Mărimea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu și a dreptăței Dumnezeești.
- Că duhul tău cel nestricat este întru toate.
- Pentru aceea pre cei ce cad, câte puțin îi mustri, și aducându-le aminte cu ce păcătuesc, îi înveți ca să se înstreineze dela răutate, și să crează întru tine Doamne.
- Că pre lăcuitorii cei de demult ai sfântului tău pământ i-ai urît.
- Pentrucă făceau lucruri vrăjmășești de fermecături și jertfe necurate.
- Și pre omorîtorii de prunci cei nemilostivi, și pre cei ce mănâncă cele dinlăuntru ale trupurilor omenești, și sânge.
- Și pre părinții ucigătorii sufletelor celor fără de ajutor ai vrut a’i pierde prin mâinele părinților noștri din mijlocul Dumnezeeștei tale taine.
- Ca acest pământ, care decât toate este mai cinstit înaintea ta, lăcuitori vrednici să primească pre fiii lui Dumnezeu.
- Ci și acestora, ca unor oameni ai iertat, și ai trimis înainte alergători taberii tale viespi, ca pre ei pre încet să’i piarză.
- Nu pentrucă doar cu răsboiu n’ai fì putut supune pre cei necredincioși drepților, sau cu hiare groaznice, sau cu cuvânt cumplit odată să’i pierzi;
- Ci judecând pre încet le dai loc de pocăință, nu neștiind că viclean este neamul lor și firească răutatea lor, și înlăuntru răsădită, și cum că nu se va schimbà gândul lor în veac. Eșire 23, 30 A 2 Lege 7, 23
- Pentrucă din început a fost sămânță blestemată, nici pentrucă te temi de cinevà le dai iertare păcatelor lor.
- Că cine va zice ție: ce ai făcut? Sau cine va stà împrotiva judecății tale? Sau cine va face vină ție de neamurile cele pierite care le-ai făcut tu? Sau cine va venì izbânditor asupra ta pentru oamenii cei nedrepți?
- Că nu este Dumnezeu afară de tine, care să aibă grijă de toate, ca să arăți că nu cu nedreptul ai judecat. 1 Petru 5, 7
- Nici împărat, nici tiran va puteà să caute cu ochii asupra ta pentru cei ce i-ai pierdut.
- Ci drept fiind tu, cu dreptate toate le cârmuești, că strein lucru socotești puterii tale să osândești pre cel ce nu trebue a se pedepsì.
- Că puterea ta este începutul dreptății, și pentrucă ești Stăpân a toate, acestea faci ca să ierți tuturor.
- Că putere arăți tu, cel ce nu te încrezi, că după săvârșirea puterii îți arăți tăriea, și întru cei ce cunosc, îndrăznirea aceasta o mustri;
- Iar tu cel ce stăpânești preste putere, cu blândețe judeci, și cu multă îngăduință ne cârmuești pre noi, că la tine este puterea când vrei.
- Și ai învățat pre poporul tău prin lucruri ca acestea, că se cade să fie drept și iubitor de oameni, și bună nădejde ai făcut fiilor tăi, că le dai să se pocăiascà de păcate.
- Că de vreme ce pre vrăjmașii fiilor tăi, cei ce erau vinovați de moarte, cu atâta rugăciune și umilință i-ai certat, dându-le vreme și loc, prin care să se mântuiască de răutate.
- Cu câtă luare aminte ai judecat pre fiii tăi, cu a cărora părinți jurământuri și legături ai făcut pentru făgăduinți bune.
- Deci când ne cerți pre noi, pre vrăjmașii noștri de zece mii de ori îi bați ca să avem grijă de bunătatea ta judecând; iar noi când ne judecăm, așteptăm milă.
- Pentru aceea și pre cei ce au trăit întru nebuniea vieții cu strâmbătate, printr’ale lor urâciuni i-ai chinuit.
- Că pre căile rătăcirii departe au rătăcit, dumnezei socotind a fì cele ce și între dobitoacele vrăjmașilor sunt necinstite, înșelându-se ca pruncii cei fără de înțelepciune.
- Pentru aceea ca pruncilor neînțelepți, le-ai trimis judecată de batjocură;
- Iar cei ce prin necazuri și prin certări nu s’au îndreptat, dreapta judecată a lui Dumnezeu vor simți.
- Că de cele ce ei, când pățeau rele se scârbeau de cele ce le socoteau a fì dumnezei, când au văzut că cu acelea se ceartă, au cunoscut pre Dumnezeul cel adevărat, pre care odinioară au fost tăgăduit că l’au cunoscut; pentru aceea osânda cea mai de pre urmă a venit asupra lor.
Textul reproduce ediția Sfântului Sinod, București 1914, cu ortografia păstrată întocmai. Trimiterile din dreptul versetelor sunt ale ediției.