Șirul edițiilor
Întâi au fost fragmente: psaltiri copiate din slavonă, un tetraevanghel, două cărți din Pentateuh. Biblia întreagă vine abia în 1688, iar de atunci fiecare ediție nouă pornește, de regulă, nu de la textele vechi, ci de la ediția românească dinaintea ei.
- 1501–1510Psaltirea Hurmuzakimanuscris, din slavonă
- 1551–53Tetraevanghelul de la SibiuFilip Moldoveanul, din slavonă; confruntarea cu Luther e presupusă, nu demonstrată
- 1561Tetraevanghelul lui CoresiBrașov, dintr-o versiune slavonă
- 1582Palia de la Orăștiedoar Facerea și Ieșirea, după Pentateuhul maghiar al lui Heltai (1551)
- 1648Noul Testament de la Bălgradprimul NT întreg; după latina lui Beza, confruntată cu greaca
- 1688Biblia de la Bucureștiprima Biblie întreagă; Septuaginta de la Frankfurt (1597)
- 1795Biblia de la BlajSamuil Micu, traducere nouă după Septuaginta ediția Lambert Bos (1709)
- 1819Biblia de la Sankt Petersburgreproduce aproape integral Blajul, cu variante din Biblia slavonă
- 1854–56Biblia de la Buzăuepiscopul Filotei; textul Blajului, confruntat cu cel de la 1819
- 1856–58Biblia lui Șagunape temelia Blajului și a Petersburgului; „Biblia cu iconițe”, 95 de gravuri
- 1914Biblia sinodalăprima a Sfântului Sinod; revizuire a liniei Blaj, prin Buzău și Șaguna
- 1920Noul Testament CornilescuSocietatea Evanghelică Română
- 1921Biblia Cornilescurevizuită în 1924 — forma tipărită și azi
- 1931Cornilescu, traducerea literalăa doua lui traducere, din ebraică și greacă
- 1936A doua Biblie sinodalăNicodim, Galaction și Radu; Septuaginta confruntată cu ebraica
- 1938Biblia regalăRadu și Galaction; ebraicul lui Kittel (1937), Septuaginta lui Rahlfs (1935), Noul Testament după Merk (1935)
- 1982Ultima revizie sinodală generalăpe temelia traducerii din 1936, îndreptată în 1944
- 2001Biblia Ananiadiortosire după Septuaginta lui Rahlfs; ediție jubiliară a Sfântului Sinod
- 2007Noua Traducere în Limba Românăcolectiv evanghelic, pentru International Bible Society
- 2019Noul Testament EDCRrevizuirea lui Cornilescu; Pentateuhul în 2021, Biblia încă neîncheiată
1688 e pragul. Vechiul Testament e traducerea lui Nicolae Milescu, făcută în principal după Septuaginta tipărită la Frankfurt în 1597 — dar nu numai: s-a folosit și ediția lui John Biddle (Londra, 1653), iar pentru comparație Biblia slavonă de la Ostrog (1581) și, probabil, o Vulgată. Textul a fost revăzut apoi de „oamenii locului” — probabil și de Dosoftei. Noul Testament a fost preluat din cel de la Bălgrad și revizuit de frații Radu și Șerban Greceanu, iar tipărirea a făcut-o Mitrofan, fost episcop de Huși. Se spune des că frații Greceanu au tradus Biblia; munca lor documentată e pe Noul Testament, iar traducerea cea mare e a lui Milescu.
Din 1795 încep două familii. Linia Blaj — Samuil Micu, din Septuaginta — trece prin Sankt Petersburg (1819), prin Buzău și prin Șaguna, și ajunge la ediția sinodală din 1914. Cealaltă pornește în 1921 cu Cornilescu și merge spre textul ebraic. Sinodala din 1936 deschide o a treia, care stă la baza edițiilor ortodoxe de azi, iar Anania, în 2001, se întoarce deliberat la Septuaginta.
Aceeași rugăciune, două texte
Deosebirea dintre ediții se explică greu în teorie și se vede imediat pe un text pe care îl știe toată lumea. Mai jos e psalmul Păstorului: Psalmul 22 în ediția sinodală din 1914, Psalmul 23 la Cornilescu. Aceeași rugăciune.
1Domnul mă paște, și nimic nu-mi va lipsì.
1Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2În locul pășunei, acolo m’au sălășluit; la apa odihnei m’au hrănit, sufletul meu l-au întors.
