Ediția sinodală, București 1914

2 Tesalonicheni 3

Îndemnare spre rugăciune, spre muncă și ferire de leneși și iscoditori.

  1. De aceea, rugați-vă fraților, pentru noi, ca cuvântul Domnului să curgă și să se slăvească, ca și întru voi; Col. 4, 3
  2. Și ca să ne izbăvim de oamenii cei răi și vicleni; că nu este a tuturor credința.
  3. Iar credincios este Domnul, carele va întărì pre voi, și vă va păzì de cel viclean. 1 Cor. 1, 9
  4. Iar avem nădejde întru Domnul de voi, că cele ce poruncim vouă, și faceți, și le veți face. 2 Cor. 7, 15 Gal. 5, 10
  5. Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu, și răbdarea lui Hristos.
  6. Și poruncim vouă, fraților, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți voi de tot fratele ce umblă fără de rândueală, și nu după predania care a luat dela noi. Mat. 18, 17 Rom. 16, 17
  7. Căci înșivă știți cum se cade vouă să urmați nouă; că noi n’am umblat fără de rândueală întru voi; 1 Cor. 4, 16 1 Tes 1, 6
  8. Nici în dar pâine am mâncat dela cinevà; ci întru osteneală și nevoință noaptea și ziua lucrând, ca să nu îngreuiem pre cinevà din voi; 1 Cor. 4, 12
  9. Nu că doară n’avem putere, ci ca pre noi chip să ne dăm vouă, ca să ne urmați nouă. Mat. 10, 10 1 Cor. 4, 16
  10. Că și când eram la voi, aceasta porunciam vouă, că dacă nu voește cinevà să lucreze, nici să mănânce. Fac. 3, 19
  11. Că auzim că oarecarii umblă la voi fără de rândueală, nimic lucrând, ci iscodind.
  12. Și unora ca acestora poruncim și îi rugăm întru Domnul nostru Iisus Hristos, ca, cu liniște lucrând, să’și mănânce pâinea lor. 1 Tes. 4, 11
  13. Iar voi, fraților, nu slăbiți a face bine.
  14. Iar de nu ascultă cinevà de cuvântul nostru, pre acela prin epislolie, să’l însemnați, și să nu vă însoțiți cu el, ca să se rușineze.
  15. Și să nu’l socotiți ca pre un vrăjmaș, ci să’l învățați ca pre un frate.
  16. Și înșuș Domnul păcei să vă deà vouă pace pururea în tot chipul. Domnul fie cu voi cu toți.
  17. Închinăciunea cu mâna mea a lui Pavel, care este semn în toată epistolia: așà scriu.
  18. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți, Amin. Cea a doua către Tesalonicheni s’a scris dela Atena.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.