Ediția sinodală, București 1914

Iov 33

Eliu apără dreptatea lui Dumnezeu.

  1. Ascultă o Iov cuvintele mele, și bagă în urechi graiul meu.
  2. Că iată am deschis gura mea, și a grăit limba mea.
  3. Curată este inima mea întru cuvinte, și priceperea buzelor mele curate va gândì.
  4. Duhul cel dumnezeesc este, cel ce m’au făcut pre mine, și suflarea Atotțiitorului este ceea ce mă învață pre mine. Fac. 2, 7
  5. De poți dă-mi răspuns la acestea, așteaptă, caută la mine și eu la tine.
  6. Din lut ești tu făcut ca și mine, dintr’același amândoi suntem făcuți.
  7. Să nu te îngrozească frica mea, nici mâna mea grea să fie preste tine.
  8. Că ai grăit întru urechile mele, glasul cuvintelor tale am auzit că ai zis:
  9. Curat sunt eu, și n’am păcătuit, fără de prihană sunt, n’am făcut fărădelege.
  10. Și a aflat asupra mea ponos, și mă socotește ca pre un vrăjmaș.
  11. Și a pus în lemn piciorul meu, și au păzit toate căile mele. Iov 13, 27
  12. Cum dar zici, drept sunt, și nu m’au ascultat? Că veșnic este cel deasupra pământenilor.
  13. Și zici, pentruce n’au ascultat tot cuvântul dreptății mele.
  14. Că odată va grăì Domnul, și a doua oară
  15. Prin vis sau prin vedere de noapte. sau ca când cade groaznică frică preste oameni, când sunt adormiți pre pat.
  16. Atunci descopere mintea oamenilor, cu chipuri de frică ca acestea îi înfricoșează pre ei.
  17. Ca să întoarcă pre om dela strâmbătate, și trupul lui să-l mântuiască de cădere.
  18. Și sufletul lui să-l scoață de la moarte, și să nu cază el în răsboiu.
  19. Și iar îl va certa pre el cu boală pre pat, și amorțește mulțimea oaselor lui.
  20. Și toată mâncarea de grâu nu o va primì, iar sufletul lui mâncare poftește. Ps. 106, 18
  21. Până ce vor putrezì cărnurile lui, și se vor vedeà oasele lui goale.
  22. Și se apropie de moarte sufletul lui, și vieața lui de iad.
  23. De vor fi o mie de îngeri, aducători de moarte, nici unul dintre ei nu-l va rănì pre el, de va cugeta cu inima să se întoarcă către Domnul, și va spune omului păcatul lui, și fărădelegea lui o va arătà,
  24. Va sprijinì să nu cază în moarte, și va întinerì trupul lui ca spoiala pre perete, și oasele lui le va umpleà de măduvă.
  25. Și va muià carnea lui ca a unui prunc, și-l va tămăduì pre el, și-l va face bărbat între oameni.
  26. Și se va rugà către Domnul, și-l va ascultà, și va intrà cu față lină cu mărturisire, și va dà oamenilor dreptate. Isaia 58, 9
  27. Și apoi atunci se va vinovățì omul pre sine, zicând că acestea am făcut și nu m’au pedepsit cu bătăi vrednice de păcatele, care le-am făcut.
  28. Mântuește sufletul meu, ca să nu vie întru stricăciune, și vieața mea să vază lumină.
  29. Iată acestea toate trei căi le lucrează cel puternic cu omul.
  30. Și au izbăvit sufletul meu de moarte, că vieața mea întru lumină va lăudà pre el.
  31. Bagă în urechi Iov și mă ascultă, amuțește și eu voiu grăì.
  32. De ai cuvinte, răspunde mie, grăește, că-mi este voia să te îndreptezi tu.
  33. Iar de nu, ascultă-mă tu, taci, și te voiu învățà pre tine înțelepciunea.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.