2El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
3Povățuitu-m’au pre cărările dreptăței, pentru numele lui.
3îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
4Că de voiu și umblà în mijlocul umbrei morței, nu mă voiu teme de rele, că tu cu mine ești.
5Toiagul tău și varga ta, acestea m’au mângâiat.
4Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
6Gătit-ai înaintea mea masă, împrotiva celor ce mă necăjesc.
7Uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul tău este adăpându-mă ca un puternic.
5Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el.
8Și mila ta mă va urma în toate zilele vieței mele; și ca să lăcuesc eu în casa Domnului întru îndelungare de zile.
6Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Textul 1914 după transcrierea ediției sinodale, verificată pe exemplarul tipărit. Textul Cornilescu după o ediție digitală modernă a versiunii lui, cu ortografia actualizată: deosebirile de mai jos sunt de cuvânt și de împărțire, nu de ortografie.
Patru lucruri merită văzute aici.
Numărul versetelor. Ediția 1914 are opt, Cornilescu are șase. Nu lipsește nimic din niciuna: acolo unde 1914 desparte în două — versetele 4 și 5, apoi 6 și 7 — Cornilescu ține laolaltă; în plus, 1914 trage „sufletul meu l-au întors" la sfârșitul versetului 2, acolo unde greaca îl pune la începutul versetului 3. Împărțirea în opt nu vine din Septuaginta: în greacă psalmul are șase versete în toate edițiile, și la Rahlfs, și la Swete, și în textul bisericesc. E a ediției românești. Împărțirea în versete ca atare e însă veche — în textul ebraic fiecare verset se încheie cu semnul sof pasuq. Târzie e numerotarea lor, apărută în tipăriturile secolului al XVI-lea.
Ce se spune în primul verset. Ediția 1914 spune ce face Dumnezeu: „Domnul mă paște". Cornilescu spune ce este: „Domnul este Păstorul meu". Nu e o alegere de stil. Greaca are acolo un verb la indicativ, poimainei, cu complement direct. Ebraica nu are niciun verb: YHWH ro’i e o propoziție nominală, fără copulă, iar ro’i e un participiu folosit ca substantiv, „păstorul meu". Fiecare ediție își urmează sursa.
Paharul. Versetul 7 din 1914 — „paharul tău este adăpându-mă ca un puternic" — e locul cel mai instructiv, și nu din motivul la care te-ai aștepta. Întâi, ediția nu urmează aici textul critic al Septuagintei, ci textul grecesc bisericesc, care are me („mă") și hōsei („ca și"); Rahlfs și Swete citesc fără ele. Așa se explică „-mă"-ul care i se reproșează uneori traducătorului: era în greaca lui.
Și, mai important: aici nu e o deosebire între două texte. Consoanele ebraice sunt aceleași, iar substantivul revayah vine dintr-o rădăcină care înseamnă deopotrivă „a fi săturat, a se adăpa pe deplin" și, la forma intensivă, „a fi îmbătat". Greaca a ales capătul „beție", masoreții capătul „saturație". Un singur text, două lecturi. Cât despre „ca un puternic", specialiștii nu cad de acord: citit ca idiom grecesc înseamnă „îmbătător la culme", citit ca o comparație cu un cuvânt subînțeles înseamnă „ca vinul cel mai bun". Lecțiunea bisericească înclină spre a doua, și aceea e citirea pe care o dă 1914.
Ultimul verset. Ediția 1914 are un singur cuvânt, cu posesiv: „mila ta". Cornilescu are două, fără posesiv: „fericirea și îndurarea". Ebraica are acolo două substantive, niciunul cu sufix; greaca unul, cu „al tău". Aici deosebirea chiar vine din sursă. Dar nu și în a doua jumătate a versetului: ebraicul le’orekh yamim și grecescul eis makrotēta hēmerōn înseamnă amândouă „în lungime de zile", iar 1914 le redă literal, „întru îndelungare de zile". „Până la sfârșitul zilelor mele" la Cornilescu nu vine de la ebraică — vine din franceza lui Segond, „Jusqu'à la fin de mes jours".
Niciuna nu greșește, și asta e lucrul de ținut minte. Dar nici nu e adevărat că toate deosebirile vin din texte-sursă diferite: unele vin de acolo, altele din felul de a traduce. Ediția 1914 calchiază greaca până la a reda un predicat participial grecesc cu un participiu românesc care în românește nu există; Cornilescu netezește, și o face trecând prin franceză. Ambele lucruri se văd în aceeași pagină.
