Ediția sinodală, București 1914

Eclisiastul 1

Nimicnicia lucrurilor omenești.

  1. Cuvintele Eclisiastului fiul lui David împăratul lui Israil din Ierusalim.
  2. Deșertăciunea deșertăciunilor a zis Eclisiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune. Ps. 61, 9 38, 8
  3. Ce prisosește omului din toată osteneala sa, care se trudește supt soare?
  4. Neam trece și neam vine, și pământul în veac stă.
  5. Răsare soarele și apune, și la locul său se trage, el acolo răsărind, merge către miazăzi, și încunjură către miazănoapte. Ps. 18, 5-7
  6. Încunjurând încunjură, merge duhul, și întru încunjurările sale se întoarce duhul.
  7. Toate pâraele intră în mare, și marea nu se umple, la locul de unde ies rîurile, acolo se întorc, ca iar să iasă.
  8. Toate cuvintele sunt cu anevoe, nu le va puteà omul grăì, și nu se va săturà ochiul a vedeà nici urechea a auzì.
  9. Ce este ce a fost? Ceeace va să fie, și ce este ce s’a făcut? Aceea ce se va face; și nimic nu este nou supt soare. Ecl. 3, 15
  10. Nici va grăì și va zice: iată acesta este nou, că a fost în veacurile care au fost înaintea noastră.
  11. Nu este pomenire de cei dintâiu, și încă nici de cei ce după aceea au fost, nu’și vor aduce aminte, cei ce vor fi pre urmă.
  12. Eu Eclisiastul am fost împărat preste Israil în Ierusalim.
  13. Și am pus în inima mea a cercà și a socotì cu înțelepciune despre toate câte se fac supt soare, că îndeletnicire anevoiasă au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migăiască cu dânsa. 3 Împ. 4, 30 34
  14. Văzut-am toate lucrurile, care se fac supt soare, și iată toate sunt deșertăciune și vânare de vânt.
  15. Ce este strâmb nu se va puteà îndreptà, și ce lipsește nu se va puteà numărà. Ecl. 2, 11 17 26 4, 4 6 16
  16. Grăit-am eu întru inima mea, zicând: iată m’am mărit, și am întrecut cu înțelepciunea pre toți, cari au fost mai înainte de mine în Ierusalim și inima mea a văzut multă înțelepciune și știință. 3 Împ. 3, 12
  17. Și am pus inima mea, să cunoască înțelepciunea și cunoștința, pilde și știință. Și am cunoscut eu, că și aceasta este vânare de vânt.
  18. Căci întru mulțimea înțelepciunei, mulțimea cunoștinței este; și cei ce adauge știința, adauge durere.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.