Darul lui Dumnezeu asupra lui Israil.
- Auziți acestea casa lui Iacov, cei ce vă chemați cu numele lui Israil și din Iuda ați ieșit, cei ce vă jurați cu numele Domnului Dumnezeului lui Israil, cei ce vă aduceți aminte nu cu adevăr, nici cu dreptate. Ierem. 4, 2 5, 2
- Și cei ce vă sprijiniți cu numele cetății cei sfinte și pre Dumnezeul lui Israil sunteți întemeeți, Domnul Savaot este numele lui. Is. 58, 2 Ierem. 7, 3
- Cele mai dinainte iată le-am spus, și din gura mea au ieșit, și s’au auzit, degrab am făcut și au venit.
- Știu că vârtos ești, și vână de fier este grumazul tău, și fruntea ta de aramă. Eșire 32, 9 33, 3
- Și am spus ție de demult, mai ’nainte de ce au venit preste tine, auzite ție le-am făcut, ca să nu zici: că idolii mi-au făcut mie, și să nu zici: că cele cioplite și cele vărsate mi-au poruncit mie.
- Auzit-ați toate și voi n’ați cunoscut, încă și acum auzite ție ți-am făcut cele nouă, care de acum înainte vor să fie, și n’ai zis:
- Acum să fac și nu mai de demult, și nu în zilele cele mai dinainte ai auzit acelea, să nu zici, știu-le pre ele.
- Nici ai cunoscut, nici ai știut, nici din început am deschis urechile tale, că am cunoscut, că defăimând vei defăimà, și încă din pântece te vei chemà fărădelege. Iov 14, 4 Ps. 56, 6 57, 3
- Pentru numele meu voiu arătà ție mâniea mea, și cele mărite ale mele le voiu aduce preste tine, ca să nu te pierz de tot. Iezechil 36, 22
- Iată te-am vândut pre tine, nu pentru argint, și te-am scos din cuptorul sărăciei.
- Pentru mine face-voiu ție, că numele meu se necinstește și slava mea altuia nu o voiu dà.
- Ascultă-mă Iacove și Israile, pre carele eu te chem, eu sunt cel dintâiu și eu sunt în veac. Apoc. 1, 8-17
- Și mâna mea a întemeiat pământul, și dreapta mea a întărit cerul; chemà-voiu pre ei și vor stà împreună,
- Și se vor adunà toți și vor auzì: cine le-a spus lor acestea? Cel ce te iubesc pre tine am făcut voea ta asupra Vavilonului, ca să pierz sămânța Haldeilor.
- Eu am grăit, eu am chemat, adusu-l-am pre el și am îndreptat calea lui.
- Apropieți-vă către mine și ascultați acestea: nu dela început întru ascuns am grăit, când s’a făcut acolo eram, și acum Domnul m’au trimis pre mine și Duhul lui.
- Așà zice Domnul, cel ce te-au izbăvit pre tine, sfântul lui Israil: eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce ți-am arătat ție, ca să afli tu calea, pe care să umbli.
- Și de ai fi ascultat poruncile mele, s’ar fì făcut ție ca un rîu pacea ta, și dreptatea ta ca valul mării. Ps. 80, 12 A 2 Lege 5, 29
- Și ca nisipul s’ar fì înmulțit sămânța ta, și fiii pântecelui tău ca țărâna pământului; ci nici acum nu te vei stinge, nici va pierì numele tău înaintea mea.
- Ieși din Vavilon, fugi dela Haldei, glas de veselie să vestiți și să se auză aceasta; vestiți până la marginile pământului, și ziceți: izbăvit-au Domnul pre robul său Iacov. Ierem. 21, 6 Ierem. 51, 6 Apoc. 18, 4
- Și de vor însetà, în pustie îi va duce pre ei, apă din piatră le va scoate lor, despicà-va piatra și va curge apă, și va bea poporul meu. Eșire 17, 6 Num. 20, 11 Ps. 113, 8 1 Cor. 10, 4
- Nu este bucurie nedrepților, zice Domnul.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.