De unde vin deosebirile
Trei cauze, în ordinea greutății.
Textul-sursă. E cauza care explică cele mai multe deosebiri reale. Vechiul Testament circulă în două tradiții: Septuaginta, traducerea greacă făcută din secolul III î.Hr., și textul masoretic, versiunea ebraică standardizată mai târziu. Nu sunt traduceri una din alta; sunt tradiții textuale paralele, iar manuscrisele de la Marea Moartă au arătat că în unele locuri Septuaginta păstrează o formă mai veche. Edițiile ortodoxe traduc de regulă din greacă, cele protestante din ebraică — de aici și cele două numerotări ale psalmilor, explicate separat.
Canonul. Nu toate edițiile cuprind aceleași cărți. Diferența nu e de traducere, ci de listă: câte cărți intră în Vechiul Testament. Cifra merge de la 66 la 81, în funcție de tradiție, iar cărțile în discuție se numesc deuterocanonice. De unde vine fiecare cifră. Noul Testament, în schimb, are aceleași 27 de cărți la toți.
Cât de aproape de literă. La aceeași sursă și același canon, două ediții pot suna diferit fiindcă își propun altceva: una urmează cuvântul grecesc sau ebraic chiar când rezultatul e greu de citit, alta caută fraza românească limpede. Comparația de mai sus arată ambele feluri în aceeași pagină.
Cinci lucruri care se spun des și nu stau în picioare
Subiectul are o literatură populară bogată, iar câteva greșeli au prins rădăcini adânci. Le punem alături de ce spun cercetătorii.
„Timotei Cipariu a tradus primul Biblia din ebraică." Nu există nicio sursă care să-i atribuie o traducere din ebraică. Ce a lăsat Cipariu e o versiune românească a Scripturii rămasă în manuscris și netipărită până azi, în trei volume, la Biblioteca Academiei Române din Cluj, într-o limbă etimologizantă. Cât din ea e traducere și cât transcriere se discută: Eugen Pavel o descrie, la 1870, drept o transcriere a Bibliei de la București în litere latine, cu mici schimbări de cuvinte, în vreme ce Ioan Chindriș și Niculina Iacob o numără printre cele cinci versiuni românești distincte ale Bibliei făcute la Blaj între 1760 și 1914. Psaltirea tradusă din ebraică la Blaj e a lui Teodor Pop (1835); Cipariu i-a scris precuvântarea, și de aici pare să vină încurcătura.
„Biblia Regele Carol II este cea din 1936." Biblia regală e cea din 1938, scoasă de Fundația „Regele Carol II” și tradusă de Vasile Radu și Gala Galaction după ebraicul lui Kittel și Septuaginta lui Rahlfs. Cea din 1936 e a doua Biblie sinodală, cu alți oameni și altă sursă declarată. „Biblia lui Carol I”, în schimb, chiar este cea din 1914.
„Noul Testament Cornilescu a apărut în 1921." Noul Testament e din 1920; în 1921 a apărut Biblia întreagă. Forma tipărită până azi e revizuirea din 1924.
„Frații Greceanu au tradus Biblia de la 1688." Traducerea Vechiului Testament e a lui Nicolae Milescu, revăzută apoi de cărturarii locului. Munca documentată a fraților Radu și Șerban Greceanu e revizuirea Noului Testament preluat de la Bălgrad.
„Există o Biblie EDCR." Încă nu întreagă. Revizuirea Cornilescu a scos Noul Testament în 2019 și Pentateuhul în 2021; restul e în lucru.
Întrebări frecvente
Care este prima Biblie întreagă în limba română?
Biblia de la București, 1688, tipărită sub patronajul lui Șerban Cantacuzino. Vechiul Testament e traducerea lui Nicolae Milescu după Septuaginta tipărită la Frankfurt în 1597, revăzută de cărturarii locului; Noul Testament a fost preluat de la Bălgrad (1648) și revizuit de frații Greceanu.
Din ce a tradus Dumitru Cornilescu?
