Ediția sinodală, București 1914

Marcu 4

Pilda seminței. Certarea vântului și a mărei.

  1. Și iarăș au început a învățà lângă mare, și s’a adunat la dânsul norod mult, cât au intrat el în corabie și au șezut pre mare, și tot norodul stà pre uscat lângă mare. Καὶ πάλιν ἤρξατο διδάσκειν παρὰ τὴν θάλασσαν. καὶ ⸀συνάγεται πρὸς αὐτὸν ὄχλος ⸀πλεῖστος, ὥστε αὐτὸν ⸂εἰς πλοῖον ἐμβάντα⸃ καθῆσθαι ἐν τῇ θαλάσσῃ, καὶ πᾶς ὁ ὄχλος πρὸς τὴν θάλασσαν ἐπὶ τῆς γῆς ⸀ἦσαν. Mat. 13, 1 Luc. 8, 4
  2. Și’i învățà pre dânșii în pilde mult, și grăià lor întru învățătura sa: καὶ ἐδίδασκεν αὐτοὺς ἐν παραβολαῖς πολλά καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ἐν τῇ διδαχῇ αὐτοῦ·
  3. Ascultați! Iată a ieșit sămănătorul să semene. Ἀκούετε. ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ ⸀σπείρων σπεῖραι.
  4. Și a fost când semănà, una adică a căzut lângă cale, și au venit pasările și o au mâncat pre dânsa; καὶ ἐγένετο ἐν τῷ σπείρειν ὃ μὲν ἔπεσεν παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ ἦλθεν τὰ πετεινὰ καὶ κατέφαγεν αὐτό.
  5. Iar alta a căzut pre pietriș, unde n’aveà pământ mult, și îndatăș a răsărit, căci n’aveà pământ adânc, ⸂καὶ ἄλλο⸃ ἔπεσεν ἐπὶ τὸ πετρῶδες ⸀ὅπου οὐκ εἶχεν γῆν πολλήν, καὶ ⸀εὐθὺς ἐξανέτειλεν διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς·
  6. Și răsărind soarele, s’a pălit, și pentrucă n’aveà rădăcină s’a uscat. ⸂καὶ ὅτε ἀνέτειλεν ὁ ἥλιος⸃ ⸀ἐκαυματίσθη καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ῥίζαν ἐξηράνθη.
  7. Iar alta a căzut în spini, și s’au înălțat spinii și o au înnecat și n’a dat rod; καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ συνέπνιξαν αὐτό, καὶ καρπὸν οὐκ ἔδωκεν.
  8. Iar alta a căzut în pământ bun, și a dat roadă înălțându-se și crescând, și a adus: una treizeci, iar alta șasezeci, iar alta o sută. καὶ ⸀ἄλλα ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν καλήν, καὶ ἐδίδου καρπὸν ἀναβαίνοντα καὶ ⸀αὐξανόμενα, καὶ ἔφερεν ⸂ἓν τριάκοντα καὶ ἓν ἑξήκοντα καὶ ἓν⸃ ἑκατόν.
  9. Și ziceà lor: cela ce are urechi de auzit, auză. καὶ ἔλεγεν· ⸂Ὃς ἔχει⸃ ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω.
  10. Iar când au fost deosebi, l-au întrebat pe el de pildă, cei ce erau lângă el împreună cu cei doisprezece. ⸂Καὶ ὅτε⸃ ἐγένετο κατὰ μόνας, ⸀ἠρώτων αὐτὸν οἱ περὶ αὐτὸν σὺν τοῖς δώδεκα ⸂τὰς παραβολάς⸃.
