Ediția sinodală, București 1914

Facerea 8

În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.

Încetarea Potopului.

i Versetele cu acest semn au o notă despre ce spune originalul. Apasă ca s-o deschizi.

  1. Și și-au adus aminte Dumnezeu de Noe și de toate hiarele și de toate dobitoacele și de toate pasările și de toate vietățile ce se târăsc, câte erau cu dânsul în corabie; și au adus Dumnezeu vânt pre pământ și a încetat apa.
  2. Și s’au încuiat izvoarele adâncului și jghiaburile cerului și s’a oprit ploaia din cer.
  3. Și scădeà apa scurgându-se de pre pământ și s’a împuținat apa după o sută cincizeci de zile.
  4. Și a șezut corabia în luna a șaptea, în douăzeci și șapte de zile ale lunii, pre munții Ararat.
  5. Iar apa a scăzut până la luna a zecea; iară în luna a zecea, în ziua cea dintâiu a lunii, s’au ivit vârfurile munților.
  6. Și a fost după patruzeci de zile, deșchis-a Noe fereastra corăbii, care o făcuse.
  7. Și a trimis corbul să vază de a scăzut apa, și ieșind nu s’a mai întors, până când s’a uscat apa de pre pământ.
  8. Și a trimis porumbul după dânsul, să vază de a scăzut apa de pre pământ.
  9. Și neaflând porumbul odihnă picioarelor sale, s’a întors la dânsul în corabie, că erà apă preste toată fața pământului; și tinzând mâna l-a luat și l-a băgat la sine în corabie.
  10. Și așteptând încă și alte șapte zile, iar a trimis porumbul din corabie.
  11. Și s’a întors la dânsul porumbul către seară și aveà în gura sa stâlpare de măslin cu frunză; și a cunoscut Noe, că a scăzut apa de pre fața pământului.
  12. Și așteptând încă alte șapte zile, iar a trimis porumbul și n’a mai adaos a se întoarce la dânsul.
  13. Și a fost în anul șase sute și unul din vieața lui Noe, în luna dintâiu, în ziua dintâiu a lunii, scăzuse apa de pre pământ; și a descoperit Noe acoperișul corăbii, care făcuse, și a văzut că a scăzut apa de pre fața pământului.
  14. Iară în luna a doua, în ziua a douăzeci și șapte, s’a uscat pământul.
  15. Și au grăit Domnul Dumnezeu către Noe zicând: ieși din corabie tu și femeia ta și feciorii tăi și femeile feciorilor tăi cu tine.
  16. Și toate hiarele, câte sunt cu tine, și tot trupul dela pasări până la dobitoace, și toată vietatea care se mișcă pre pământ, scoate-le cu tine, și creșteți și vă înmulțiți pre pământ.
  17. Și a ieșit Noe și femeia lui și feciorii lui și femeile feciorilor lui cu dânsul.
  18. Și toate hiarele și toate dobitoacele și toată pasărea și toată vietatea, ce se mișcă pre pământ după felul său, au ieșit din corabie.
  19. Și a zidit Noe altar Domnului; și a luat din toate dobitoacele cele curate și din toate pasările cele curate; și a adus ardere de tot pre altar.
  20. Și au mirosit Domnul Dumnezeu miros cu bună mireasmă și au zis Domnul Dumnezeu: am socotit și nu voiu adaoge mai mult a blestemà pământul pentru faptele oamenilor, pentrucă se pleacă cugetul omului cu deadinsul spre rele din tinerețile lui; deci nu voiu mai adaoge a omorî tot trupul viu, precum am făcut.
    i
    Ediția 1914 unește aici două versete ebraice (8, 20–21). „Am socotit” e grecescul dianoētheis; ebraica spune „a zis Domnul în inima sa”. Iar „se pleacă cugetul omului cu deadinsul spre rele” redă iețer lev ha-adam ra mi-ne’urav — „plăsmuirea inimii omului e rea din tinerețea lui”. Iețer, „plăsmuire”, „înclinație”, e cuvântul din care tradiția rabinică va face iețer ha-ra, „înclinația spre rău”; fraza de aici e locul lui de naștere.
    Mat. 15, 19
  21. În toate zilele pământului: semănătura și secerișul, frigul și căldura, vara și primăvara, ziua și noaptea, nu vor încetà.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.