Ediția sinodală, București 1914

A doua lege 1

Binefacerile lui Dumnezeu, nemulțămirea poporului.

  1. Acestea sunt cuvintele, care le-a grăit Moisì la tot Israilul dincolo de Iordan în pustia cea de către apus, aproape de marea Roșie, între Faran și Tofol și Lovon și Avlon, și băile cele de aur.
  2. Unsprezece zile din Horiv cale pre muntele Siir până la Kadisul Varni.
  3. Și a fost în anul al patruzecilea, în luna a unsprezecea, în ziua dintâiu a lunii, a grăit Moisì către toți fiii lui Israil după toate câte i-au poruncit lui Domnul, să le spue lor.
  4. Dupăce a bătut pre Sion împăratul Amoreilor, care a lăcuit în Esevon, și pre Og împăratul Vasanului, care a lăcuit în Astarot și în Edraim. Num. 21, 24 33
  5. Dincoace de Iordan în pământul lui Moav a început Moisì a spune legea aceasta, zicând:
  6. Domnul Dumnezeul nostru au grăit nouă în Horiv, zicând: destul ați lăcuit în muntele acesta.
  7. Întoarceți-vă, și mergeți și intrați în muntele Amoreilor, și la toți cei dimprejurul Araviei, în munte și în câmp și către miazăzi și pre pământul cel de lângă mare al Hananeilor, și împreajma Livanului până la rîul cel mare al Eufratului.
  8. Vedeți, a dat înaintea voastră pământul, intrând moșteniți pământul care s’au jurat Domnul părinților voștri lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov să-l deà lor, și seminției lor după dânșii. Fac. 15, 18 Is. Navì 1, 4
  9. Și am zis către voi în vremea aceea, grăind: nu voiu puteà singur să vă duc pre voi. Eșire 18, 18 Num. 11, 14
  10. Domnul Dumnezeul vostru v’au înmulțit pre voi, și iată sunteți astăzi ca stelele cerului de mulți.
  11. Domnul Dumnezeul părinților voștri să vă adaoge pre voi, ca să fiți înmiit mai mulți, și să vă binecuvinteze, după cum au grăit vouă. 2 Împ. 24, 3
  12. Cum voiu puteà singur purtà necazul vostru și greutatea voastră și pricinile voastre? Num. 11, 14
  13. Alegeți dintre voi bărbați, carii sunt înțelepți și știutori și cu minte întru neamurile voastre, și voiu pune pre ei povățuitori preste voi. Eșire 18, 21
  14. Și mi-ați răspuns, și ați zis: bun este cuvântul, care ai grăit să-l faci.
  15. Și am luat dintre voi bărbați înțelepți și știutori și cu minte, și i-am pus pre ei preste voi, să vă povățuească preste mii și preste sute, preste cincizeci și preste zeci, și scriitori judecătorilor voștri. Eșire 18, 25 Num. 11, 16
  16. Și am poruncit judecătorilor voștri în vremea aceea, zicând: ascultați între frații voștri, și judecați drept între om și între fratele lui și între nemernicul lui. Ioan 7, 24
  17. Să nu cunoști fața la judecată, pre cel mic și pre cel mare întocmai să-l judeci; să nu te sfiești de fața omului, că judecata a lui Dumnezeu este, și lucrul care va fi vouă greu îl veți aduce la mine, și-l voiu auzì eu. Lev 19, 15 Pild. 24, 23 2 Paral. 19, 6 7
  18. Și am poruncit vouă în vremea aceea toate cuvintele, care să le faceți.
  19. Și purcezând din Horiv, am mers toată pustia cea mare și înfricoșată, care o ați văzut, calea muntelui Amoreului, dupre cum au poruncit nouă Domnul Dumnezeul nostru, și am venit până la Kadisul Varnì.
  20. Și am zis către voi: venit-ați până la muntele Amoreului, care-l dă nouă Domnul Dumnezeul nostru.
  21. Vedeți, au dat Domnul Dumnezeul vostru înaintea feții voastre pământul, suindu-vă, moșteniți-l în ce chip au zis vouă Domnul Dumnezeul părinților voștri, nu vă temeți, nici vă speriați.
  22. Și ați venit toți la mine, și ați zis: să trimitem oameni înaintea noastră, și să iscodească pământul, și să ne aducă nouă răspuns, pre care cale să ne suim într’însul, și în care cetăți să intrăm. Num. 13, 3 32, 8