  11. Și le-a zis lor: vouă s’a dat a ștì taina împărăției lui Dumnezeu, iar celor de afară toate în pilde sunt lor; καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· Ὑμῖν ⸂τὸ μυστήριον δέδοται⸃ τῆς βασιλείας τοῦ θεοῦ· ἐκείνοις δὲ τοῖς ἔξω ἐν παραβολαῖς τὰ πάντα γίνεται, Mat. 11, 25
  12. Ca privind să priviască, și să nu vază, și auzind să auză, și să nu înțeleagă, ca nu cumvà să se întoarcă și să se ierte lor păcatele. ἵνα βλέποντες βλέπωσι καὶ μὴ ἴδωσιν, καὶ ἀκούοντες ἀκούωσι καὶ μὴ συνιῶσιν, μήποτε ἐπιστρέψωσιν καὶ ἀφεθῇ ⸀αὐτοῖς.
  13. Și le-au zis lor: au nu știți pilda aceasta? Și cum veți înțelege toate pildele? Καὶ λέγει αὐτοῖς· Οὐκ οἴδατε τὴν παραβολὴν ταύτην, καὶ πῶς πάσας τὰς παραβολὰς γνώσεσθε;
  14. Cela ce seamănă, cuvântul seamănă. ὁ σπείρων τὸν λόγον σπείρει.
  15. Și aceștia sunt cei de lângă cale, unde se seamănă cuvântul, și când îl aud, îndată vine satana și ià cuvântul care este semănat întru inimile lor. οὗτοι δέ εἰσιν οἱ παρὰ τὴν ὁδὸν ὅπου σπείρεται ὁ λόγος, καὶ ὅταν ἀκούσωσιν ⸀εὐθὺς ἔρχεται ὁ Σατανᾶς καὶ αἴρει τὸν λόγον τὸν ἐσπαρμένον ⸂εἰς αὐτούς⸃.
  16. Și aceștia sunt așijderea cei ce se seamănă pre pietriș, carii, când aud cuvântul, îndată cu bucurie îl primesc pre el. καὶ οὗτοί εἰσιν ⸀ὁμοίως οἱ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπειρόμενοι, οἳ ὅταν ἀκούσωσιν τὸν λόγον ⸀εὐθὺς μετὰ χαρᾶς λαμβάνουσιν αὐτόν,
  17. Dar n’au rădăcină întru sineși, ci sunt până la o vreme, după aceea făcându-se necaz sau goană pentru cuvânt, îndată se smintesc. καὶ οὐκ ἔχουσιν ῥίζαν ἐν ἑαυτοῖς ἀλλὰ πρόσκαιροί εἰσιν, εἶτα γενομένης θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον ⸀εὐθὺς σκανδαλίζονται.
  18. Și aceștia sunt cei ce se seamănă în spini, cari aud cuvântul. καὶ ⸀ἄλλοι εἰσὶν οἱ εἰς τὰς ἀκάνθας σπειρόμενοι· ⸂οὗτοί εἰσιν⸃ οἱ τὸν λόγον ⸀ἀκούσαντες,
  19. Dar grijele veacului acestuia, și înșelăciunea bogăției, și pofta celorlalte intrând, înneacă cuvântul și se face neroditor. καὶ αἱ μέριμναι τοῦ ⸀αἰῶνος καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου καὶ αἱ περὶ τὰ λοιπὰ ἐπιθυμίαι εἰσπορευόμεναι συμπνίγουσιν τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται.
  20. Și aceștia sunt cei semănați în pământ bun, cari aud cuvântul și’l primesc și aduc roadă: unul treizeci, iar altul șasezeci, iar altul o sută. καὶ ⸀ἐκεῖνοί εἰσιν οἱ ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν σπαρέντες, οἵτινες ἀκούουσιν τὸν λόγον καὶ παραδέχονται καὶ καρποφοροῦσιν ⸂ἓν τριάκοντα καὶ ἓν ἑξήκοντα καὶ ἓν⸃ ἑκατόν.
