Ediția sinodală, București 1914

1 Împărați 2

Cântarea Annii. Creșterea lui Samuil și răutatea fiilor lui Ilì.

  1. Și s’a rugat Anna, și a zis: întăritu-s’a inima mea întru Domnul, înălțatu-s’a cornul meu întru Dumnezeul meu, lărgitu-s’a asupra vrăjmașilor mei gura mea, bucuratu-m’am de mântuirea ta. Luc. 1, 47
  2. Că nu este sfânt ca Domnul, și nu este drept ca Dumnezeul nostru, nu este sfânt afară de tine. A 2 Lege 3, 24
  3. Nu vă lăudați și nu grăiți înalte; să nu iasă mare graiu din gura voastră, că Dumnezeul cunoștințelor este Domnul și Dumnezeul cel ce gătește isprăvile sale.
  4. Arcul celor tari a slăbit, și cei slabi s’au încins cu putere.
  5. Cei plini de pâini s’au lipsit, și cei flămânzi au moștenit pământul, că cea stearpă a născut șapte, și cea cu fii mulți a slăbit. Ierem. 15, 9
  6. Domnul omoară și face viu, pogoară în iad și ridică. A 2 Lege 32, 39 4 Împ. 5, 7
  7. Domnul face sărac și îmbogățește, smerește și înalță.
  8. Ridică dela pământ pre cel lipsit, și din gunoiu scoală pre cel sărac, ca să-l așeze pre el cu boierii poporului și scaunul măririi să-l deà moștenire lui. Iov. 36, 7 15
  9. Cel ce dă rugăciunea celui ce se roagă și a binecuvântat anii dreptului, că nu se întărește omul cel puternic întru vîrtutea sa, Domnul slab va face pre protivnicul său, Domnul cel sfânt. Iov 10, 7
  10. Să nu se laude cel înțelept întru înțelepciunea sa, și să nu se laude cel puternic întru puterea sa, și să nu se laude cel bogat întru bogăția sa;
  11. Ci întru aceasta să se laude cel ce se laudă: ca să cunoască și să știe pre Domnul și să facă judecată și dreptate în mijlocul pământului.
  12. Domnul s’au suit în cer și au tunat, el va judecà marginile pământului drept fiind și va da tărie împăraților noștri, și va înălțà cornul unsului său. Deci au lăsat pruncul acolo înaintea Domnului, iar ei s’au dus în Armatem, și pruncul slujeà feții Domnului înaintea lui Ilì preotul.
  13. Și fiii lui Ilì preotul erau fii necredincioși neștiind pre Domnul.
  14. Și acesta erà venitul Preotului dela poporul cel ce jertfeà: veneà feciorul preotului dacă fierbea carnea cu o furcuță cu trei coarne în mâna lui,
  15. Și o băgà în căldarea cea mare, sau în tigaie, sau în oală, și tot ce se prindeà în furcuță, luà preotul luiș, acestea făceà tuturor Israiltenilor, carii veneau să facă jertfă Domnului în Silom. Lev. 3, 5
  16. Și mai înainte de a arde grăsimea veneà feciorul preotului, și ziceà omului celui ce jertfeà: dă carne să se frigă preotului, că nu voiu luà dela tine carne fiartă din căldare.
  17. Și ziceà cel ce aduceà jertfa: să se ardă dar întâiu după cum se cuvine grăsimea, și atunci ia ție din toate, care poftește sufletul tău; iar el ziceà: nu, acum să dai, iar de nu, voiu luà cu sila.
  18. Și erà păcatul fiilor mare foarte înaintea Domnului, pentrucă defăimau jertfa Domnului.
  19. Iar Samuil pruncul încins cu Efod de in, slujeà înaintea Domnului.
  20. Și făceà lui muma sa vestmînt mic, și-l aduceà lui în tot anul, când se sueà cu bărbatul său să jertfească jertfa cea de preste an.
  21. Și a binecuvântat Ilì pre Elcanà și pre femeia lui, zicând: să-ți răsplătească Domnul sămânță din femeia aceasta pentru darul ce ai făcut Domnului, și s’a dus omul la casa sa.
  22. Și au cercetat Domnul pre Anna, și a zămislit și a născut încă trei feciori și două fete; iar pruncul Samuil a crescut înaintea Domnului.
  23. Și Ilì fiind foarte bătrân, a auzit toate cele ce făceau fiii lui fiilor lui Israil, și cum dormiau fiii săi cu femeile cele ce se adunau la ușile cortului mărturiei, și le-a zis lor: Eșire 33, 8
  24. Pentruce faceți lucruri ca acestea, care le auz eu din gura a tot poporul Domnului?
  25. Nu faceți fiii mei, nu faceți, că nu bine auz eu de voi, nu faceți, că nu sunt bune cele ce auz eu de voi, că faceți pre popor să nu slujească lui Dumnezeu.
  26. Că de va păcătuì om asupra omului, se vor rugà pentru el Domnului; iar de va păcătuì Domnului, cine se va rugà pentru el? Și n’au ascultat cuvântul tatălui lor, căci Domnul au voit să-i piarză pre ei.
  27. Iar pruncul Samuil sporeà și creșteà, și plăceà Domnului și oamenilor.
  28. Și a venit omul lui Dumnezeu la Ilì, și i-a zis: acestea zice Domnul: descoperitu-m’am arătat casei tatălui tău, când erau ei în pământul Eghipetului robi casei lui Faraon. Jud. 13, 6
  29. Și am ales casa tatălui tău dintru toate casele lui Israil să-mi fie preoți, să se suie pre jertfelnicul meu, și să facă tămâere, și să poarte Efod înaintea mea, și am dat parte casei tatălui tău spre mâncare din toate cele ce se jertfesc pe foc dela fiii lui Israil. Lev. 10, 14
  30. Și pentrucă ai căutat la tămâia mea și la jertfa mea cu ochiu fară de rușine, și ai mărit pre fiii tăi mai mult decât pre mine, ca să vă îngrășați din pârga a toată jertfa lui Israil înaintea mea;
  31. Pentru aceea acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil: zis-am, casa ta și casa tatălui tău va rămâneà înaintea mea până în veac; iar acum zice Domnul: să nu fie mie nicidecum, că numai pre cei ce mă vor mărì pre mine îi voiu mărì, și cel ce mă defăimă pre mine, se va necinstì. 3 Împ. 2, 27
  32. Iată vor venì zile, și voiu pierde sămânța ta și sămânța casei tatălui tău, și nu va fi bătrân în casa ta.
  33. Și vei vedeà tăria mea întru toate cele bune ale lui Israil, și nu va fi bătrân în casa ta în toate zilele.
  34. Însă nu voiu depărtà de tot dela altarul meu bărbat din tine, dar voiu face să-ți sece ochii tăi, și să se topească sufletul tău, și toți urmașii casei tale vor cădeà în sabia oamenilor.
  35. Și acesta va fi ție semnul, care va venì preste acești doi fii ai tăi Ofni și Finees, într’o zi vor murì amândoi.
  36. Și voiu ridicà mie preot credincios, care va face toate după inima mea și după sufletul meu, și voiu întemeià mie casă credincioasă, și va petrece înaintea unsului meu în toate zilele.
  37. Și va fi tot cel rămas în casa ta, va venì să se închine lui pentru un ban de argint și pentru o pâine, zicând: primește-mă la o slujbă a preoției tale, să mănânc pâine.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.