În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.
Adeverirea preoției lui Aaron.
- Și au grăit Domnul către Moisì, zicând:
- Vorbește fiilor lui Israil și ia dela ei toiag, toiag dela toți mai marii lor după casele familiilor lor, douăsprezece toiege, și numele fiecăruia scrie-l pre toiagul lui.
- Și numele lui Aaron scrie-l pre toiagul lui Levì, că un toiag este, după neamul casii părinților lor vor dà.
- Și le vei pune pre ele în cortul mărturiei împreajma sicriului mărturiei, de unde voiu grăì către tine.
- Și omul pe care voiu alege, toiagul lui va odrăslì, și voiu abate dela tine cârtirea fiilor lui Israil, ce cârtesc ei asupra voastră.
- Și a grăit Moisì fiilor lui Israil, și toți mai marii lor i-au dat lui toiag, pentru fiecare mai mare un toiag, după casele părinților lor douăsprezece toiege, și toiagul lui Aaron erà între toiegele lor.
- Și a pus Moisì toiegele înaintea Domnului în cortul mărturiei.
- Și a fost a doua zi au intrat Moisì și Aaron în cortul mărturiei, și iată odrăslise toiagul lui Aaron pentru casa lui Levì și a dat odraslă, și a înflorit flori, și a făcut nuci.
- Și a scos Moisì toate toiegele de la fața Domnului la toți fiii lui Israil, și au văzut, și a luat fiecare toiagul său.
- Și au zis Domnul către Moisì: pune toiagul lui Aaron înaintea mărturielor, întru semn de socotință fiilor celor neascultători, ca să înceteze a cârtì asupra mea, și să nu moară. Evrei 9, 4
- Și au făcut Moisì și Aaron după cum au poruncit Domnul lui Moisì, așà au făcut.
- Și au grăit fiii lui Israil către Moisì, zicând: iată ne-am topit, am pierit, ne-am potopit.
- Tot cel ce se atinge de cortul Domnului va murì, până în sfârșit vom murì.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.