  21. Și ziceà lor: au doară făclia se aduce ca să se pue supt obroc, sau supt pat? Au nu ca să se pue în sfeșnic? Καὶ ἔλεγεν ⸀αὐτοῖς· Μήτι ⸂ἔρχεται ὁ λύχνος⸃ ἵνα ὑπὸ τὸν μόδιον τεθῇ ἢ ὑπὸ τὴν κλίνην, οὐχ ἵνα ἐπὶ τὴν λυχνίαν ⸀τεθῇ;
  22. Că nu este cevà tăinuit, care să nu se vădiască; nici a fost ascuns, ci ca să vie întru arătare. οὐ γάρ ἐστιν ⸀κρυπτὸν ἐὰν μὴ ⸀ἵνα φανερωθῇ, οὐδὲ ἐγένετο ἀπόκρυφον ἀλλ’ ἵνα ⸂ἔλθῃ εἰς φανερόν⸃. Mat. 10, 26 Luc. 8, 17
  23. De are cinevà urechi de auzit, auză. εἴ τις ἔχει ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. Mat. 11, 15 Apoc. 2, 7
  24. Și ziceà lor: vedeți de auziți; cu ce măsură măsurați, se va măsurà vouă, și se va adăogà vouă celor ce auziți; καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· Βλέπετε τί ἀκούετε. ἐν ᾧ μέτρῳ μετρεῖτε μετρηθήσεται ὑμῖν καὶ προστεθήσεται ⸀ὑμῖν. Mat. 7, 2 Luc. 6, 38
  25. Că celui ce are, i se va dà lui, iar cel ce n’are, și ce are i se va luà dela dânsul. ὃς γὰρ ⸀ἔχει, δοθήσεται αὐτῷ· καὶ ὃς οὐκ ἔχει, καὶ ⸀ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ’ αὐτοῦ. Mat. 13, 12 Luc. 8, 18
  26. Și ziceà: așà este împărăția lui Dumnezeu, în ce chip este dacă aruncă omul sămânța în pământ. Καὶ ἔλεγεν· Οὕτως ἐστὶν ἡ βασιλεία τοῦ θεοῦ ⸀ὡς ἄνθρωπος βάλῃ τὸν σπόρον ἐπὶ τῆς γῆς
  27. Și doarme, și se scoală noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește cum nu știe el. καὶ καθεύδῃ καὶ ἐγείρηται νύκτα καὶ ἡμέραν, καὶ ὁ σπόρος ⸀βλαστᾷ καὶ μηκύνηται ὡς οὐκ οἶδεν αὐτός.
  28. Că pământul din sine rodește, întâiu iarbă, apoi spic, după aceea deplin grâu în spic. ⸀αὐτομάτη ἡ γῆ καρποφορεῖ, πρῶτον χόρτον, ⸂εἶτα στάχυν, εἶτα⸃ ⸂πλήρης σῖτον⸃ ἐν τῷ στάχυϊ.
  29. Iar când se coace rodul, îndată trimite secerea, că a sosit secerișul. ὅταν δὲ ⸀παραδοῖ ὁ καρπός, ⸀εὐθὺς ἀποστέλλει τὸ δρέπανον, ὅτι παρέστηκεν ὁ θερισμός.
  30. Și ziceà: cui vom asemănà împărăția lui Dumnezeu, sau cu ce pildă o vom potrivì pre ea? Καὶ ἔλεγεν· ⸀Πῶς ὁμοιώσωμεν τὴν βασιλείαν τοῦ θεοῦ, ἢ ἐν ⸀τίνι ⸂αὐτὴν παραβολῇ θῶμεν⸃;
  31. Asemenea este grăunțului de muștar, care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele pământului; ὡς ⸀κόκκῳ σινάπεως, ὃς ὅταν σπαρῇ ἐπὶ τῆς γῆς, ⸂μικρότερον ὂν⸃ πάντων τῶν ⸀σπερμάτων τῶν ἐπὶ τῆς γῆς— Mat. 13, 31 Luc. 13, 19
  32. Iar după ce se seamănă, crește și se face mai mare decât toate buruienile, și face ramuri mari, cât supt umbra lui pot să locuiască pasările cerului. καὶ ὅταν σπαρῇ, ἀναβαίνει καὶ γίνεται ⸂μεῖζον πάντων τῶν λαχάνων⸃ καὶ ποιεῖ κλάδους μεγάλους, ὥστε δύνασθαι ὑπὸ τὴν σκιὰν αὐτοῦ τὰ πετεινὰ τοῦ οὐρανοῦ κατασκηνοῦν.
