Kir slobozește pre Iudei din robie.
- În anul dintâiu al lui Kir împăratul Perșilor, după ce s’a plinit cuvântul Domnului prin gura lui Ieremia, au deșteptat Domnul duhul lui Kir împăratul Perșilor, și a poruncit să vestească în toată împărățiea sa, încă și cu scrisoare, zicând: 2 Paral. 36, 22 Ieremia 25, 12 29, 10
- Așà zice Kir împăratul Perșilor: toate împărățiile pământului le-au dat mie Domnul Dumnezeul cerului, și el mi-au poruncit mie, ca să-i zidesc lui casă în Ierusalimul cel din Iudeia. Isaia 44, 28 45, 1 13
- Oricare dintre voi este din poporul Domnului, fie Dumnezeul lui cu dânsul și să se ducă în Ierusalimul cel din Iudeia și să zidească casa Dumnezeului lui Israil, căci el este Dumnezeul cel din Ierusalim.
- Și tot cel rămas din toate locurile unde lăcuește, să-l ajute pre el oamenii locului aceluia cu argint, cu aur, cu avere, cu vite și cu ce va voì la casa lui Dumnezeu cea din Ierusalim.
- Și s’au sculat căpeteniile părintești ale Iudei și ale lui Veniamin și toți Preoții și Leviții, la câți le-au deșteptat Dumnezeu duhul lor, ca să se sue să zidească casa Domnului cea din Ierusalim.
- Și toți cei de prin prejur au ajutat cu mâinile lor, cu vase de argint, cu aur, cu avere, cu vite și cu lucruri scumpe, afară de cele ce de bună voie au dat.
- Și împăratul Kir a scos vasele casei Domnului, care le-a luat Navuhodonosor din Ierusalim, și le pusese în capiștea Dumnezeului său. 2 Paral. 36, 7 Ierem. 51, 44
- Și le-a scos Kir împăratul Perșilor prin mâna lui Mitridat Gazvareanul, și le-a dat pe seama lui Sasavasar căpetenia Iudei.
- Și acesta este numărul lor: năstrăpi de aur treizeci, năstrăpi de argint o mie, cădelnițe douăzeci și nouă,
- Și cățui de aur treizeci și de argint de al doilea rând patru sute și zece și alte vase o mie.
- Toate vasele de aur și de argint cinci mii și patru sute, toate s’au suit cu Sasavasar din robie din Vavilon în Ierusalim.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.