  23. Și a plăcut înaintea mea cuvântul, și am luat dintre voi doisprezece bărbați, din fiecare seminție un bărbat.
  24. Și mergând s’au suit în munte, și au venit până la valea strugurului, și l-au privit pre el. Num. 13, 23
  25. Și luând în mâinile sale din rodul pământului, au adus la noi, și au zis: bun este pământul, care-l dă nouă Domnul Dumnezeul nostru.
  26. Și n’ați vrut să vă suiți, și ați călcat cuvântul Domnului Dumnezeului vostru. Num. 14, 1
  27. Și ați cârtit în corturile voastre, și ați zis: pentrucă ne-au urît pre noi Domnul, pentru aceea ne-au scos din pământul Eghipetului, ca să ne deà în mâinile Amoreilor să ne piarză pre noi. Num. 14, 1
  28. Unde ne suim noi? Frații voștri au îngrozit inima voastră zicând: neam mare și mult și mai tare de cât noi, și cetăți mari și zidite până la cer, încă și feciori de uriași am văzut acolo. Num. 13, 28
  29. Și am zis către voi: să nu vă temeți, nici să vă speriați de ei.
  30. Domnul Dumnezeul nostru cel ce merge înaintea feții voastre, el va bate pre ei împreună cu voi dupre toate câte au făcut vouă în pământul Eghipetului. Num. 14, 14
  31. Și în pustia aceasta, care o ați văzut pre calea muntelui Amoreului așà te-au hrănit Domnul Dumnezeul tău, cum ar fi îngrijit un om pre fiul său, în toată calea care ați umblat, până ce ați venit la locul acesta. Isaia 46, 4
  32. Și în cuvântul acesta n’ați crezut Domnului Dumnezeului vostru.
  33. Carele merge înaintea voastră în calea aceasta, ca să vă aleagă vouă loc, povățuindu-vă pre voi noaptea cu foc, ca să vă arate calea pre care să mergeți, și ziua cu nor. Eșire 13, 21 40, 35 Num. 10, 33 14, 14
  34. Și au auzit Domnul glasul cuvintelor voastre, și mâniindu-se s’au jurat zicând:
  35. Nu va vedeà cinevà din oamenii aceștia pământul cel bun, care m’am jurat părinților lor. Num. 14, 23 30 Psalm 94, 12 A 2 Lege 3, 26 28 4, 21
  36. Afară de Halev fiul lui Iefoni, el îl va vedeà, și lui voiu da pământul, pre care s’a suit, și fiilor lui, pentru că el întru toate a asculcat pre Domnul.
  37. Și pre mine s’a mâniat Domnul pentru voi, zicând: nici tu nu vei intrà acolo. Num. 20, 12
  38. Isus fiul lui Navì cel ce stă înaintea ta, acesta va intrà acolo, pre el întărește, că el va împărțì lui Israil pământul cu sorți.
  39. Și pruncii voștri de care ați zis că vor fi de jaf, și tot pruncul tânăr, care nu știe astăzi răul sau binele: aceștia vor intrà acolo, și-l voiu da lor, și-l vor moștenì pre el. Num. 14, 31 33
  40. Iar voi întorcându-vă, ați tăbărît în pustie pre calea cea despre marea Roșie.
  41. Și ați răspuns și ați zis: păcătuit-am înaintea Domnului Dumnezeului nostru. Noi suindu-ne vom face războiu după toate câte au poruncit nouă Domnul Dumnezeul nostru, și luând fiecare armele sale, și adunându-vă v’ați suit în munte. Num. 14, 40
  42. Și au grăit Domnul către mine: zì lor, nu vă suiți, nici faceți războiu, că eu nu sunt cu voi, și să nu pieriți înaintea vrăjmașilor voștri. Num. 14, 42
  43. Și am grăit vouă, și nu m’ați ascultat, și ați călcat cuvântul Domnului, și semețindu-vă v’ați suit în munte.
  44. Și ieșind Amoreul cel ce lăcuià în muntele acela întru întâmpinarea voastră, v’a gonit pre voi, cum fac albinele, și v’a tăiat pre voi dela Siir până la Erma. Ps. 117, 12
  45. Și șezând ați plâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru, și n’au auzit Domnul glasul vostru, nici au căutat spre voi.
  46. Și ați șezut în Kadis zile multe, că multe au fost zilele câte ați șezut acolo.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.