În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Sfințirea cortului.
- Și au grăit Domnul către Moisì, zicând:
- În ziua dintâiu a lunii dintâiu fiind lună nouă, vei întinde cortul mărturiei.
- Și vei pune sicriul mărturiei, și vei acoperì sicriul cu catapeteazma. 26, 33
- Și vei aduce în lăuntru masa, și vei pune pe ea cele rânduite.
- Și vei aduce în lăuntru sfeșnicul, și vei pune candelele lui, și vei așezà altarul cel de aur al tămâerei înaintea sicriului mărturiei. 30, 1
- Și vei pune perdeaua la intrarea în cort, iar altarul pentru jertfe să-l pui dinnaintea ușii cortului mărturiilor. 26, 35-36
- Și vei așezà spălătoarea între cort și între altar, punând într’însa apă.
- Și vei așezà curtea împrejur atârnând perdeaua la ușa curții.
- Și vei luà untdelemn de ungere, și vei unge cortul și toate cele dintr’însul, și-l vei sfințì pre dânsul și toate vasele lui, și vor fi sfinte; apoi vei unge altarul jertfelor cu toate vasele lui, și-l vei sfințì, și va fi prea sfânt. 30, 26-27 Num. 7, 1
- Vei unge și spălătoarea și temelia ei, și o vei sfințì pre ea.
- După aceea vei aduce pre Aaron și pre fiii lui la ușile cortului mărturiei.
- Și-i vei spălà cu apă, și vei îmbrăcà pre Aaron cu veșmintele cele sfinte, și-l vei unge pre el, și-l vei sfințì pre el, și-mi va slujì mie, și pre feciorii lui vei aduce, și-i vei îmbrăcà cu haine, și-i vei unge precum ai uns pre tatăl lor, și vor fi mie preoți.
- Și această ungere va fi ungere veșnică de preoție în neamurile lor.
- Și a făcut Moisì toate acestea precum i-au poruncit lui Domnul.
- Și s’a așezat cortul în luna dintâiu în al doilea an de când au ieșit ei din Eghipet, fiind lună nouă.
- Și a pus Moisì cortul și temeliile lui și închietorile de sus, și a așezat zăvoarele.
- Și a ridicat stâlpii, și a întins covoarele cortului, și a pus acoperemântul cortului deasupra, după cum poruncise Domnul lui Moisì.
- Și luând mărturiile le-a pus în sicriu, și a pus drugii subt sicriu.
- Și a dus sicriul în cort, și a atârnat catapeteazma, și astfel a acoperit sicriul mărturiei, în ce chip poruncise Domnul lui Moisì.
- Și a pus masa în cortul mărturiei în partea despre miazănoapte a cortului mărturiei din afară de catapeteazmă. 26, 35
- Și a pus pe dânsa pâinile punerii înaintea Domnului, după cum poruncise Domnul lui Moisì. 25, 30
- Și a pus sfeșnicul în cortul mărturiei în fața mesii în partea despre miazăzi a cortului. 26, 35
- Și a pus candelele lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moisì. 25, 37 Num. 8, 2
- Și a pus altarul cel de aur în cortul mărturiei în fața catapetezmei.
- Și a tămâiat preste el cu miresmele tămâierii precum au poruncit Domnul lui Moisì. 30, 7 35
- Și altarul jertfelor l-a pus la ușile cortului mărturiei, și a adus preste el ardere de tot și jertfă, după cum au poruncit Domnul lui Moisì. 27, 1
- Și a așezat spălătoarea între cortul mărturiei și între altarul jertfelor, și a pus într’însa apă; 30, 18
- Ca să-și spele dintr’însa Moisì și Aaron și fiii lui, mâinile și picioarele.
- Când intrau ei în cortul mărturiei, sau când mergeau la jertfelnic să slujască, se spălau dintr’însa, după cum au poruncit Domnul lui Moisì. 30, 19 20
- Și a așezat curtea împrejurul cortului, și a atârnat perdeaua la ușa curții.
- Astfel a săvârșit Moisì toate lucrurile. Atunci nor a acoperit cortul mărturiei, și s’a umplut cortul de slava Domnului.
- Așà că nu puteà Moisì să intre în cortul mărturiei, că nor umbrea deasupra lui, și se umpluse cortul de slava Domnului. Num. 9, 15 3 Împ. 8, 10
- Și când se ridicà norul dela cort, porneau fiii lui Israil cu toate ale lor.
- Iar dacă norul nu se ridicà, nu porneau până în ziua când se ridicà norul. Num. 9, 17 18
- Că ziua erà norul Domnului preste cort, și noaptea erà preste dânsul foc înaintea a tot Israilul în toate purcederile lor. Num. 9, 16 14, 14 A 2 Lege 1, 33
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.