Ediția sinodală, București 1914

Facerea 42

Fiii lui Iacov merg în Eghipet.

  1. Și văzând Iacov, că se vinde grâu în Eghipet, a zis feciorilor săi: pentruce vă leneviți? Fapt. Ap. 7, 12
  2. Iată am auzit, că este grâu în Eghipet: pogorîți-vă acolo și cumpărați-ne puținele bucate, ca să trăim și să nu murim.
  3. Și s’au pogorît cei zece frați ai lui Iosif să cumpere grâu din Eghipet.
  4. Iară pre Veniamin fratele lui Iosif nu l-a trimis cu frații săi, că a zis: ca nu cumvà să slăbească pre cale. 43, 20
  5. Și au venit feciorii lui Israil să cumpere cu cei ce veneau, pentrucă erà foamete în pământul Hanaan.
  6. Iar Iosif erà mai marele pământului, el vindeà la tot poporul pământului, și venind frații lui Iosif, s’au închinat lui cu fața la pământ. 41, 40 56 43, 26
  7. Și văzând Iosif pe frații săi i-a cunoscut, și s’a făcut strein de către ei, și le-a grăit lor aspru, și le-a zis: de unde ați venit? Iar ei au zis: din pământul Hanaan, să cumpărăm bucate, 43, 7 44, 19
  8. Și a cunoscut Iosif pe frații săi, iar ei nu l-au cunoscut pre el.
  9. Și și-a adus aminte Iosif de visurile sale, care le-a văzut și a zis lor: iscoade sunteți, ați venit să cercați căile țării? 37, 5-9
  10. Iar ei au zis: nu Doamne, slugile tale am venit să cumpărăm bucate.
  11. Toți suntem fii ai unui om, de pace suntem, noi slugile tale nu suntem iscoade.
  12. Și a zis lor Iosif: Nu! Ci ați venit să vedeți cărările pământului acestuia.
  13. Iar ei au zis: doisprezece frați suntem slugile tale în pământul Hanaan, și cel mai tânăr cu tatăl nostru este astăzi, iar celalt nu trăește. 37, 33
  14. Și a zis lor Iosif: aceasta este ce am grăit vouă zicând că iscoade sunteți.
  15. Într’aceasta vă veți arătà, pre sănătatea lui Faraon, nu veți ieșì de aici, până când fratele vostru cel mai tânăr nu va venì aici. 43, 3 5
  16. Trimiteți pre unul dintre voi și aduceți pre fratele vostru, iar voi veți fi la opreală până ce se vor arătà cuvintele voastre de vorbiți adevărat au ba; iar de nu pre sănătatea lui Faraon, cu adevărat iscoade sunteți.
  17. Și i-a pus pre ei supt pază trei zile.
  18. Și le-a zis lor a treia zi: faceți aceasta, și veți fi vii, că eu mă tem de Dumnezeu. 50, 19
  19. De sunteți de pace, un frate al vostru să se oprească supt pază, iar voi mergeți, și duceți grâul vostru, care l-ați cumpărat.
  20. Și pre fratele vostru cel mai tânăr să-l aduceți la mine, și se vor crede cuvintele voastre, iar de nu veți murì; și ei au făcut așà. 43, 5
  21. Și au zis fiecare către fratele său: așà este, că în păcat suntem noi pentru fratele nostru, că nu ne-a fost milă de necazul sufletului lui, când ne rugà pre noi, și nu l-am ascultat pre dânsul, pentru aceasta a venit preste noi nevoea aceasta. 44, 16 Ps. 49, 21
  22. Și răspunzând Ruvin a zis lor: nu v’am grăit vouă, zicând: nu faceți nedreptate băiatului, și nu m’ați ascultat? Și iată sângele lui se cere. 37, 21 22
  23. Și ei nu știau cum că Iosif îi înțelege, pentrucă prin tălmaciu vorbeà cu ei.
  24. Și întorcându-se dela ei Iosif a plâns, și iarăși viind la ei și le-a vorbit lor, și a luat pre Simeon dintre ei, și l-a legat înaintea lor.
  25. Și a poruncit Iosif să le umple sacii lor de grâu, și argintul fiecăruia să-l pue în sacul său, și să le deà de ajuns mâncare pre cale; și s’au făcut lor așà.
  26. Și ei puind grâul pre asinii lor s’au dus de acolo.
  27. Și dezlegând unul sacul său să deà mâncare asinilor săi unde au odihnit, a văzut legătura argintului său și erà la gura sacului.
  28. Și a spus fraților săi: mi s’a înapoiat argintul, și iată-l în sacul meu, și s’a spăimântat inima lor, și s’au turburat zicând unul către altul: ce au făcut aceasta Dumnezeu nouă? Neemia 6. 16
  29. Și au venit la Iacov tatăl lor în pământul Hanaan, și au spus lui toate câte s’au întâmplat lor zicând:
  30. Grăit-a omul, Domnul pământului, către noi aspru, și ne-a pus pre noi în pază, ca și cum am fi mers să iscodim pământul.
  31. Și noi am spus lui: de pace suntem, nu suntem iscoade.
  32. Doisprezece frați suntem, fiii tatălui nostru, unul nu este, iar cel mai mic cu tatăl nostru este astăzi în pământul Hanaan.
  33. Și a zis nouă omul, Domnul pământului: într’aceasta voiu cunoaște, că sunteți de pace, pe un frate al vostru lăsați aici cu mine, iar grâul care l-ați cumpărat pentru casa voastră luați-l și vă duceți.
  34. Și aduceți pe fratele vostru cel mai tânăr la mine, și voiu cunoaște, cum că nu sunteți iscoade, ci sunteți de pace, și pe fratele vostru voiu da vouă, și în țară veți neguțătorì.
  35. Și a fost când au deșertat ei sacii lor, legătura cu argintul fiecăruia erà în sacul său, și au văzut legăturile cu argintul lor, ei și tatăl lor, și s’au spăimântat.
  36. Și le-a zis lor Iacov tatăl lor: pre mine m’ați făcut fără de fii: Iosif nu este, Simeon nu este, și pre Veniamin să-l luați? Asupra mea au fost toate acestea. 43, 14
  37. Și a grăit Ruvin tatălui său, zicând: pre amândoi feciorii mei să-i omori de nu-l voiu aduce pre el la tine, dă-l pre dânsul în mâna mea și eu îl voiu aduce pre el la tine.
  38. Iar el a zis: nu se va pogorî fiul meu cu voi, pentrucă fratele lui a murit, și el singur a rămas, și de se va întâmplà lui să slăbească în calea pe care veți merge, îmi veți duce bătrânețile mele cu întristare în Iad. 44, 20 29

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.