Nici „din originale”, nici „din franceză” nu e un răspuns corect. Într-un interviu din 1974, Cornilescu spune că a lucrat după textul grec și după cel masoretic, având alături versiuni în germană, engleză și italiană: „Cum stă la Luther, cum stă la celălalt, la Stuttgart? Cum stă la Segond? Cum stă la Ostervald?” Pe masă avea și lexiconul lui Thayer și Word Studies al lui Marvin Vincent, iar prințesa Ralu Callimachi, care știa limbile și avea traduceri moderne, îi verifica redările la cerere.
Cercetarea lui Emanuel Conțac (2011) a arătat o influență semnificativă a versiunii franceze a lui Louis Segond — nu doar asupra textului, ci și asupra notelor. Conțac respinge însă explicit ideea unei copieri servile și își numește exemplele „selective și puține”, o „premisă de lucru” pentru o cercetare viitoare; în 2019 scria că inventarierea surselor lui Cornilescu rămâne „un puzzle care încă nu a fost rezolvat”.
Ce ediție Segond? Nu se poate stabili. Conțac a colaționat tirajul din 1898 și spune că nu a văzut niciodată ediția revizuită din 1910. Textul lui Segond a rămas neschimbat între 1880 și 1910, iar revizuirea din 1910 a fost atât de ușoară încât toate lecțiunile invocate ca dovadă sunt identice în toate trei. Oricine dă un an anume spune mai mult decât se poate arăta.
Vechiul Testament urmează în principiu textul masoretic, fără să-l urmeze strict: acolo unde preia o soluție din Segond, se îndepărtează de ebraică — deși unele dintre acele soluții au și precedent românesc, în Biblia din 1865 și în Noul Așezământ al lui Nitzulescu (1897), ceea ce slăbește concluzia „numai din Segond”. Observația nu e nouă: Gala Galaction o făcuse în Luptătorul din 21 iulie 1920, la trei zile după apariția Noului Testament, într-un articol de altfel elogios.
Ce ediție folosește astăzi Biserica Ortodoxă Română?
Textul sinodal de azi coboară din traducerea din 1936, îndreptată în 1944, iar ultima revizie generală a lui s-a făcut în 1982; de atunci e retipărit, edițiile de referință fiind cea din 2008 și cea „Centenar” din 2018. În paralel circulă și versiunea diortosită a lui Bartolomeu Anania, ediție jubiliară a Sfântului Sinod din 2001.
De ce diferă Biblia ortodoxă de cea protestantă?
Din două motive, nu unul. Vechiul Testament ortodox se traduce de regulă din Septuaginta, cel protestant din textul ebraic masoretic — două tradiții textuale paralele, care nu spun în toate locurile la fel. Și cuprind liste diferite de cărți: cele deuterocanonice intră în canonul ortodox și lipsesc din cel protestant. Noul Testament are aceleași 27 de cărți la amândouă.
De ce are Biblia mea alt număr la psalmi decât cea de la biserică?
Fiindcă Septuaginta unește psalmii 9 și 10 din textul ebraic, iar de acolo încolo numerotarea greacă merge cu unu în urmă. Psalmul 22 ortodox e Psalmul 23 protestant. Tabelul de corespondență.
Surse
- Eugen Pavel, „Biblia în limba română. Repere cronologice”, Caietele Sextil Pușcariu VI, Cluj-Napoca, 2023, pp. 248–288
- Emanuel Conțac, „Influența versiunii Segond asupra versiunii Cornilescu 1921”, în Receptarea Sfintei Scripturi, I, Iași, 2011, pp. 122–145
- Emanuel Conțac, „Noi informații despre activitatea de traducător a lui Dumitru Cornilescu. Un interviu din 1974”, Archiva Moldaviae XI, 2019, pp. 439–463
- Simona Oarga, „Contribuții la profilul teologic al lui Timotei Cipariu”, Journal of Romanian Literary Studies, 8/2016
- Ioan Chindriș și Niculina Iacob, „Secvențe iluministe”, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2013, pp. 92–96
- Societatea Biblică Interconfesională din România, proiectul EDCR
- Textul ebraic masoretic, Psalmul 23 — Sefaria, Miqra according to the Masorah
- Septuaginta, Psalmul 22, ediția Rahlfs–Hanhart
- Textul grecesc bisericesc al Psalmului 22, cu traducerea Brenton
- A New English Translation of the Septuagint, Psalmi, Oxford University Press, 2007
- Biblia sinodală, București 1914, Psalmul 22 — exemplar scanat
- Versiunea Cornilescu, Psalmul 23, după o ediție digitală modernă
- Louis Segond, Psaume 23