Ediția sinodală, București 1914

Judecătorii 10

Israil învins de Filisteni.

  1. Și după Avimeleh s’a sculat, ca să mântuiască pre Israil, Tolà feciorul lui Fua, fiul unchiului lui, bărbat din Isahar, și acesta lăcuià în Samir în muntele lui Efraim.
  2. 2, Și a judecat pre Israil douăzeci și trei de ani, și a murit și s’a îngropat în Samir.
  3. Și după el s’a sculat Iair din Galaad, și a judecat pre Israil douăzeci și doi de ani.
  4. Și s’a născut lui treizeci și doi de feciori, carii călăreau pre treizeci și doi de mânji de asini, și erau mai mari preste treizeci și două de cetăți, care le-au chemat satele lui Iair până în ziua aceasta, și sunt acestea în pământul Galaad. Jud. 5, 10
  5. Și a murit Iair, și s’a îngropat în Kamon.
  6. Și au adaos fiii lui Israil a face rău înaintea Domnului, și au slujit Vaalimilor și Astarotilor, și dumnezeilor Siriei și dumnezeilor Sidonului, și dumnezeilor Moavului și dumnezeilor fiilor lui Amon, și dumnezeilor neamurilor celor streine, și au părăsit pre Domnul și nu i-au slujit lui.
  7. Și s’au mâniat cu iuțime Domnul pre Israil, și i-au dat pre ei în mâna altor neamuri și în mâna fiilor lui Amon, Jud. 4, 2 1 Împ. 12, 9
  8. Carii au necăjit și au asuprit pre fiii lui Israil în vremea aceea optsprezece ani, pre toți fiii lui Israil cei dincolo de Iordan în pământul Amoreului în Galaad.
  9. Și au trecut fiii lui Amon Iordanul, ca să bată pre Iuda și pre Veniamin și pre Efraim, și s’au necăjit fiii lui Israil foarte.
  10. Și au strigat fiii lui Israil către Domnul, zicând: păcătuit-am înaintea ta, că am părăsit pre Dumnezeul nostru, și am slujit lui Vaalim.
  11. Și au zis Domnul către fiii lui Israil: au nu Eghiptenii și Amoreii și fiii lui Amon și Moav și cei de alt neam,
  12. Și Sidonenii și Amalic și Hanaan v’au necăjit pre voi, și ați strigat către mine, și v’am mântuit pre voi din mâna lor?
  13. Și voi m’ați părăsit pre mine, și ați slujit la dumnezei streini? Pentru aceea nu voiu mai adaoge a vă mântuì pre voi.
  14. Mergeți și strigați către dumnezeii, pre carii i-ați ales, ca aceia să vă mântuiască pre voi în vremea necazului vostru.
  15. Și au zis fiii lui Israil către Domnul: păcătuit-am, fă tu cu noi, câte-ți plac ție, numai într’această vreme ne mântuește pre noi.
  16. Și au lepădat pre dumnezeii cei streini dintre ei, și au slujit Domnului singur, căruia i-au părut rău de necazurile lor.
  17. Iar fiii lui Amon suindu-se au tăbărît în Galaad, și adunându-se și fiii lui Israil au ieșit și au tăbărît în Masifà.
  18. Și au zis poporul și boierii Galaadului, fiecare bărbat către aproapele său: cine este bărbatul, care va începe a se bate cu fiii lui Amon, și va fi mai mare preste toți cei ce lăcuesc în Galaad? Jud. 11, 6-11

Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.