Ediția sinodală, București 1914

Înțelepciunea lui Solomon 19

Pierirea celor fărădelege și mântuirea drepților.

  1. Iar celor necredincioși, până la sfârșit le-a stătut mânie nemilostivă.
  2. Că știeau mai ’nainte ale lor și cele viitoare, că lăsându’i ei să se ducă, și cu sârguială petrecându’i, părându-le rău, au alergat după ei.
  3. Că încă în mâini având plânsurile, și plângând la mormânturile morților, alt gând nebunesc au luat, și pre cari rugându’i, i-au scos pre aceștia ca pre niște fugători îi goneà. Eșire 14, 5
  4. Că’i trăgeà pre ei la aceasta pedeapsa de care erau vrednici, și de cele ce mai ’nainte s’au întâmplat, și-au uitat ca să se plinească pedeapsa ce lipseà din nevoile lor.
  5. Și poporul tău minunat să treacă, iar aceia neauzită moarte să afle.
  6. Că toată făptura după felul său deplin de sus se cârmuià, ca să slujească poruncilor tale, ca fiii tăi să se păzească nevătămați.
  7. Norul umbreà tabăra, și din apa, care mai ’nainte erà acolo s’a văzut pământ uscat, din marea Roșie cale fără de piedică, și câmp cu pajiște din valuri silnice.
  8. Prin care tot neamul a trecut, pre cari i-a acoperit mâna ta, văzând minunate minuni.
  9. Căci ca niște cai au păscut, și ca mieii au săltat, lăudându-te pre tine Doamne, cel ce i-ai mântuit pre ei.
  10. Că încă își aduceau aminte de cele ce s’au fost întâmplat în pământul nemerniciei lor, cum pământul în loc de a naște vite, a scos mușițe, și în loc de pești, a vărsat rîul mulțime de broaște.
  11. Și mai pre urmă au văzut și naștere nouă de pasări, când fiind purtați de poftă au cerut mâncări desfătate. Eșire 16, 13
  12. Că spre mângâierea lor s’au suit dela mare prepelițe, și aceste pedepse au venit preste cei păcătoși nu fără de semne, cari mai ’nainte au fost cu puterea trăsnetelor, că cu dreptul pătimeau pentru răutățile lor.
  13. Că foarte grea ură a meșteșugit asupra nemernicilor, că alții pre oameni necunoscuți ce veneau nu’i primeau, iar aceștia pre nemernicii cei dela ei, cari le făceau bine i-au supus robiei.
  14. Și nu numai aceasta, ori ce socoteală fie despre aceasta, că aceia cu pizmă primeau pre cei streini,
  15. Iar aceștia după ce cu bucurie au primit pre oamenii, cari împreună cu ei erau părtași acelorași dreptăți, cu cumplite necazuri i-au asuprit.
  16. Și au fost bătuți și cu orbire, precum aceia la ușile dreptului aceluia când cu foarte mare întuneric fiind cuprinși, fiecare ieșirea ușilor sale o căutà.
  17. Că stihiile prin sine împreunându-se, ca coardele la o alăută schimbă numele cântecului, măcar că glasul pururea rămâne, care lucru din vederea cea adevărată a celor făcute se poate vedeà.
  18. Că cele de uscat în cele de apă se mutau, și cele ce înnotau, treceau pre pământ.
  19. Focul ardea în apă preste puterea sa, și apa cea stingătoare nu’și aduceà aminte de puterea sa.
  20. Flacăra cărnurile dobitoacelor celor stricăcioase, cari umblau împreună nu le topeà, nici felul de hrană nemuritoare, care se topeà ca și ghiața.
  21. Că întru toate Doamne ai mărit pre poporul tău și l-ai înălțat, și nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea și în tot locul stai lângă el.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.