În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Scrisoarea lui Ieremia către cei din robie.
- Și acestea sunt cuvintele cărții, care o a trimis Ieremia din Ierusalim către cei bătrâni ai lui, cari erau în înstreinare, și către preoți și către prorocii cei mincinoși, carte în Vavilon la cei din înstreinare și la tot poporul.
- Mai pre urmă ieșind Iehonia împăratul și împărăteasa și famenii și tot volnicul și meșterul și legatul din Ierusalim. 4 Împ. 24, 12
- Cu mâna lui Eliasan fiul lui Safan și al lui Gamarie fiul lui Helchie, pre care l-a trimis Sedechia împăratul lui Iuda la împăratul Vavilonului în Vavilon, zicând:
- Așà au zis Domnul Dumnezeul lui Israil preste înstreinarea, care o au înstreinat dela Ierusalim.
- Zidiți case și lăcuiți, și sădiți grădini și mâncați rodurile lor.
- Și luați femei și nașteți feciori și fete, și luați fiilor voștri femei, și fetele voastre le măritați și vă înmulțiți și nu vă împuținați.
- Și căutați pacea pământului, la care v’am înstreinat pre voi, și vă rugați pentru ei către Domnul, că întru pacea lor va fì pace vouă.
- Că așà au zis Domnul: să nu vă înșele pre voi prorocii cei minciunoși, cari sunt între voi, și să nu vă înșele pre voi vrăjitorii voștri, să nu ascultați de visele voastre, care voi le visați.
- Că neadevărate prorocesc ei vouă întru numele meu, și eu nu i-am trimis pre ei.
- Că așà au zis Domnul: când se vor umpleà în Vavilon șaptezeci de ani, voiu cercetà pre voi și vom pune cuvintele mele preste voi, ca să întoarceți poporul vostru la locul acesta. 2 Paral. 36, 22 Ezdra 1, 1 Dan. 9, 2
- Și voiu gândì spre voi gând de pace și nu rele, ca să vă dau vouă acestea.
- Și vă rugați către mine și vă voiu auzì pre voi. Iezechil 6, 9
- Și mă căutați pre mine, și mă veți aflà de mă veți căutà cu toată inima voastră. Ozie 5, 15
- Și mă voiu arătà vouă.
- Că ați zis: pus-au nouă Domnul proroci în Vavilon.
- Așà au zis Domnul asupra lui Ahav și asupra lui Sedechia: iată eu dau pre ei în mâinile împăratului Vavilonului și va lovì pre ei înaintea ochilor voștri.
- Și vor luà dela ei blestem întru toată înstreinarea lui Iuda în Vavilon, zicând: să te facă pre tine Domnul, cum au făcut pre Sedechia și ca pre Ahav, pre cari i-a ars împăratul Vavilonului cu foc.
- Pentru fărădelegea, care a făcut în Ierusalim, și prea curveau femeile cetăților lor, și cuvânt a grăit cu numele meu, care eu n’am poruncit lor, și eu martor zice Domnul.
- Și către Sameia Elamiteanul, vei grăì:
- Nu te-am trimis cu numele meu, și către Sofonia preotul fiul lui Manasì a zis:
- Domnul te-au dat pre tine preot în locul lui Iodae preotul, să te faci cârmuitor în casa Domnului la tot omul ce prorocește și la tot omul ce nebunește; și vei dà pre el la închisoare și la locul muncei.
- Și acum pentruce ați batjocorit pre Ieremia cel din Anatot, pre cel ce a prorocit vouă?
- Nu pentru aceasta l-am trimis? Că prin luna aceasta a trimis la voi în Vavilon zicând: departe este, zidiți case și lăcuiți și răsădiți grădini și veți mâncà roada lor.
- Și a cetit Sofonie cartea aceasta la urechile lui Ieremia.
- Și s’a făcut cuvântul Domnului către Ieremiea zicând: trimite către cei din înstreinare, zicând:
- Așà zice Domnul asupra lui Sameia Elamiteanul, de vreme ce a prorocit vouă Sameia, și eu nu l-am trimis pre el, și v’a făcut pre voi să nădăjduiți spre minciună.
- Pentru aceea așà au zis Domnul: iată eu voiu cercetà asupra lui Sameia și asupra neamului lui, și nu va fì dintru ei om întru voi, care să vază bunătățile, pe care eu le voiu face vouă.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.