Ediția sinodală, București 1914

A doua lege 3

Biruința asupra lui Og, împăratul Vasanului.

  1. Și întorcându-ne, ne-am suit pre calea cea dela Vasan, și Og împăratul Vasanului a ieșit înaintea noastră, el și tot poporul lui la războiu în Edraim. 1, 4 Num. 21, 33
  2. Și au zis Domnul către mine: nu te teme de el, că în mâinile tale l-am dat pre el și pre tot poporul lui și tot pământul lui, și să faci cu el, cum ai făcut cu Sion împăratul Amoreilor care lăcuià în Esevon. 7, 18 Num. 21, 35
  3. Și au dat Domnul Dumnezeul nostru în mâinile noastre și pre Og împăratul Vasanului și pre tot norodul lui, și l-am tăiat, cât nu i-a rămas lui sămânță. Num. 21, 24
  4. Și am luat toate cetățile lui în vremea aceea, n’a fost cetate care să nu o fi luat dela ei, șasezeci de cetăți și toate cele de prin prejurul Argovului ale împăratului Og dela Vasan. 3 Împ. 4, 13
  5. Toate cetăți întărite, ziduri înalte, porți și zăvoare, afară de cetățile Ferezeilor cele multe foarte:
  6. I-am surpat pre ei, precum am făcut lui Sion împăratul Esevonului, și am pierdut toată cetatea, apoi și pre mueri și pre copii.
  7. Și toate dobitoacele lor și dobânzile cetăților le-am prădat.
  8. Și am luat în vremea aceea pământul din mâinile celor doi împărați ai Amoreilor, carii erau dincoace de Iordan, dela valea Arnonului, până la muntele Ermonului.
  9. Finichenii numesc Arnonul, Sanior; iar Amoreul l-a numit Sanir.
  10. Toate cetățile cele din câmpie, și tot Galaadul și tot Vasanul până la Elha și Edraim, cetățile împărăției lui Og în Vasan.
  11. Că numai Og împăratul Vasanului a rămas dela Rafain. Iată patul lui pat de fier, și iată acesta este în cetatea fiilor lui Aman, de nouă coți lungimea lui și de patru coți lățimea lui, cu cot bărbătesc.
  12. Și pământul acela l-am moștenit în vremea aceea, dela Aroir, care este lângă țărmurile rîului Arnonului, și jumătate din muntele Galaad și cetățile lui le-am dat lui Ruvim și lui Gad. Num. 32, 29 33 40
  13. Și ce a mai rămas din pământul lui Galaad și tot Vasanul împărăției lui Og, l-am dat la jumătate din seminția lui Manasì; și toată laturea Argovului și tot Vasanul acela, pământul Rafainilor.
  14. Și Iair feciorul lui Manasì a luat toată laturea Argovului, până la hotarele Gargasii și ale Mahatii, și le-a numit cu numele său, pre Vasan l-a numit Tavot Iair până în ziua aceasta. 1 Paral. 2, 22
  15. Și lui Mahir am dat Galaadul.
  16. Și lui Ruvim și lui Gad am dat dela Galaad până la rîul Arnonului, mijlocul rîului este hotarul, și până la Iavoc, rîul este hotarul fiilor lui Aman. Num. 32, 40
  17. Și Arava și Iordanul hotarul Mahanaretului, și până la marea Aravei și până la Marea sărată, supt Asidot Fasga către răsărit.
  18. Și am poruncit vouă în vremea aceea, zicând: Domnul Dumnezeul vostru au dat vouă pământul acesta cu sorți, întrarmându-vă, mergeți înaintea feții fraților voștri fiilor lui Israil, tot cel ce poate. Num. 32, 20
  19. Afară de femeile voastre și de prunci și de dobitoacele voastre; (că știu, cum că multe dobitoace aveți), să lăcuiască în cetățile voastre, care le-am dat vouă.
  20. Până ce va odihnì Domnul Dumnezeul vostru pre frații voștri, ca și pre voi, și vor moștenì și aceștia pământul, care-l dă lor Domnul Dumnezeul nostru dincoace de Iordan, și vă veți întoarce fiecare la moșia sa, care v’am dat vouă.
  21. Și lui Isus am poruncit în vremea aceea, zicând: ochii voștri au văzut toate câte au făcut Domnul Dumnezeul nostru la acești doi împărați; așà va face Domnul Dumnezeul nostru la toate împărățiile prin care tu treci. Num. 27, 18
  22. Să nu vă temeți de ei, că Domnul Dumnezeul nostru el va da războiu pentru voi.
  23. Și m’am rugat Domnului în vremea aceea, zicând:
  24. Doamne Dumnezeule! Tu ai început a arătà robului tău tăriea ta și puterea ta și mâna cea tare și brațul cel înalt; că cine este Dumnezeu în cer sau pre pământ, care să facă după cum ai făcut tu și după tăriea ta?
  25. Să trec dar, și să văz pământul cel bun, care este dincolo de Iordan, muntele cel bun și Andi-Livanul.
  26. Și m’au trecut cu vederea Domnul pentru voi, și nu m’au ascultat, și au zis Domnul către mine: destul fie ție, mai mult să nu grăești cuvântul acesta.
  27. Sue-te pre vârful celui cioplit, și privește cu ochii spre marea și spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit, și vezi cu ochii tăi, căci tu nu vei trece Iordanul acesta.
  28. Și poruncește lui Isus și-l întărește pre el și-l îndeamnă, că el va trece înaintea poporului acestuia, și el va împărțì moștenire tot pământul, care l-ai văzut.
  29. Și am șezut în vale aproape de casa lui Fogor.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.