  33. Și cu pilde multe ca acestea grăià lor cuvântul, precum puteau auzì. Καὶ τοιαύταις παραβολαῖς πολλαῖς ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον, καθὼς ἠδύναντο ἀκούειν·
  34. Și fără de pilde nu grăia lor; iar deosebi ucenicilor săi le dezlegà toate. χωρὶς δὲ παραβολῆς οὐκ ἐλάλει αὐτοῖς, κατ’ ἰδίαν δὲ τοῖς ⸂ἰδίοις μαθηταῖς⸃ ἐπέλυεν πάντα.
  35. Și au zis lor, în ziua aceea, făcându-se seară: să trecem de ceea parte. Καὶ λέγει αὐτοῖς ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρᾳ ὀψίας γενομένης· Διέλθωμεν εἰς τὸ πέραν.
  36. Și lăsând el norodul, l-au luat pre dânsul așà precum erà, în corabie. Și erau și alte corăbii cu dânsul. καὶ ἀφέντες τὸν ὄχλον παραλαμβάνουσιν αὐτὸν ὡς ἦν ἐν τῷ πλοίῳ, καὶ ἄλλα ⸀πλοῖα ἦν μετ’ αὐτοῦ. Mat. 8, 23
  37. Și s’a făcut vifor mare de vânt, și valurile intrau în corabie, cât mai se umpleà ea. καὶ γίνεται λαῖλαψ ⸂μεγάλη ἀνέμου⸃, ⸂καὶ τὰ⸃ κύματα ἐπέβαλλεν εἰς τὸ πλοῖον, ὥστε ⸂ἤδη γεμίζεσθαι τὸ πλοῖον⸃.
  38. Și el erà la cârmă, dormind pre căpătâiu; și l-au deșteptat pre el, și i-au zis lui: Învățătorule, au nu’ți este grije că pierim. καὶ ⸂αὐτὸς ἦν⸃ ⸀ἐν τῇ πρύμνῃ ἐπὶ τὸ προσκεφάλαιον καθεύδων· καὶ ⸀ἐγείρουσιν αὐτὸν καὶ λέγουσιν αὐτῷ· Διδάσκαλε, οὐ μέλει σοι ὅτι ἀπολλύμεθα;
  39. Și sculându-se a certat vântul și a zis mărei: taci, încetează! Și a stătut vântul, și s’a făcut liniște mare. καὶ διεγερθεὶς ἐπετίμησεν τῷ ἀνέμῳ καὶ εἶπεν τῇ θαλάσσῃ· Σιώπα, πεφίμωσο. καὶ ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος, καὶ ἐγένετο γαλήνη μεγάλη. Mat. 8, 26
  40. Și au zis lor: ce sunteți așà fricoși? Cum, n’aveți credință? καὶ εἶπεν αὐτοῖς· Τί δειλοί ἐστε; ⸀οὔπω ἔχετε πίστιν; Luc. 24, 38
  41. Și s’au înfricoșat cu frică mare și grăià unul către altul: oare, cine este acesta, că și vântul și marea îl ascultă pre el? καὶ ἐφοβήθησαν φόβον μέγαν, καὶ ἔλεγον πρὸς ἀλλήλους· Τίς ἄρα οὗτός ἐστιν ὅτι καὶ ὁ ἄνεμος καὶ ἡ θάλασσα ⸀ὑπακούει αὐτῷ; Ps. 106, 25

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.