Urmarea pedepselor Eghiptenilor și ieșirea Evreilor din Eghipet.
- Și la cuvioșii tăi mare lumină erà, al cărora glasul îl auzià, iar chipul nu’l vedeà. Ieșire 10, 23
- Și pentrucă nu pătimiau și ei acelea, îi fericeà pre ei, și mulțimea pentrucă nu’și izbândesc pentru asuprelele cele mai dinainte și se rugau să’i ierte de relele ce le-au fost făcut.
- Pentru care le-ai dat lor stâlp de foc arzător, care să’i povățuiască întru acea călătorie neștiută, și soare fără de stricăciune ai dat acestei călătorii iubitoare de cinste. Eșire 14, 24 Ps. 77, 17
- Că vrednici erau aceia a se lipsì de lumină și a se păzì întru întunerec, cei ce au păzit pre fiii tăi închiși, prin cari trebuià să se deà veacului nestricata lumină a legii.
- Și când s’au sfătuit ei să omoare pruncii celor cuvioși, un fiu s’a pus afară, și s’a mântuit, spre mustrarea lor le-ai luat lor mulțimea fiilor, și pre toți odată i-ai pierdut în apă mare. Eșire 2, 3 14, 27
- Noaptea aceea mai ’nainte a fost cunoscută părinților noștri, ca, cu adevărat să știe la ce jurământuri au crezut, și nădăjduind întru acelea, să se veselească.
- Iar poporul tău a văzut și mântuirea celor drepți și pierirea vrăjmașiior.
- Că precum ai pedepsit pre împrotivnici cu aceia, așà pre noi chemându-ne ne-ai mărit.
- Că întru ascuns jertfeau cuvioșii fiii celor buni, și legea Dumnezeirii într’un gând o au pus, asemenea acestora și bunătăților și primejdiilor să fie părtași sfinții, cântând laudele părinților.
- Iar strigarea cea neîntocmită a vrăjmașilor răsunà, și cu jale se purtau pruncii plângând.
- Cu aceeași pedeapsă pedepsindu-se robul și stăpânul, prostul și împăratul aceleași pătimind.
- Toți împreună chemând moartea, aveau morți nenumărați, că nu ajungeau cei vii a’i îngropà, de vreme ce într’o clipeală cea mai mare parte a neamului lor a pierit.
- Că cei ce toate nu le-au crezut pentru fermecături, când le-au pierit cei întâiu născuți au mărturisit, că poporul este fiul lui Dumnezeu.
- Că lina tăcere cuprinzând toate, și noaptea cu repedea ei curgere mijlocind.
- Cuvântul tău cel atotputernic din cer, din scaunele împărătești cumplit răsboinic în mijlocul pământului celui de pierit a sărit.
- Sabie ascuțită purtând porunca ta cea nefățarnică, și stând a umplut toate de moarte, și până la cer ajungeà, și stà pre pământ.
- Atunci îndată nălucirile visurilor groaznic i-au turburat pre ei, și înfricoșeri fără de veste au stătut asupra lor.
- Și altul aiurea zăcând jumătate mort, arătà pentru ce pricină moare.
- Că visele care i-au turburat pre ei, mai ’nainte au arătat aceasta, ca să nu piară neștiind pentru ce pătimesc rău.
- Și s’a atins și de drepți ispita morții, și au pierit mulți în pustie, ci nu îndelung a ținut mâniea.
- Că grăbind bărbatul cel nevinovat, l-a apărat arma slujbei sale rugăciunea, și îmblânzirea tămâerii aducând a stătut împrotiva mâniei, și sfârșit a pus primejdiei morții, arătându-se pre sine a fì robul tău. Num. 16, 46
- Și a biruit mulțimea nu cu tăria trupului, nici cu lucrarea armelor, ci cu cuvântul a supus pre ucigătorul, pomenind jurământurile părinților și legăturile.
- Că fiind grămadă de morți zăcând unii preste alții, stând la mijloc, a potolit mâniea și a despărțit calea cea de către cei vii.
- Că în veșmânt lung până la călcâe erà toată podoaba și mărirea părinților în săpătură de piatră cu patru rânduri, și mărirea ta preste stema capului lui.
- La acestea a încetat ucigătorul, și s’a temut de acestea, că numai singură ispita mâniei erà destulă.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.