Iisus vindecă pre bolnavul de idropică. Învață a nu cautà locurile dintâi la mese și a chemà pre săraci. Pilda despre cei chemați la cină. Adevăratul ucenic al lui Hristos.
- Și a fost când au intrat el în casa oarecăruia din boierii Fariseilor sâmbăta, ca să mănânce pâine și aceia îl pândiau pre el.
- Și iată un om bolnav de idropică erà înaintea lui.
- Și răspunzând Iisus, au zis către Farisei și către legiuitori grăind: oare este slobod sâmbăta a vindecà? Mat. 12, 10
- Iar ei au tăcut. Și apucându’l l-au vindecat pre el și l-au slobozit.
- Și răspunzând către ei, au zis: căruia dintru voi fiul sau boul de va cădea în puț, au nu îndată îl va scoate pre el în ziua sâmbetei? Lucà 13, 15
- Și n’au putut răspunde lui la acestea.
- Și ziceà către cei chemați pildă, luând aminte cum își alegeau șederile mai sus, zicând către dânșii:
- Când te vei chemà de cinevà la nuntă, nu ședeà în locul cel mai de sus, ca nu cumvà să fie chemat de dânsul altul mai cinstit decât tine;
- Și venind cela ce și pre tine și pre acela a chemat, va zice ție: dă locul acestuia, și atunci vei începe cu rușine locul cel mai de jos a’l țineà.
- Ci când te vei chemà, mergând șezi la locul cel mai de jos; ca și când va venì cel ce te-a chemat, să’ți zică ție: prietene, sue-te mai sus, atunci îți va fi ție cinste înaintea celor ce vor ședeà împreună cu tine.
- Că tot cel ce se înalță, se va smerì, și cel ce se smerește, se va înălțà. Mat. 23, 12
- Și ziceà și celui ce îl chemase pre el: când faci prânz sau cină, nu chemà prietenii tăi, nici frații tăi, nici rudele tale, nici vecini bogați; ca nu cândvà să te cheme și ei pre tine, și să ți se facă răsplătire.
- Ci când faci ospăț, chiamă săracii, neputincioșii, șchiopii și orbii;
- Și fericit vei fi, căci n’au cu ce’ți răsplăti, că ți se va răsplăti ție întru învierea drepților.
- Și auzind acestea unul din cei ce ședeau cu el, a zis: fericit este cel ce va prânzì întru împărăția lui Dumnezeu.
- Iar el au zis lui: un om oare care a făcut cină mare și a chemat pre mulți; Mat. 22, 1
- Și a trimes pre sluga sa în ceasul cinei să zică celor chemați: veniți, că iată gata sunt toate.
- Și au început toți dimpreună a se lepădà. Cel dintâiu a zis lui: țarină am cumpărat, și am nevoe să ies și să o văd, rogu-te să mă ierți.
- Și altul a zis: perechi de boi am cumpărat cinci, și merg să’i ispitesc; rogu-te să mă ierți.
- Și altul a zis: muiere mi-am luat și pentru aceasta nu pot venì.
- Și întorcându-se sluga aceea, a spus domnului său acestea. Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis slugei sale: ieși curând la răspântiile și ulițele cetăței, și săracii și betegii și șchiopii și orbii adu’i aici.
- Și a zis sluga: doamne, s’a făcut cum ai poruncit și încă mai este loc.
- Și a zis domnul către slugă: ieși la drumuri și la garduri și’i silește să intre, ca să se umple casa mea.
- Că zic vouă: că nici unul din bărbații aceia ce erau chemați, nu va gustà cina mea.
- Și mergeau cu dânsul noroade multe, și întorcându-se, le-au zis lor:
- Oricine vine către mine și nu urăște pre tatăl său și pre mumă și pre muiere și pre feciori și pre frați și pre surori, încă și pre sufletul său, nu poate fi ucenic al meu. Mat. 10, 37
- Și cel ce nu’și poartă crucea sa și vine după mine, nu poate fi ucenic al meu. Marc. 8, 34
- Că cine dintru voi vrând să zidiască turn, au nu întâiu șezând, își socotește cheltuiala, de are cele spre săvârșire?
- Ca nu cândvà puind el temelia și neputând săvârși, toți cei ce’l vor vedeà să înceapă a’l batjocorì, zicând:
- Că acest om a început a zidì și n’a putut săvârșì.
- Sau care împărat, mergând să se loviască cu alt împărat la răsboi, au nu șezând întâiu, se sfătuește de va puteà cu zece mii să se întìmpine cu cela ce vine asupra lui cu douăzeci de mii?
- Iar de nu, încă fiind el departe, trimițând solie, se roagă de pace.
- Deci așà fiecare dintre voi, care nu se leapădă de toate avuțiile sale nu poate fi ucenic al meu.
- Bună este sarea, iar dacă sarea se va împuțì, cu ce se va îndulcì? Mat. 5, 13 Marc. 9, 50
- Nici în pământ, nici în gunoi nu este de treabă, afară o leapădă pre ea. Cela ce are urechi de auzit, auză. Lucà 8, 8
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.