare, asemenea lui n’a fost din veac, și după el nu va fì până la ani în neamurile neamurilor.
- Înaintea lui foc arzător, și după el flacără aprinsă, ca Raiul desfătării pământul înaintea fețiii lui, și cele de pre urma lui ca câmpii pustiirei, și nimenea nu va scăpà de el.
- Ca vederea cailor vederea lor, și ca călăreții așà vor alerga. Apoc. 9, 7
- Ca glasul carelor preste vârfurile munților vor sărì, și ca glasul flăcării focului, care mistuește trestia, și ca poporul cel mult și tare și gata de răsboiu.
- De fața lui se vor sfărâmà popoarele, toată fața, ca arsura oalei.
- Ca niște răsboinici vor alergà, și ca niște bărbați viteji se vor suì pre ziduri, și fiecare pre calea sa va umblà, și nu se vor abate din cărările lor.
- Și fiecare dela fratele său nu se va despărțì, îngreuiați cu armele lor vor merge, și întru zvârliturile lor vor cădeà, și nu se vor sfârșì.
- De cetate se vor apucà, și preste ziduri vor alergà, preste case se vor suì, și prin ferestre vor intrà ca furii.
- Înaintea feței lui se va turburà pământul, și se va clătì cerul, soarele și luna se vor întunecà, și stelele vor ascunde lumina lor. Isaia 13, 10 13 24, 23 Iezechiil 32, 7 Matei 24, 29 Marcu 13, 24 Lucà 21, 25
- Și Domnul va dà glasul său înaintea feții puterei sale, că multă este foarte tabăra lui, că tari sunt faptele cuvintelor lui, că mare este ziua Domnului, luminată foarte, și cine va fì vrednic ei? Ieremia 30, 7
- Și acum zice Domnul Dumnezeul nostru: întoarceți-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere și cu tânguire. Ieremia 4, 1 Zah. 1, 3 4
- Și vă rumpeți inimile voastre, iar nu hainele voastre; și vă întoarceți la Domnul Dumnezeul vostru, că milostiv și îndurat este, îndelung răbdător și mult milostiv, și îi pare rău de răutăți. Ps. 50, 19 85, 4
- Cine știe, doar se va întoarce, și se va căì, și va lăsà după sine binecuvântare, și aducere de jertfă și de dar Domnului Dumnezeului vostru.
- Trâmbițați cu trâmbiță în Sion, sfințiți post, vestiți vindecare.
- Adunați poporul, sfințiți adunare, alegeți bătrâni, adunați pruncii cari sug țâță; să iasă mirele din așternutul său și mireasa din cămara sa.
- Între tindă și între altar vor plânge preoții cari slujesc Domnului, și vor zice: nu te îndurà Doamne de poporul tău, și nu dà moștenirea ta spre ocară, ca să o stăpânească pre dânsa păgânii; ca să nu zică în popoare: unde este Dumnezeul lor? Iezechil 8, 16 Ps. 78, 10 Mih. 7, 10
- Și i s’au făcut milă Domnului de pământul său, și nu s’au îndurat de poporul său. Lev 25, 23 Isaia 14, 25
- Și au răspuns Domnul, și au zis poporului său: iată eu vă voiu trimite vouă grâu și vin și untdelemn, și vă veți săturà de dânsele, și nu vă voiu mai dà pre voi spre ocară între neamuri.
- Și pre cel ce este despre miazănoapte îl voiu gonì dela voi, și’l voiu izgoni în pământ fără de apă, și voiu pierde fața lui la marea cea dintâiu, și dosul lui în marea cea de apoi, și se va înălțà putrejunea lui, și se va ridicà putoarea lui, că și-au mărit Domnul lucrurile sale.
- Cutează pământule, bucură-te și te veselește, că au mărit Domnul ca să facă.
- Îndrăzniți dobitoacele câmpului, că au încolțit câmpii pustiei, că pomul și-a dat rodul său, viea și smochinul și-au dat tăria lor.
- Și fiii Sionului bucurați-vă și vă veseliți întru Domnul Dumnezeul vostru, că va dà vouă bucate întru dreptate, și va trimite vouă ploaie timpurie și târzie, ca și mai înainte. A 2 Lege 11, 14 Osie 6, 3
- Și se vor umpleà ariile de grâu, și se vor vărsà teascurile de vin și de untdelemn.
- Și voiu răsplătì vouă pentru anii, cari i-au mâncat lăcustele și omidele și gândacii și pălitura, puterea mea cea mare, care o am trimis asupra voastră.
- Și mâncând veți mâncà, și vă veți săturà, și veți lăudà numele Domnului Dumnezeului vostru, care au făcut minuni cu voi, și nu se va rușinà poporul meu în veac. Amos 9, 8
- Și veți cunoaște că în mijlocul lui Israil eu sunt, și eu Domnul Dumnezeul vostru, și nu este altul afară de mine, și nu se va mai rușinà poporul meu în veac.
- Și va fì după acestea voiu turnà din duhul meu preste tot trupul, și vor prorocì feciorii voștri, și fetele voastre și bătrânii voștri visuri vor visà, și tinerii voștri vedenii vor vedeà. Isaia 44, 3 Fapte 2, 17 Iezech. 39, 29 Osie 12, 10 Zah. 12, 10
- Și preste slugile mele și preste slujnicile mele în zilele acelea voiu turnà din duhul meu, și vor prorocì.
- Și voiu dà minuni în cer sus și semne pre pământ jos, sânge și foc și abur de fum.
- Soarele se va schimbà întru întunerec, și luna în sânge mai nainte de venirea zilei Domnului cei mari și luminate. Isaia 24, 23 Lucà 21, 24 Fapte 2, 20
- Și va fì tot, care va chemà numele Domnului, se va mântuì, că în muntele Sionului și în Ierusalim va fì cel mântuit, precum au zis Domnul; și cei ce bine vestesc, pre cari i-au chemat Domnul. Isaia 61, 2 Rom. 10, 13
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.