Iov se apără înaintea lui Sofar și a prietenilor săi.
- Și răspunzând Iov a zis:
- Apoi voi oameni sunteți, au cu voi se va sfârși înțelepciunea?
- Că și eu am inimă ca și voi.
- Că bărbatul cel drept și fără de prihană s’a făcut de batjocură. Pilde 14, 2
- Că în vreme norocită a fost gătit să cază supt alții, și casele lui să se prade de cei fărădelege. Ps. 37, 17
- Dar cu adevărat nici unul rău fiind, să nu nădăjduiască, nevinovat a fì, câți părăsesc pre Domnul, ca și cum n’ar fì certare lor. Ps. 72, 12
- Ci întreabă pre cele cu patru picioare, de-ți vor spune, și pre pasările cerului, de-ți vor povestì.
- Grăește pământului de-ți va spune ție și-ți vor tâlcuì ție.
- Cine dar n’a cunoscut întru toate acestea, că mâna Domnului au făcut acestea?
- Și cum că în mâna lui este sufletul tuturor celor ce viețuesc și duhul a tot omul. Dan. 5, 23
- Urechea deosebește cuvintele, iar gâtlejul gustă bucatele.
- În multă vreme este înțelepciunea, iar în multă vieață este știința.
- La el este înțelepciunea și puterea, la el este sfatul și priceperea. Pilde 2, 6 Dan. 2, 20
- De va surpà, cine va zidì?
- De va închide pre oameni, cine le va deschide? Isaia 22, 22
- De va oprì apa, va uscà pământul, iar de o va slobozì, îl va pierde surpându-l. Apoc. 3, 7
- La el este puterea și tăriea, la el este știința și priceperea, cel ce robește pre sfetnici și pre judecătorii pământului îngrozește. Isaia 19, 12 1 Cor. 1, 19
- Cel ce pune pre împărați pre scaune, și încinge cu brâu mijlocul lor.
- Cel ce trimite pre preoți în robie și surpă pre puternicii pământului.
- Cel ce schimbă buzele credincioșilor și cunoaște priceperea bătrânilor.
- Cel ce varsă necinste preste boieri, și înalță pre cei smeriți. Isaia 40, 23 Ps. 106, 40
- Cel ce descopere adâncurile întunerecului și preface în lumină umbra morții. Dan. 2, 22 1 Cor. 4, 5
- Cel ce mărește neamuri și le pierde, cel ce împrăștie neamuri și le adună. Ps. 106, 38
- Cel ce schimbă inimile boierilor noroadelor pământului, și i-au făcut pre ei să rătăcească în calea, care n’au știut.
- Să pipăe întunerec, și nu lumină, și să rătăcească ca cel beat.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.