Trebuința înțelepciunei și cererea ei dela Dumnezeu.
- Și ajunge dela margini până la margini cu tărie și întocmește toate cu folos.
- Aceasta o am iubit și o am căutat din tinerețile mele, și am cercat să mi-o aduc mie mireasă, și m’am făcut iubitor frumusețelor ei.
- Neamul său cel bun îl mărește petrecerea care o are împreună cu Dumnezeu, și stăpânul tuturor o au iubit pre ea.
- Pentrucă ea învață știința lui Dumnezeu, și alege lucrurile lui.
- Și de este bogățiea câștigare poftită în vieață, ce este mai bogat decât înțelepciunea, care toate le lucrează?
- Iar dacă lucrează înțelepciunea, cine este mai bun meșter decât ea, din cele ce sunt?
- Și de iubește cinevà dreptatea, ostenelele ei sunt faptele bune, că învață trezvirea și înțelepciunea, dreptatea și bărbățiea, decât care nimic nu este mai de folos în vieața oamenilor.
- Și de poftește cinevà a ștì multe, știe cele trecute, și cele viitoare le semuește, știe întorsurile cuvintelor și dezlegările întrebărilor celor întunecate, semne și minuni mai ’nainte cunoaște, și întâmplările vremilor și ale anilor.
- Judecat-am drept aceea să o aduc pre aceasta să viețuiască cu mine, că știu că mă va sfătuì cele bune, și’mi va fì mângâere în griji și în necazuri.
- Și voiu aveà pentru dânsa mărire întru mulțime, și cinste la cei bătrâni tânăr fiind eu.
- Ascuțit mă voiu aflà la judecată, și înaintea celor puternici minunat voiu fì.
- Când voiu tăceà vor aștepta, și când voiu grăi vor luà aminte și de voiu grăì eu mai mult, își vor pune mâna la gură.
- Aveà-voiu pentru dânsa nemurire și pomenire veșnică voiu lăsà la cei după mine.
- Voiu cârmuì popoare și neamuri se vor supune mie.
- Teme-se-vor de mine auzind tiranii cei groaznici, la mulțime mă voiu vedeà bun și la războiu viteaz, intrând în casa mea, mă voiu odihnì cu ea.
- Că n’are amărăciune petrecerea cu ea, nici durere viețuirea cu ea, ci veselie și bucurie.
- Aceasta socotind întru mine și grijind în inima mea, că este nemurire întru cunoașterea înțelepciunii.
- Și întru prieteșugul ei desfătare bună și întru ostenelele mâinilor ei avuție nesfârșită și întru petrecerea vorbii cu ea înțelepciune, și cinste împreunarea cuvintelor ei, încunjurat-am căutând, ca să o iau pre ea la mine.
- Și am fost prunc isteț și suflet am avut bun.
- Și mai vârtos precum eram bun, am venit în trup nespurcat.
- Și am cunoscut eu, că nu voiu fì într’alt chip răbdător, de nu’mi va dà Dumnezeu, și aceasta erà a înțelepciunei, a ștì al cui este darul, și m’am rugat Domnului și m’am umilit înaintea lui și am zis din toată inima mea:
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.