Ediția sinodală, București 1914

Eșirea 10

Lăcuste asupra Eghipetului.

  1. Și au grăit Domnul către Moisì zicând: intră la Faraon, că eu am învârtoșat inima lui și a slugilor lui, ca pre rând să vie semnele acestea preste ei. 9, 14
  2. Ca să povestiți în urechile fiilor voștri și întru ale feciorilor fiilor voștri cu câte am necăjit pre Eghipteni, și semnele mele care le-am făcut întru ei, și să cunoașteți că eu sunt Domnul.
  3. Și au intrat Moisì și Aaron înaintea lui Faraon și au zis lui: acestea zice Domnul Dumnezeul Evreilor, până când nu vrei să te rușinezi de mine? Lasă poporul meu ca să slujească mie.
  4. Iar de nu vei vreà tu să lași pre poporul meu, iată eu voi aduce în ceasul acesta mâine lăcustă multă preste toate hotarele tale. Înțel. 16, 9
  5. Și va acoperì fața pământului, și nu vei puteà să vezi pământul, și va mâncà tot ce v-a rămas vouă nebătut de piatră, și va mâncà tot lemnul ce crește vouă pre pământ.
  6. Și se vor umpleà casele tale și casele slugilor tale și toate casele în tot pământul Eghipetului, câte nici odinioară n’au văzut părinții tăi nici strămoșii lor din ziua în care s’au făcut pre pământ până în ziua aceasta, și plecându-se Moisì a ieșit dela Faraon.
  7. Și au zis slugile lui Faraon către dânsul: până când va fi nouă această pacoste? Lasă oamenii ca să slujească Dumnezeului lor, au vrei să știi că a pierit Eghipetul? 3, 18
  8. Și au întors pre Moisì și pre Aaron la Faraon, și a zis lor Faraon: mergeți și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, dar carii și cine sunt cei ce vor merge?
  9. Și a zis Moisì: cu tinerii și cu bătrânii vom merge cu feciorii și cu fetele și cu oile și cu boii noștrii, pentrucă este sărbătoare Domnului Dumnezeului nostru.
  10. Și a zis Faraon către ei: fie așà, Domnul cu voi, cum voiu lăsà pre voi, au doar și averile voastre? Vedeți că vicleșug este întru voi.
  11. Nu așà, ci să meargă bărbații și să slujiți lui Dumnezeu că aceasta căutați voi, și i-a scos pre ei dela fața lui Faraon.
  12. Și au zis Domnul către Moisì: întinde mâna ta preste pământul Eghipetului, și va venì lăcustă pre pământ și va mâncà toată iarba pământului și tot rodul lemnelor ce a rămas nebătut de piatră. Ps. 104, 34
  13. Și a ridicat Moisì toiagul spre cer, și Domnul au adus vânt austru pre pământ toată ziua aceea și toată noaptea; dimineață s’a făcut, și vântul austru a adus lăcustă. Înțel. 17, 2
  14. Și a adus pre ea preste tot pământul Eghipetului, și s’a așezat preste toate hotarele Eghipetului multă foarte, mai ’nainte de dânsa n’a fost lăcustă ca aceasta și după aceasta nu va fi așà.
  15. Și a acoperit fața pământului și s’a stricat pământul, și a mâncat toată iarba pământului și tot rodul lemnelor care a rămas dela piatră. N’a rămas verde nimica în lemne și în toată iarba câmpului, în tot pământul Eghipetului.
  16. Și s’a grăbit Faraon a chemà pre Moisì și pre Aaron zicând: păcătuit-am înaintea Domnului Dumnezeului vostru și a voastră. 9, 27
  17. Primiți dar păcatul meu încă acum și vă rugați către Domnul Dumnezeul vostru, ca să ia de pre mine moartea aceasta. 9, 28 1 Împ. 12, 19
  18. Și a ieșit Moisì dela Faraon și s’a rugat lui Dumnezeu. 8, 30 Num. 11, 2
  19. Și au întors Domnul vânt tare dela mare, și au ridicat lăcustele și le-au aruncat pre dânsele în marea Roșie, și n’a rămas nici o lăcustă în tot pământul Eghipetului.
  20. Și au învârtoșat Domnul inima lui Faraon, și n’a lăsat pre fiii lui Israil. 11, 10
  21. Și au zis Domnul către Moisì: întinde mâna ta spre cer și să se facă întunerec pre pământul Eghipetului, întunerec care să se poată pipăì. Isaia 50, 3 Mat. 27, 45
  22. Și a întins Moisì mâna spre cer și s’a făcut întunerec, negură și ceață preste tot pământul Eghipetului trei zile.
  23. Și nimenea n’a văzut pe fratele său trei zile, și nimenea nu s’a sculat din patul său trei zile; iar la toți fiii lui Israil erà lumină în tot locul unde lăcuiau ei. Înțel. 18, 1 Isaia 60, 2
  24. Și a chemat Faraon pre Moisì și pre Aaron, și le-a zis lor: mergeți și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, numai oile și boii veți lăsà; iar averile voastre meargă cu voi. 8, 8 12, 31
  25. Și a zis Moisì: nu, ci să ne dai nouă arderi de tot și jerfte care vom face Domnului Dumnezeului nostru.
  26. Și vitele noastre vor merge cu noi și nu vom lasà unghie, pentrucă dintr’însele vom să jertfim Domnului Dumnezeului nostru; că noi nu știm ce vom jertfì Domnului Dumnezeului nostru până vom merge acolo. 12, 32
  27. Și au învârtoșat Domnul inima lui Faraon, și n’a vrut să-i lase pre ei.
  28. Și a zis Faraon către Moisì: du-te dela mine, ia aminte să nu mai adăogi a vedeà fața mea, că în ce zi te vei arătà mie, vei murì.
  29. Iar Moisì a zis: precum ai grăit nu mă voiu mai arătà ție în față.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.