Ediția sinodală, București 1914

Neemia 8

În capitolul acesta ediția 1914, care urmează Septuaginta, împarte textul altfel decât textul ebraic — alt număr de versete, uneori altă graniță de capitol. Ca să nu punem ebraica lângă versetul greșit, aici n-o arătăm. De ce diferă cele două.

Neemia și Esdra întocmesc slujba Dumnezeească.

  1. Și au șezut Preoții și Leviții și portarii și cântăreții și unii din popor și Natinimii și tot Israilul în cetățile sale.
  2. Și a sosit luna a șaptea, când erau fiii lui Israil în cetățile lor.
  3. Și s’a adunat tot poporul, ca un om la piața cea dinaintea porții apei, și am zis lui Esdra cărturarul, să aducă cartea legii lui Moisì, care o au poruncit Domnul lui Israil.
  4. Și a adus Esdra preotul legea înaintea adunării și a bărbaților și a femeilor și a tuturor, cari pricepeau ca să o asculte în ziua dintâiu a lunei a șaptea.
  5. Și a cetit într’însa în locul cel dinaintea porții apelor, de cum a răsărit soarele până la amiază, înaintea bărbaților și a femeilor și a celor ce înțelegeau, și tot poporul ascultà cu luare aminte cartea legii.
  6. Și a stătut Esdra cărturarul pe un pod de lemn, pre care-l făcuse pentru cuvântare, și a stătut alăturea cu el: Matatia, Samaia, Anania, Uria, Helchia și Maasia deadreapta lui, și deastânga: Fadaia, Misail, Melhia, Asom, Asavadma, Zaharia și Mesolam.
  7. Și a deschis Esdra cartea înaintea poporului, că el erà mai sus decât tot poporul, și a fost după ce o a deschis, și a stat tot poporul.
  8. Și a binecuvântat Esdra pre Domnul Dumnezeul cel mare, și a răspuns tot poporul, și a zis Amin, ridicând mâinile sale și plecându-se s’a închinat Domnului cu fața la pământ.
  9. Și Isus și Vaneas și Saravia și Acuv și Savateos și Kamptas și Azaria și Iozavad și Anifanes, și așà Leviții învățau pre popor legea și poporul stà la locul său.
  10. Și a cetit în cartea legii lui Dumnezeu, și învățà Esdra și le tâlcuià învățătura Domnului, și înțelegeà poporul cele ce se citeà.
  11. Și a zis Neemia, care erà cârmuitor și Esdra preotul și cărturarul și Leviții și cei ce învățau poporul, și au zis către tot poporul: zi sfântă Domnului Dumnezeului nostru, nu jeliți, nici plângeți, că plângeà tot poporul când a auzit cuvintele legii. 7, 65 Esdra 2, 63
  12. Și le-au zis lor: mergeți și mâncați grăsimi și beți dulcețuri și trimiteți părți celor ce n’au, că ziua aceasta sfântă este Domnului Dumnezeului nostru, să nu vă mâhniți, că bucuriea Domnului este tăriea voastră. A 2 Lege 16, 14 15
  13. Și Leviții linișteà pre tot poporul, zicând: tăceți și nu vă mâhniți, că zi sfântă este aceasta.
  14. Și s’a dus poporul să mănânce și să beà și să trimiță părți celor ce n’au și să facă veselie mare, pentrucă au înțeles cuvintele, care le-a arătat lor.
  15. Iar a doua zi s’au adunat mai marii caselor părintești cu tot poporul, Preoții și Leviții la Esdra cărturarul, să le tâlcuiască toate cuvintele legii.
  16. Și au aflat scris în legea, care o au poruncit Domnul lui Moisì, ca să lăcuiască fiii lui Israil în colibi în sărbătoarea cea din luna a șaptea. Lev. 23, 34 A 2 Lege 16, 13 14 15 26, 11
  17. Și să trâmbițeze cu trâmbiță în toate cetățile lor și în Ierusalim, și a zis Esdra: ieșiți la munte și aduceți frunză de măslin, frunză de lemne de chiparis, frunză de mirsină, frunză de finic și frunză de lemn tufos, să facem colibi, după cum este scris. Lev. 23, 40
  18. Și a ieșit poporul, și a adus și ș’a făcut colibi fiecare preste podul casei sale și în curțile sale și în curțile casei lui Dumnezeu și în ulițile cetății, până la poarta Efraim.
  19. Și a făcut colibi toată adunarea, care s’a întors din robie, și a șezut în colibi, că din zilele lui Isus fiul lui Navì nu făcuse așà fiii lui Israil până în ziua aceea, și s’a făcut veselie mare foarte. 4 Împ. 23, 22
  20. Și a cetit în cartea legii lui Dumnezeu în toate zilele, din ziua cea dintâiu, până în ziua cea mai de pre urmă, și au prăznuit șapte zile, și în ziua a opta se sfârșì după rânduială.

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.