În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Prorocie pentru pustiirea Moavului.
- Asupra lui Moav așà au zis Domnul: vai de Navav, că a pierit! Luatu-s’a Cariatim, rușinatu-s’a Masigat, și s’a biruit.
- Nu mai este vindecare lui Moav, semeție în Esevon, gândit-a asupra lui rele, veniți să’l tăiem pre el din neamuri, și încetarea va încetà, dinnapoia ta va umblà sabia. Isaia 15, 1
- Pentrucă glasul celor ce au strigat din Oranaim pieire și zdrobire mare.
- Zdrobitu-s’a Moav, vestiți în Zogora.
- Că s’a umplut Alot de plângere, suì-se-va plângând în calea Oranamului, strigare de sfărâmare ați auzit. Isaia 15, 5
- Fugiți și vă mântuiți sufletele voastre și veți fì ca un colun în pustie.
- De vreme ce ai nădăjduit întru tăria ta și tu te vei prinde și va ieșì Hamos întru înstreinare și preoții lui și boierii lui împreună. Isaia 46, 1 7
- Și va venì pieire preste toată cetatea, nu va scăpà și va pierì zăpodia și va pierì câmpia, în ce chip au zis Domnul.
- Dați semne lui Moav, că, cu aprindere se va aprinde și toate cetățile lui neumblate vor fì, de unde lăcuitor lui?
- Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lene, cel ce scoate sabia sa din sânge.
- Odihnitu-s’a Moav de prunc mic și nădăjduind erà întru mărirea sa, n’a turnat din vas în vas, și la înstreinare n’a mers, pentru aceea a stătut gustarea lui întru el și mirosul lui n’a lipsit. Sof. 1, 12
- Pentru aceea iată vin zilele lui, zice Domnul și voiu trimite lui pre cei ce pleacă și’l vor plecà pre el și vasele lui le vor deșertà și oasele lui le vor zdrobì.
- Și se va rușinà Moav de Hamos, în ce chip s’a rușinat casa lui Israil de Vetil nădejdea lor, cari se nădăjduià întru dânșii. 3 Împ. 12, 29
- Cum veți zice, tari suntem, și om tare spre cele de răsboiu?
- Pierit-a cetatea lui Moav, și tinerii cei aleși lui pogorîtu-s’au spre junghiere.
- Aproape este ziua lui Moav, ca să vie și răutatea lui degrab foarte.
- Porniți la el toți de prin prejurul lui, toți dați numele lui, ziceți: cum s’a zdrobit varga cea de bună cinste, toiagul cel de mărire?
- Pogoară-te dela mărire și șezi în umezeală ceea ce șezi, Divonul sfărâmà-se-va, că a pierit Moav, suie-se la tine cel ce strică tăriea ta.
- În cale stăi și privește, ceea ce șezi în Aroir, și întreabă pre cel ce fuge și pre cel mântuit și zì: ce s’a făcut?
- Rușinatu-s’a Moav, că s’a zdrobit, vaită-te și strigă, vestește în Arnon, că a pierit Moav. Isaia 16, 7
- Și judecată vine spre pământul lui, Misor asupra lui Helon, asupra lui Refas și asupra lui Mofas,
- Și asupra lui Divon, asupra lui Navav, asupra casei lui Devlataim.
- Și asupra Cariatimului, asupra casei lui Ghemol și asupra casei lui Maon.
- Și asupra Cariotului, asupra Vosorului și asupra tuturor cetăților lui Moav, celor de departe și celor de aproape. Isaia 34, 6 63, 1
- Frântu-s’a cornul lui Moav, și brațul lui se va zdrobì.
- Îmbătați’l, că asupra Domnului s’a mărit și va bate pre Moav cu mâna sa și va fì de rîs și el.
- Căci spre rîs a fost ție Israil și întru furtișagurile tale se află, că aì bătut răsboiu asupra lui.
- Lăsat-au cetățile și au lăcuit în pietre, cei ce lăcuesc în Moav, făcutu-s’au ca niște porumbițe, ce’și fac cuibul în pietre la intrarea găurei.
- Și am auzit semețiea lui Moav, și s’a ridicat foarte semețiea lui și mândria lui, înălțatu-s’a inima lui. Isaia 16, 6
- Și eu am cunoscut faptele lui, au nu îndestularea lui n’a făcut așà?
- Pentru aceea, văetați-vă de toate părțile pentru Moav, strigați pentru bărbații cei tunși ai prafului, Isaia 16, 7
- Ca plânsul lui Iazir plânge-te-voiu vie Aserima, vițele tale au trecut marea, preste roadele tale pieire a căzut.
- Să fie arsă bucuria și veselia dela Moavita, și vin erà în teascurile tale, dimineața n’a călcat, nici îndeseară n’a făcut.
- Și cele de strigare Esevonului până la Eleali, și până la Iasà, până la Etam cetățile lor au dat glasul său dela Zogora până la Oronaim și veste la Salastà, ca și apa Nemvrim spre pustiire va fì. Isaia 15, 5
- Și voiu pierde pre Moav zice Domnul, cel ce se suie la capiște și tămâie dumnezeilor săi.
- Pentru aceea inima lui Moav ca niște fluere va sunà, inima mea preste oamenii cei tunși ca un fluer va sunà, pentru aceea cele ce a câștigat, pierit-au dela om. Isaia 16, 11
- Tot capul în tot locul va rade și toată barba se va rade și toate mâinile se vor tânguì și preste tot mijlocul va fi sac. Isaia 15, 2 Iezechil 7, 18
- Și preste toate podurile Moavului și preste ulițele lui va fì tânguire, că am zdrobit pre Moav, zice Domnul, ca pre un vas netrebnic. Ier. 7, 29 Isaia 15, 4
- Cum s’a împăcat? Cum a întors dosul Moav? Rușinatu-s’a și s’a făcut Moav spre rîs și spre pismă la toți cei de prin prejurul lui.
- Că așà au zis Domnul: iată ca un vultur va pornì și va întinde mâna sa preste Moav. Iezech. 17, 12
- Luatu-s’a Cariotul și tăriile lui împreună, și va fì inima lui Moav în ziua aceea, ca inima femeiei care se chinuește să nască.
- Și va pierì Moav de gloată, pentrucă asupra Domnului s’a mărit.
- Laț și frică și groapă preste tine, cel ce șezi preste Moav.
- Cel ce fuge de către fața înfricoșerei cădeà-va în groapă, și cel ce va scăpà din groapă, prinde-se-va în laț, că voiu aduce acestea preste Moav, ca în anul cercetărei lui. Isaia 24, 18
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.